Alte momente care mi-au ridicat tensiunea: atacul speculativ pe leu, zvonistica şi retragerile de la Banca Transilvania din toamna lui 2008 şi parţial cazul BRS, când conducătorii băncii minţeau, iar clienţii primeau extrase false că aveau bani în cont, dar banii nu mai erau de mult acolo.

Timp de 21 de ani - din 1999 până în vara lui 2020 -, Nicolae Cinteză a fost şeful de necontestat al supravegherii bancare din România, traversând toate crizele, falimentele bancare, perioada de boom a creditării, care apoi s-a transformat într-o perioadă de curăţare a bilanţurilor băncilor de creditele neperformante acumulate.

I-a închis băncile lui Vântu - BRS şi BID- pe vremea când acesta avea puterea să cheme policitienii la el la ordine şi nu numai politicieni; a prevenit cât a putut implicarea şi mai mult a Băncii Agricole şi CEC în Gelsor şi în FNI; a autorizat intrarea sau nu pe piaţă a unor bănci; a aprobat sau nu tranzacţii bancare (OTP Bank cu Banca Românească sau Sberbank din Rusia cu Volksbank, de exemplu); a cerut acţionarilor unor bănci să-şi retragă conducătorii din România; a interzis unor bănci să mai atragă depozite din piaţa locală pentru că ar fi vrut să înlocuiască finanţarea externă cu finanţare locală, în joc fiind în jur de 700 mil. euro; a cerut acţionarilor să pună capital suplimentar - 15 miliarde de lei, adică peste 3 mld. euro - pentru a plăti factura creditelor neperformante.

Aţi fost ameninţat vreodată? „Numai o dată?“

El spune că în 1999 a fost o reorganizare la BNR, iar guvernatorul Mugur Isărescu l-a chemat la o discuţie privind trei direcţii care trebuiau să aibă un conducător. „Printre ele era şi supravegherea bancară, pe care eu am ales-o. Atunci guvernatorul mi-a spus două lucruri, că cel mai mare apărător al meu este legea şi că voi avea viaţă extrem de grea, avertizându-mă ce mă aşteaptă“, spune Cinteză într-o discuţie cu ZF pe tema celor 30 de ani de sistem bancar în România.

El şi-a început cariera la BNR, la Contabilitate, pentru ca în perioada 1996-1999 să fie direcorul Direcţiei de Control, iar din ‘99 a preluat Direcţia de Supraveghere.

Până la finalul anilor ‘90, supravegherea bancară a fost punctul slab al Băncii Naţionale, comparativ cu ce este astăzi. „Ceea ce am găsit în 1999 a fost că raportul dintre creditele nerambursate şi capitalul băncilor era de 256%, o situaţie extrem de critică, localizată la 5-6 bănci.“ Când a preluat supravegherea, erau 3 bănci practic în faliment - Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor şi Banca Ţiriac. Bancorex şi Banca Agricolă erau deja într-un proces de curăţare şi vânzare. „Îmi amintesc că l-am sunat pe domnul Ţiriac şi în câteva zile m-am întâlnit cu el şi i-am spus că trebuie să vină imediat cu bani, pentru că altfel rămâne fără bancă. A fost singurul care a adus bani noi şi chiar plus 50% peste cât i-am cerut. A fost foarte corect. Celelalte bănci, Bankcoop şi BIR - nu au venit cu bani, aşa că le-am închis.“

Dar cum s-a ajuns aici? Unii acţionari şi-au făcut o bancă cum îşi face cineva o cârciumă, ca să aibă de unde să bea, s-au dat foarte multe credite în grup cu un risc foarte mare, au fost conducători de bănci care minţeau în raportări, au fost fraude, menţionează el.

„În cazul Bancorex şi a Băncii Agricole a fost o situaţie specială, tranziţia a durat prea mult în România, iar frica de politic era destul de mare. Riscul de credit a fost subevaluat şi s-a cedat prea uşor unor chestiuni politice. Plus că unii voiau să crească cu orice preţ şi să arate profit.“

La toate acestea s-a adăugat şi perioada de început a sistmeului bancar, când nici nu ştiam ce-i aia politică monetară sau supraveghere bancară. „La noi supravegherea este confundată cu controlul, când supravegherea trebuie să fie ceva ce trebuie să anticipezi şi să prezinţi.“

Din 1999 - în 1998 se schimbase Consiliul de Administraţie, iar la Supraveghere venise un alt vice-guvernator, Mihai Bogza - Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat curăţarea sistemului bancar şi o supraveghere bazată pe evaluarea riscurilor.

„Într-un an, am dezvoltat pe un model american un sistem de avertizare timpurie, cu 42 de indicatori. Noi l-am denumit semaforul, există şi astăzi, are culorile roşu, galben, gri, verde, prin care urmăream evoluţia lunară a indicatorilor băncilor. Unde am avertizări de roşu şi galben, înseamnă cu sunt probleme, iar în acel moment băncile trebuie să facă raportări zilnice. Această matrice dezvoltată la Direcţie împreună cu colegul meu Adi Cosmescu a fost făcută pentru a fi avertizaţi din timp de apariţia unor probleme, astfel încât să nu ajungem să intervenim când deja problemele sunt cronice“, spune Cinteză.  

Când o piaţă plăteşte mai mult decât piaţa ca să atragă depozite sau lichiditate de pe piaţa interbancară, imediat suntem avertizaţi şi ne ducem să vedem ce-i acolo.

În mai 2000 a izbucnit scandalul FNI, fondul mutual creat de Sorin Ovidiu Vântu pentru a atrage bani din piaţă. În momentul căderii lui erau peste 300.000 de deponenţi, cu active de 300 de milioane de dolari, o sumă foarte mare pentru România acelor ani.

Prin contractul de fidejusiune (un fel de garanţie) încheiat pe ascuns de Camenco Petrovici, CEC Bank a fost atrasă în scandalul FNI (interesant este că prăbuşirea FNI nu a fost clasificată ca fiind fraudă, pentru că în acest caz CEC nu ar fi trebuit să plătească despăgubiri. Aşa, CEC a fost implicată şi, în final, despăgubirile au fost preluate de AVAB pentru a nu afecta banca).

În decembrie 1999 cineva mi-a spus că CEC a fost atrasă în plasa FNI şi a lui Vântu. Pe 6 ianuarie ne-am dus imediat în control şi nu am găsit nimic, nici bilanţier, nici extrabilanţier. Atunci am pus presiune pe conducerea CEC, iar ei ne-au recunoscut că au încheiat acel contract cu FNI/Gelsor, spune Cinteză. De altfel, toate încercările pe care le-a avut FNI cu Banca Agricolă eu le-am respins, aşa că au găsit CEC.

Căderea FNI a afectat mai mult CEC decât BCR. De altfel, tot sistemul bancar s-a confruntat cu probleme de retrageri, pentru că oamenilor le era frică să nu-şi piardă banii. „Oamenii se tem de două lucruri - de moarte şi atunci când îşi pierd banii.“

Nu ştiu cum s-a ajuns şi la Banca Ţiriac, unde oamenii scoteau leii şi vroiau să-i schimbe în dolari. Problema este că dolarii nu sunt ţinuţi în ţară, şi trebuia să facem transporturi speciale să-i aducem de afară. Răsunau claxoanele pe Calea Victoriei cu aceste transporturi. Ca să liniştim oamenii, le-am spus să scoată banii pe tejghea ca să-i vadă. Ţin minte că un acţionar al Băncii Ţiriac se ducea din sucursală în sucursală să verifice dacă banii sunt puşi pe tejghea.

Lucrurile s-au mai liniştit în privinţa retragerilor de bani din bănci când a ieşit Mugur Isărescu, care în 2000 era premier, şi a spus că se pune chezaş, că nu sunt probleme în sistemul bancar, iar credibilitatea lui a contat cel mai mult, a spus Cinteză.

Banca Turco-Română, BRS - Banca Română de Scont - şi BID au luat şi ele drumul falimentului şi a închiderii, fiecare din motive proprii, începând de la fraudă până la raportări false şi scoaterea de bani din bănci.

Dar sistemul bancar a rezistat, mai ales că s-a rezolvat problema Bancorex prin preluarea părţii bune de către BCR, iar Banca Agricolă a fost cumpărată de Raiffeisen Bank. Intrarea băncilor străine şi creşterea prezenţei lor în sistem a schimbat multe lucruri. Acestea au venit cu bani şi knowledge.

Până în 2008, când a venit criza, nu au mai fost probleme în sistemul bancar.

Cinteză spune că înainte de criză a fost o bătălie a băncilor pentru cotă de piaţă - în fiecare an băncile trebuie să-şi prezinte obiectivele şi la un moment dar am adunat ţintele prezentate şi ne ieşise o cotă totală de 330% în loc de 100%. Acum, dacă adunăm ţintele de cotă de piaţă atingem numai 80%. Când vrei să creşti trebui să dai credite şi nu mai poţi controla riscul. Plus că au venit şi creditele în franci elveţieni, aduse de băncile din Austria.

Am avut o bancă care era pe locul 8 în piaţă şi vroia să ajungă în top 3. Am avertizat acţionarul în privinţa riscului la care se expune printr-o creştere atât de rapidă, dar el a spus că îşi asumă şi chiar a venit cu finanţare externă pentru acest lucru, menţionează Cinteză.

Din 2004 până în 2008 au fost 4 ani cu o creştere exponenţială a sistemului bancar, băncile veneau cu miliarde de euro din afară pentru a da credite, BCR, liderul pieţei, s-a privatizat cu Erste din Austria, iar grupurile internaţionale căutau să cumpere bănci din România cu orice preţ.

Criza care a apărut în 2008 a întors sistemul bancar pe dos, toate finanţările au dispărut, iar România a fost nevoită să apeleze la FMI pentru un împrumut de 20 de miliarde de euro şi la Acordul de la Viena pentru a obţine finanţare externă şi a menţine liniile de finanţare ale băncilor mamă la băncile din România. Cursul valutar leu/euro a crescut cu 30%, peste jumătate de milion de oameni şi-au pierdut joburile, au început tăierile de salarii în sectorul privat, iar apoi, în mai 2010 s-au tăiat salariile la stat cu 25%, iar TVA-ul a crescut la 24%, ceea ce a lovit şi mai mult economia. Peste 100.000 de firme au intrat în insolvenţă pe parcursul anilor, iar băncile au început să se umple de credite neperformante. În 2014 nivelul NPL-urilor a ajuns la aproape 25% per sistem, iar conform indicatorilor EBA, nivelul de NPL a ajuns la 20%.

„Pentru că nu ştiam de unde poate să apară neperformanţa, am supraevaluat riscul şi cerinţa de capital. Dar ne-a prins bine. România este printre cele 5 ţări unde statul nu a intervenit direct cu fonduri pentru salvarea băncilor. Dar indirect a intervenit prin această deductibilitate de 100% a provizioanelor, ceea ce în alte ţări nu este. Trebuie să spunem că asta a fost o finanţare indirectă a statului.“

În perioada de boom băncile au dat credite pe bandă rulantă, fără să se uite la risc sau să aibă garanţii adecvate.

Cinteză spune că-şi aminteşte că o bancă a dat un credit mare, garantat cu un siloz: Am urcat doi oameni de la mine într-o maşină să vadă ce-i cu silozul ăla pus gaj. Nu avea nici apă, nici curent. Atunci l-am sunat pe preşedintele Consiliului de Administraţie şi l-am întrebat cum a putut aproba acel credit. I-am pus că trebuie să-l provizioneze imediat şi să vină cu capital suplimentar. Dacă nu vii cu banii, îţi retrag dreptul de vot.

Când a venit criza, multe credite au pocnit, devenind neperformante. Cinteză mai aduce un exemplu din acele vremuri: la un moment dat, o bancă mare a început să ofere dobânzi mai mari la depozite. Ne-am dat seama că vor să înlocuiască finanţarea externă cu o finanţare locală. Toate creditele neprformante ar fi rămas pe finanţarea internă şi ne-ar fi creat mari probleme. Imediat le-am ridicat dreptul de a atrage noi depozite. Aşa că au trebuit să menţină liniile de finanţare externe şi nu a plecat niciun euro înapoi.

Cinteză spune că băncile mari nu ridică probleme, ci băncile medii şi mici. „Băncile mari vin ele cu capital suplimentar când este nevoie. Cele mai multe probleme le-am avut cu băncile mici şi mijlocii.“

Criza din Grecia i-a ridicat din nou tensiunea lui Cinteză, având în vedere că aproape 30% din sistemul bancar românesc avea în spate cu acţionari din Grecia.

Atunci au fost retrageri de depozite, şi împreună cu Sergiu Oprescu de la Alpha am creat un fel de mini piaţă monetară pentru a asigura lichiditate, menţionează el.

De asemenea, problemele intervenit în Cipru, care avea două bănci în România - Bank of Cyprus şi Marfin - au creat din nou tensiuni pentru că în prima fază cirpioţii ar fi vrut ca şi deponenţii din România să plătească (bail-in), aşa cum se întâmpla în Cipru. Până la urmă am rezolvat această situaţie prin discuţii în Cipru, cât şi la Frankfurt, spune Cinteză.

Perioada de curăţare a bilanţului băncilor de credite nepeformante, 2010-2014, nu a fost deloc uşoară, pentru că băncile trebuiau să facă provizioane continuu, iar acţionarii să vină cu bani suplimentari.

Ani de zile, preşedinţii de bănci se duceau la guvernator să se plângă de noi, de Direcţia de Supraveghere, spune Cinteză.

Dar satisfacţia a fost când, după o şedinţă de la Frankfurt din 2016 când guvernatorul a prezentat cum am rezolvat creditele neperformante din România, a primit felicitări şi mi-a spus că ce s-a făcut s-a făcut foarte bine şi să continuăm tot aşa.

Care au fost cele mai tensionate momente? Atacul asupra leului de la începutul crizei - noroc că guvernatorul şi-a dat seama din timp şi a început să ia măsuri -, zvonistica şi retragerile de depozite de la Banca Transilvania din toamna lui 2008 - atunci am ieşit public să spun că nu sunt probleme acolo -, situaţia de la Bank of Cyprus. De altfel, cel mai mare pericol pentru România cred că ar fi fost dacă am fi aprobat achiziţia Băncii Transilvania de către Bank of Cyprus. Ce s-ar fi întâmplat atunci când a venit criza din Grecia? Cu o zi înainte să intre în Consiliul de Administraţie al BNR dosarul de achiziţie, care era negativ din partea Direcţiei, am mai făcut o verificare, pe care am semnalat-o apoi în Cipru. Într-o oră şi-au retras dosarul de achiziţie. Ne-a trecut glonţul pe la ureche.

Celelalte au fost situaţii gestionabile, care nu ne-au creat mari probleme.

În cazul Băncii Transilvania din toamna lui 2008, ei şi-au dat seama că vor avea o problemă de lichiditate şi au venit din timp la noi să discutăm, aşa le-am aprobat un împrumut de urgenţă care le-a asigurat lichiditatea necesară până să vină majorarea de capital, care era discutată cu IFC, dar intervenise o amânare de o lună. Am trecut peste acele luni împreună cu Horia Ciorcilă, preşedintele băncii.

De altfel, le-am spus tuturor conducătorilor de bănci că dacă au o problemă este mai bine să o discutăm înainte, şi să nu o ascundă, pentru că până la urmă tot apare.

După 2014 au fost mai multe tranzacţii în sistemul bancar, pe care Cinteză spune că le-a încurajat, pentru că băncile trebuie să se consolideze.

În cazul Volksbank, noi le-am spus că trebuie să vândă şi nu găseau pe nimeni care să cumpere. Atunci a intrat Banca Transilvania. Noi am cerut 2 lucruri - rezolvarea problemelor în franci elveţieni şi un plan de achiziţie şi de integrare - pe care cei de la Cluj le-au respectat întocmai.

Banca Transilvania a mai cumpărat şi Bancpost, şi a ajuns acum numărul 1 în România.

În privinţa respingerii achiziţiei Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP, Cinteză spune că nu are altceva de comentat dincolo de anunţul Băncii Naţionale. De altfel, după această respingere extrem de surprinzătoare având în vedere că nu s-au oferit prea multe explicaţii, nici OTP nu a făcut alte comentarii.

El spune că România a traversat toţi aceşti 30 de ani fără mari probleme în sistemul bancar pentru că BNR şi guvernatorul Mugur Isărescu şi-au apărat poziţia şi deciziile în momentele critice.

Dacă în 2014 aproape o treime din creditele acordate erau neperformante, anul 2020 a început cu doar 4% credite neperformante, înainte să vină noua criză adusă de Covid-19. Dar Cinteză nu mai este şeful Supravegherii BNR, dar spune că cei de acolo ştiu ce au de făcut în noua criză, care va aduce din nou o creştere a riscurilor şi implicit a creditelor neperformante.