Cele mai bizare superstiţii ale jucătorilor de tenis: Serena nu îşi schimbă şosetele, iar Nadal face 8 ritualuri într-un meci

Autor: Alexandru Tăcină Postat la 22 octombrie 2017 419 afişări

Credeţi în superstiţii? Dacă nu, ar trebui să ştiţi că superstiţiile sunt în vogă în lumea tenisului! Cei mai cunoscuţi jucători le folosesc atât înaintea, cât şi în timpul meciurilor, crezând că în acest fel vor atrage norocul de partea lor, scrie ProSport.

Simona Halep nu intră pe teren cu piciorul stâng şi nu vorbeşte cu fratele ei în timpul turneelor

Simona Halep a dezvăluit abia după ce a devenit lider mondial că este o persoană superstiţioasă! Sportiva din Constanţa respectă mai multe reguli care pot părea bizare: "Nu intru pe teren cu piciorul stâng, ci numai cu dreptul, nu port talismane şi nu vorbesc cu fratele meu niciodată! Pe toată durata turneului, nu îi dau telefon şi nu îi răspund niciodată! Doar cu mama sau cu tata iau legătura, însă şi în cazul lor, le scriu mesaje scurte. Aşa cred eu că o să-mi iasă bine jocurile! E hotărârea mea", a spus Simona într-un interviu la TVR.

La fel ca Simona Halep se izolează faţă de membrii familiei şi Kei Nishikori! Japonezul refuză dialogul cu părinţii săi atunci când se află la competiţii, crezând că aceştia îi aduc ghinion.

Maria Şarapova nu calcă pe liniile terenului

Serena Williams şi Maria Şarapova sunt cele mai faimoase campioane aflate în activitate, dar cele două sunt recunoscute şi pentru superstiţiile pe care le au. Pe lângă faptul că îşi aşază staff-ul în acelaşi loc al arenei de fiecare dată, Serena nu îşi schimbă şosetele după un meci câştigat. În schimb, Maria nu calcă niciodată pe liniile terenului, cu excepţia momentelor în care mingea se află în joc.

Rafael Nadal e campionul superstiţiilor

Dacă vorbim de superstiţii, Rafael Nadal este regele absolut! Spaniolul face o mulţime de ritualuri, o parte dintre ele fiind de fapt ticuri. Lista lor o găsiţi pe prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tenis,
superstiţii,
halep

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.