Cererile de şomaj tehnic se depun începând de astăzi. Care este procedura, actele necesare şi în cât timp se primesc banii

Postat la 01 aprilie 2020 284 afişări

Cererile de şomaj tehnic se depun începând de astăzi. Care este procedura, actele necesare şi în cât timp se primesc banii

Angajatorii pot cere fonduri guvernamentale, începând de miercuri, pentru a plăti angajaţii, sub forma şomajului tehnic. Solicitările pot fi depuse online fie la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), fie la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).

De asemenea, pe lângă firmele cu angajaţi, pot cere şomaj tehnic şi persoanele care obţin venituri din alte tipuri de contracte, aşa cum este cazul PFA.

Pentru a accesa aceste fonduri alocate de Guvern, angajatorii trebuie să transmită următoarele documente: o cerere; o declaraţie pe proprie răspundere; lista angajaţilor, înregistraţi anterior în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic.

„La AJOFM-uri vor depune online o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere angajatorii care au angajaţi notificaţi în Revisal, angajaţi prin contracte individuale de muncă, suspendate temporar, notificate în Revisal, pentru care solicită fondurile aferente şomajului tehnic, adică 75 % din câştigul salarial al persoanei pe luna respectivă - respectiv maxim 75 % din salariul mediu brut.” - a explicat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Plata şomajului tehnic nu se face din fondurile anagajatorilor, ci direct de către stat.

„Nu plătesc angajatorii, respectiv nu avansează niciun ban angajaţilor sau colaboratorilor de la dânşii. Guvernul va plăti aceste fonduri din care vor face plăţile către angajaţi. 

Cei care depun începând de mâine (miercuri-n.red.), pentru a se închide luna martie, solicitări la AJOFM vor primi fondurile în maxim 14 zile. Nu avem intenţia să prelungim activitatea AJOFM până în ultima zi din această perioadă. Aşteptăm, începând de mâine (miercuri - n.red.), solicitările, pentru a le priocesa în regim de urgenţă”, a mai spus Violeta Alexandru.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
depunere,
incepere,
somaj tehnic

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.