CFA România şi-a ales conducerea pentru următorii doi ani: Adrian Codirlaşu, preşedinte. Alexandra Smedoiu şi Andreea Nica – vicepreşedinţi
CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, care numără 250 de membri, şi-a ales preşedintele şi componenţa Consiliului Director care va conduce organizaţia în următorii doi ani (noiembrie 2024 – 2026).
Astfel, funcţia de preşedinte va fi deţinută de Adrian Codirlaşu (care era vicepreşedinte iar anterior preşedinte), iar cele două funcţii de vicepreşedinte vor fi deţinute de Alexandra Smedoiu (care deţinea funcţia de preşedinte) şi de Andreea Nica.
Trezorier al organizaţiei va fi în continuare Cosmin Paraschiv (NN Pensii), care alături de Mihaela Luţia (Darian IMV) - la primul mandat în cadrul organizaţiei, Dorin Badea (Atrium Infrastructure), Dragoş Cabat (economist), Mugur Popescu (BCR Pensii) şi Mihai Purcărea (BRD AM), membrii aleşi ai Consiliului Director, vor conduce şi vor contribui la dezvoltarea şi notorietatea asociaţiei.
“Le mulţumesc colegilor pentru încrederea acordată, şi pot sublinia că vom continua să avem o “voce” puternică şi consistentă, contribuind cu informaţii relevante şi susţinând profesionalizarea industriei financiare căreia îi aparţinem. De asemenea, vom menţine strategia de a ne implica în proiecte de impact pentru societate, cum sunt cele de educaţie financiară, dar şi în iniţiative de susţinere şi dezvoltare a economiei româneşti”, spune Adrian Codirlaşu, preşedinte.
Potrivit CFA, la nivel mondial există peste 170.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 160 organizaţii membre ale CFA Institute.
Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvenţă anuală. Fiecare examen presupune circa 250-300 de ore de studiu individual.
În plus, sunt necesari 3 ani de experienţă profesională relevantă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană