China transmite că nu va face niciodată compromisuri în chestiunea Taiwanului
Beijingul spune că nu va face compromisuri privind Taiwanul şi îndeamnă SUA să înceteze să înarmeze insula şi să nu sprijine independenţa acesteia.
China a arătat că "nu va face niciodată compromisuri" în chestiunea Taiwanului, relatează BBC. Beijingul a îndemnat SUA să "înceteze să înarmeze Taiwanul" şi să ia "în serios" preocupările sale.
Acest lucru are loc cu doar câteva zile înainte de alegerile din Taiwan.
China revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său, dar insula se consideră distinctă de China continentală.
"China şi-a exprimat dorinţa de a dezvolta relaţii sănătoase şi stabile între militari cu Statele Unite pe baza egalităţii şi a respectului", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Beijing. Conform acestuia, China va cere ca partea americană ”să onoreze principiul unei singure Chine, angajamentele relevante, să înceteze să înarmeze Taiwanul şi să nu sprijine independenţa Taiwanului".
Taiwanul este un punct cheie în lupta dintre China şi SUA pentru supremaţia în Asia. În 2022, China a refuzat să reia discuţiile cu Washuingtonul în semn de protest după ce preşedintele de atunci al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul în luna august a acelui an.
Reluarea lor la începutul acestei săptămâni urmează unui acord încheiat de preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american Joe Biden în timpul unei întâlniri din noiembrie. Discuţiile de două zile s-au încheiat marţi la Washington.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro