Chinezii îşi revin, în timp ce restul lumii suferă: Economia Chinei a crescut cu 4,9% în T3
Economia Chinei a crescut cu 4,9% de la an la an în al treilea trimestru din 2020, pe fondul revenirii sectorului industrial, în contextul în care Beijingul îşi revine după pandemia de coronavirus care a debutat în regiunea Wuhan, potrivit FT.
Creşterea PIB-ului s-a situat sub aşteptări, însă a depăşit nivelul de plus 3,2% înregistrat în T2 şi reprezintă o revenire bruscă de la declinul istoric înregistrat la începutul anului.
Revenirea Chinei, a doua cea mai puternică economie din lume, se extinde uşor dinspre zona industrială şi către consum, într-un moment în care restul economiilor globale sunt încă sub presiune.
Producţia industrială din China a crescut cu 6,9% în luna septembrie – cel mai ridicat nivel lunar din acest an, similar cu nivelul din decembrie 2019, înainte de anunţarea epidemiei, respectiv pandemiei de Covid-19.
De asemenea, vânzările de retail au înregistrat cea mai bună lună din acest an, cu o creştere de 3,3% în septembrie. În august, retailul a crescut cu 0,5%, după şapte luni de scăderi consecutive.
Chaoping Zhu, strateg pentru pieţele globale în cadrul JPMogan Asset Management, a semnalat o „continuare a normalizării activităţilor economice în următoarele trimestre”.
„Când încrederea consumatorilor se îmbunătăţeşte, consumul ar putea depăşi investiţiile şi ar putea deveni principalul palier al cererii din piaţa internă”.
China a anunţat că a reuşit să oprească răspândirea virusului, înregistrând cazuri la un nivel minim record în ultimele luni, pe măsură ce restul economiilor globale luptă cu un noul val de infectări.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro