Chirica, o nouă declaraţie de avere, cu o vilă şi cu un teren trecute pe numele fiicelor gemene: Totul este transparent

Postat la 18 iunie 2019 43 afişări

Gemenele primarului Iaşului, Mihai Chirica, au un teren de 305 metri pătraţi şi o casă de 240 de metri pătraţi, trecute într-o nouă declaraţie de avere a edilului. Întrebat de ce a decis să reactualizeze declaraţia de avere, Chirica a spus că „totul este clar şi transparent”.

Chirica, o nouă declaraţie de avere, cu o vilă şi cu un teren trecute pe numele fiicelor gemene: Totul este transparent

La doar două zile de când şi-a publicat declaratia de avere în care apărea o proprietate de 250.000 de euro pe numele fiului său de un an şi nouă luni, primarul Iaşului a revenit. Pe site-ul Primăriei municipiului Iaşi apare o nouă declaraţie, în care sunt menţionate un teren de 350 de metri pătraţi şi o casă de 240 de metri pătraţi. Este vorba despre o proprietate pe care edilul Iaşului a lăsat-o fetelor sale în urma divorţului de fosta soţie.

Pe 12 iunie Mihai Chirica îşi publica pe site-ul Primăriei Iaşi declaraţiile de avere şi interese. În documentul privind bunurile sale, apăreau un teren de 836 de metri pătraţi şi o casă de 136 de metri pătraţi, achiziţionate din 2019. Proprietatea este trecută, potrivit declaraţiei de avere, pe numele fiului său de un an şi nouă luni.

La doar două zile după, declaraţia de avere este reactualizată şi publicată din nou pe site-ul Primăriei Iaşi.

În noul document, la secţiunea „suplimentar în afara prevederii" de la categoria terenuri apare un lot de 305 metri pătraţi, achiziţionat în 2012. La categoria clădiri, tabelul a fost completat tot la secţiunea "suplimentar în afara prevederii" cu o casă de 240 de metri pătraţi. Titularii proprietăţii sunt copiii, mai exact cele două fete gemene ale acestuia, din cea de-a doua căsătorie. În urma divorţului, Mihai Chirica a lăsat celor două fete casa în care locuiau.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX de ce a decis să reactualizeze declaraţia de avere la doar două zile după publicare, Mihai Chirica a răspuns că acest subiect este închis pentru el: „Deja a degenerat! Totul este clar şi transparent, chiar mai mult decât prevede legea!".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
declaratie de avere,
teren,
nume,
fiice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.