Craciun fericit!

Cine este Daniel David, noul ministru al Educaţiei

Autor: Iulian Anghel Postat la 24 decembrie 2024 246 afişări

Cine este Daniel David, noul ministru al Educaţiei

Daniel David (52 de ani) este rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, cea mai mare universitate din România, după numărul de studenţi. Şi este una din cele mai bune alegeri făcute pentru acest guvern. Este psiholog iar studiile sale şi întreaga sa carieră îl califică cu asupra de măsură pentru poziţia de ministru al educaţiei. Educaţia este cel mai important portofoliu dintr-un guvern, spune el. Doar că educaţia are nevoie de bani. Iar Educaţia nu-i are. 15% din veniturile bugetului trebuie direcţionate spre educaţie, spune o lege din 2023, a învăţământului preuniversitar. Era vremea programului “România educată” a preşedintelui Klaus Iohannis. Dar învăţământul nu a primit nici jumătate din ce scrie în acea lege. Aşa că, în această strâmtorare bugetară, David va trebui să ceară banii pe care în lege sunt promişi învăţământului. CV-ul lui David îl arată potrivit pentru poziţia de ministru al educaţiei. A studiat în Statele Unite ale Americii. Este rectorul celei mai mari universităţi din România – deci ştie multe despre bani, venituri, cheltuieli - este profesor asociat la institutul Albert Ellis din SUA.

Este membru afiliat al Academiei Române. Este un om respectat în tagma lui.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
educatie,
ministru,
universitate,
romania,
bani,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.