Cine este femeia care este noul Avocat al Poporului şi cât va câştiga lunar
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcţie a fost făcută de către ALDE.
Numirea acesteia a fost aprobată cu 209 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului.
PNL şi USR l-au susţinut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcţia de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.
După ce a fost propusă de ALDE pentru funcţie, Renate Weber a anunţat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Salariul Renatei Weber se va calcula plecând de la o bază de calcul de 2.080 de lei la care se aplică un anumit coeficient; în cazul lui Victor Ciorbea, acesta era de 10,5, rezultând un salariu lunar brut de 21.840 de lei (la data de 31 martie 2019, potrivit site-ului Avocatului Poporului).
Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro