Cine este miliardarul necunoscut din spatele lanţurilor de magazine Lidl şi Kaufland

Postat la 20 ianuarie 2024 161 afişări

Cine este miliardarul necunoscut din spatele lanţurilor de magazine Lidl şi Kaufland

Dieter Schwarz este a 36-ea cea mai bogată persoană de pe planetă, dar este atât de discret în ceea ce priveşte viaţa lui personală, încât este poreclit „fantoma” în presa din Germania.

Omul de afaceri are 80 de ani şi este proprietarul grupului Schwarz, al patrulea cel mai mare retailer din lume din punctul de vedere al veniturilor.

Compania deţine brandurile Lidl şi Kaufland, iar Schwarz este CEO al ambelor.În pofida averii sale, Schwarz este atât de misterios, încât doar două fotografii cu el există în spaţiul public.

Chiar dacă şi-a construit imperiul pornind din Germania, el se află şi în spatele unuia dintre cele mari eşecuri când vine vorba despre retail în Australia.

În octombrie 2017 a cumpărat un prim teren în sudul Australiei, investind 25 de milioane de dolari. Pe parcursul anului 2018, a început să recruteze personal şi să facă planuri pentru alte locuri din Australia. În 2019 a început să construiască un centru de distribuţie în Victoria şi a cumpărat alte terenuri în ţară.

Luna trecută, planurile au fost lăsate de izbelişte, la fel şi cei 200 de angajaţi australieni.

Omul de afaceri ar fi investit 500 de milioane de dolari în Australia, dar experţii au declarat publicaţiei news.com.au, că pierderea totală generată de decizia de a opri expansiunea businessului acolo s-ar ridica la aproape un miliard de dolari.

Nu există foarte multe detalii care să motiveze această decizie, explicaţia oferită presei de către companie fiind:

„Decizia se referă la concentrarea activităţilor de business în Europa şi nu este în niciun caz o reflexie a eforturilor angajaţilor sau managementului local sau a susţinerii primite de Kaufland din partea comunităţii de business sau a guvernelor”, au spus reprezentanţii companiei germane într-o declaraţie de presă.

Schwarz a moştenit compania de la tatăl său, Josef Schwarz, care a fost partener al companiei Suedfruechte Grosshandel Lidl & Co, axată pe vânzarea de fructe en-gros, în 1930.

S-a alăturat companiei tatălui său în 1973 şi a deschis primul magazin Lidl, folosind modelul de discount al Aldi. El a preluat conducerea companiei în 1977, după moartea tatălui său, iar de atunci a transformat compania în gigantul actual.

Chiar dacă este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri, secretomania sa a devenit legendară şi a inspirat chiar şi un documentar german - Die Lidl Story, lansat în 2018.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
planeta,
oameni,
companie,
germania,
australia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.