Cine este noul CEO al companiei care deţine Clever Taxi

Autor: Ioana Matei Postat la 08 februarie 2018 236 afişări

Mytaxi, compania care deţine aplicaţia Clever Taxi, a anunţat că Marc Berg va fi noul CEO, începând cu data de 16 aprilie 2018.

Cine este noul CEO al companiei care deţine Clever Taxi

Potrivit reprezentanţilor companiei, mytaxi a avut o creştere fulminantă în ultimele 18 luni. În 2017, a ajuns la 75 de milioane de curse, cu o creştere de 337% faţă de anul precedent, iar numărul utilizatorilor activi a ajuns la 11 milioane (cu 194% mai mult faţă de 2016). Sub conducerea lui Andrew Pinnington, compania s-a transformat dintr-un jucător local în Germania în liderul european pe piaţa de servicii e-hailing.

Andrew Pinnington a decis să renunţe la poziţia de CEO după achiziţionarea Hailo, Clever Taxi şi Beat. Reprezentanţii companiei spun că Pinnington rămâne în continuare implicat în business, pentru a se asigura că tranziţia către succesorul Marc Berg se va face uşor şi eficient.

Marc Berg este CEO-ul Klarna Group, lider în furnizarea de servicii securizate de plată online. Ocupă această poziţie din 2016, iar compania a avut o creştere dinamică sub responsabilitatea sa în DACH (Germania, Austria, Elveţia). Acesta a mai fost, de asemenea, responsabil pentru achiziţiile strategice ale companiei. În completarea backgroundului din domeniile banking şi e-commerce, Berg a ocupat funcţii de conducere în alte companii digitale cu creştere rapidă.

Clever Taxi este aplicaţia construită de Clever Tech SRL şi este liderul pe piaţa aplicaţiilor de e-hailing din România. Compania a fost fondată în 2010 în Bucureşti de Mihai Rotaru şi Alex Dumitru şi a venit ca un răspuns pentru nevoia pieţei de a avea o alternativă sigură pentru a găsi un taxi la orele de vârf în zonele aglomerate din oraş, iar soluţia a fost o aplicaţie dedicată smartphone-urilor.

Până în prezent, Clever Taxi a înregistrat peste 40 de milioane de comenzi în 20 de oraşe din România. Cu 600.000 de utilizatori şi peste 17.000 de şoferi înregistraţi, este prima alegere atunci când călătoreşti în România.

Începând cu iunie 2017, Clever Taxi a fost cumpărat de mytaxi, cea mai mare platformă de transport din Europa.

Incluzând Beat şi Clever Taxi, mytaxi operează în 70 de oraşe din Europa şi America de Sud, cu peste 120.000 de şoferi înregistraţi. În 2018, strategia de dezvoltare se concentrează pe îmbunătăţirea relaţiilor cu şoferii şi clienţii şi găsirea de soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi.

mytaxi este un produs al companiei Intelligent Apps GmbH, fondat în iunie 2009, şi este prima aplicaţie care pune în legătură directă pasagerul cu cel mai apropiat şofer de taxi. Cu peste 10 milioane de descărcări şi peste 120.000 de şofer înregistraţi, mytaxi este liderul pieţei de e-hailing din Europa. Din septembrie 2014, mytaxi este parte din Daimler Mobility Service (parte din grupul Daimler).

În iulie 2016, mytaxi a anunţat comasarea cu aplicaţia Heilo, liderul de pe piaţa din Marea Britanie şi Irlanda; un pas important pentru a deveni leaderul pieţei europene. În februarie 2017, mytaxi a anunţat achiziţia a Taxibeat, liderul de pe piaţa din Grecia, disponibil şi în Peru şi Chile. În iunie 2017, mytaxi a anunţat achiziţia Clever Taxi, liderul de piaţa din România.

Cu peste 600 de angajaţi în întregul grup, mytaxi funcţionează în UK, Germania, Irlanda, Austria, Polonia, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, dar şi în Grecia, Peru şi Chile (cu Beat) şi România (Clever Taxi). În total, aplicaţia este disponibilă în peste 70 de oraşe din 11 ţări europene şi două din America de Sud.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.