Cine este Regele Asfaltului din România, omul din umbră care construieşte autostrăzile şi primeşte miliarde de la stat

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 05 martie 2021 2500 afişări

Familia Umbrărescu şi-a adjudecat tot podiumul, fiind câştigătoarea celor mai mari trei contracte, prin intermediul a două firme – Spedition UMB şi Sa & Pe Construct.

Peste 1.200 de contracte de achiziţii publice cu valori cuprin­se între 1 leu şi 680 de milioane de lei a încheiat CNAIR (Com­pania Naţională de Adminis­trare a Infrastructurii Rutiere) în 2020, potrivit datelor furnizate de oficialii plat­for­mei Confidas.ro, la solicitarea ZF. Cu­mu­lat, valoarea acestor contracte depăşeşte 3,6 mi­li­arde de lei, ţinând cont că există şi circa 40 de contracte în cazul cărora nu este specificată valoarea. Doar primele 20 de con­tracte cumulează 3,2 miliarde de lei, adică 88% din valoarea celor peste 1.200 în total.

Familia Umbrărescu şi-a adjudecat tot podiumul, fiind câştigătoarea celor mai mare trei contracte, prin intermediul a două firme – Spedition UMB şi Sa & Pe Construct. Datele de la Confidas arată că Spedition UMB este controlată de Mirela Umbrărescu (89% din acţiuni), asociaţi fiind şi Dorinel Umbrărescu, Alexandru Teodor Umbrărescu şi Petru Răzvan Umbrărescu. Ultimii doi sunt şi cei care deţin Sa & Pe Construct, cu pachete egale de acţiuni.

„Perla coroanei” este contractul pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Braşov – Târgu-Mureş – Cluj – Oradea, unde Spedition UMB este responsabilă de câteva tronsoane.  Cealaltă companie a familiei Umbră­rescu a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 3 din drumul expres Craiova-Piteşti (proiect în valoare de 670,7 mil. lei), dar şi pe cel pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii de centură Bucureşti (în valoare de 312,6 mil. lei). În noiembrie 2020, Asociaţia Construim România spunea, într-o postare pe Facebook, că tronsonul din drumul expres Craiova-Piteşti de care se ocupă compania familiei Umbrărescu ajunsese la „un progres fizic de execuţie de 67% şi financiar de 32% pe cei aproape 40 de kilometri de drum expres”.

Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi (companie deţinută de Gheorghe Vlasie), CTE Solution – Utilaje specializate (Bianca Lucia Baicea, CTE Trailers şi Marius Dorel Aldea), Autotehnorom (Operational Autoleasing şi Ion Vasile Rîpan), Secol Societa Edile Costruzioni e Lavori (subsidiara unui grup italienesc), Strabag (subsidiara unui grup austriac) sunt alte companii care şi-au adjudecat unele dintre cele mai mari zece contracte de achiziţii publice încheiate în 2020 de CNAIR.

În general, numărul de oferte depuse pentru fiecare proiect a fost cuprins între 1 şi 10, iar criteriul de atribuire a fost fie cel mai bun raport calitate-preţ, fie preţul cel mai scăzut. În rândul firmelor contractante ale celor peste 1.200 de lucrări se înscriu şi companii care s-au remarcat prin perfor­manţa de a realiza creşteri ale cifrelor de afaceri de două până la zece ori în 2019 com­parativ cu anul precedent. Printre ele, Lemacons (o companie de construcţii din Galaţi deţinută de Bogdan Lefter şi Alin Constantinescu) sau Domarcons (o firmă din Dolj deţinută de Cristian Marinel Mihai şi Mihaela Pirpiliu).

Campioană la creştere este însă tot compania familiei Umbrărescu din Bacău, Spedition UMB. Printre lucrările din portofoliul Spedition UMB şi Tehnostrade – cealaltă firmă de construcţii deţinută de aceiaşi acţionari, se numără lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj (9,5 kilometri), centura Bacăului, dar şi mai multe contracte de construcţii de autostrăzi, reabilitări de drumuri naţionale, deszăpeziri sau întreţineri de şosele, încheiate cu CNAIR. Tehnostrade şi Spedition UMB, cele două companii de construcţii deţinute de familia Umbrărescu din Bacău, au încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri cumulată de circa 740 de milioane de lei, aproape triplu faţă de anul 2018, după cum arată calculele ZF pe baza datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Contractele publice pentru lucrări de infrastructură sunt, de altfel, o mină de aur pentru multe firme de construcţii, care reuşesc astfel să-şi majoreze spectaculos cifrele de afaceri de la un an la altul. În anii în care însă nu reuşesc să ajungă la astfel de proiecte, scăderile sunt abrupte. Istoria arată că astfel de fluctuaţii pot fi periculoase pentru com­panii. Nelu Iordache (Romstrade), Theodor Berna (Tehnologica Radion), Corneliu Istrate (Vega 93), fraţii Alexandru şi Traian Horpos (Straco Grup) sunt câteva dintre numele devenite celebre în rândul constructorilor, companiile lor ajungând la insolvenţă sau chiar faliment, după ce, de multe ori, modul în care s-au atribuit contractele publice a stat sub semnul întrebării.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
contracte,
incheiere,
valoare,
miliarde

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.