Cine este sortivul român care şi-a CUMPĂRAT UN MUNTE. Cum a transformat o casă bătrânească într-un imperiu de zeci de milioane de euro
Ovidiu Gârbacea, proprietarul pensiunilor, hotelurilor şi bazei sportive de la Cheile Grădiştei, a pornit de la 7 camere şi a ajuns la un adevărat oraş.
Ca fost practicant al sporturilor de iarnă şi fost selecţioner, Ovidiu Gârbacea s-a gândit să facă o staţiune în care să se poată pregăti schiorii, în special biatloniştii.
Ovidiu Gârbacea este multiplu campion naţional la schi fond, campion universitar şi campion balcanic; el a fost antrenor al Lotului Olimpic cu rezultate remarcabile. Antreprenorul spune că a renunţat la funcţia de selecţioner al lotului de schi şi a decis să se reprofileze încă în 1990. El a ajuns la o înţelegere cu fraţii săi şi a preluat casa părintească, din care a făcut o pensiune cu 7 camere. Având şi afaceri cu cherestea într-o zonă în care aproape totul se construieşte din lemn, a putut dezvolta întreg proiectul Cheile Grădiştei.
Staţiunea a ajuns să deţină două terenuri de fotbal, altul de minifotbal sau handbal în aer liber, două terenuri de tenis şi o sală de sport. Piesa de rezistenţă a Complexului turistic Cheile Grădiştei Fundata este un poligon de biatlon, cu pârtiile de schi fond aferente, care a intrat în circuitul internaţional la Festivalul Olimpic al Tineretului European (2003).
În 2006, Ovidiu Gârbacea organiza pentru prima oară Cupa Cheile Grădiştei la schi fond şi biatlon.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro