Cine este tânăra de 29 de ani care face două milioane de dolari pe an şi munceşte doar patru ore pe zi
Lansarea unor cursuri de Microsoft Excel pe TikTok a fost biletul de ieşire a lui Kat Norton din lumea americană corporatistă. Tânăra în vârstă de 29 de ani face două milioane de dolari pe an lucrând doar patru ore pe zi, scrie CNBC.
Miss Excel, aşa cum este acum cunoscută pe celebra platformă TikTok, a început să predea cursuri de Excel în vara lui 2020. În câteva săptămâni de la lansare, videoclipul a devenit viral, sute de mii de urmăritori au început să se adune, iar veniturile sale au început să crească peste salariul pe care aceasta îl câştiga din poziţia de consultant de management cu normă întreagă.
În ianuarie 2021, Kat Norton şi-a dat demisia de la job pentru a deveni antreprenor cu normă întreagă şi a mai creat alte două cursuri complete pentru dezvoltarea unor abilităţi digitale.
În octombrie 2021, tânara sparge o barieră importantă şi câştigă 100.000 de dolari într-o singură zi din vânzarea cursurilor.
În prezent, ea este cunoscută pe internet sub pseudonimul Miss Excel, o afacere care generează peste două milioane de dolari pe an, iar orele de muncă sunt similare cu cel din regimul part-time.
„Dacă sunteţi încă pe gânduri privind lansarea în business, vă încurajez să faceţi saltul. Poate fi înspăimântător la început, dar nu ştii nicidoată ce te aşteaptă până nu încerci”, le-a spus Kat Norton internauţilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro