Cine este tânărul de doar 27 de ani responsabil de exporturile celui mai mare producător românesc de ţiglă metalică
„Pasul următor este să ajungem liderul pieţei de acoperişuri din toată Europa. Este o ţintă pe termen lung, căreia mă voi dedica în anii următori. Astfel, posibilităţile mele de dezvoltare în cadrul Bilka sunt nemărginite.”
Mihai Sandu a preluat departamentul de export al Bilka, liderul pieţei româneşti de ţiglă metalică în anul 2016, odată cu înfiinţarea acestuia.
Povestea lui legată de companie a început însă în urmă cu opt ani când, student fiind, a început să lucreze pentru un furnizor de servicii al companiei. În 2012, când avea 20 de ani, s-a angajat în cadrul Bilka în calitate de responsabil logistică. „Traseul de la logistică la export a trecut şi prin departamentul de vânzări, pentru intern, unde am avut posibilitatea să învăţ cât mai multe despre domeniul vânzărilor şi să pun bazele ascensiunii mele”, îşi descrie el evoluţia până la preluarea rolului actual.
Acesta implică dezvoltarea vânzărilor la export „oarecum de la zero”. „La început am fost singur în departament şi am dus muncă dublă pentru a face cunoscut brandul în extern, dar uneori şi pentru a depăşi bariere lingvistice. De-a lungul timpului, cifrele obţinute mi-au dovedit că prin muncă şi devotament, provocările vor deveni performanţe, iar acum exportul reprezintă 10% din cifra de afaceri a companiei şi continuă să crească”, descrie el rezultatele înregistrate. Valoarea sistemelor complete pentru acoperişuri exportate anul trecut a ajuns la 11 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de 2018. Produsele Bilka sunt comercializate în extern, în ţări precum: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria sau Ucraina. Echipa, formată din patru angajaţi în prezent, se concentrează pe dezvoltarea de noi pieţe de desfacere – chiar şi pe alte continente – şi pe consolidarea poziţiei pe pieţele pe care deja au intrat. „Potenţialul de creştere pe care îl vedem la export şi faptul că investiţiile realizate în ultimii ani ne permit să fim competitivi în toată Europa, unde sunt pieţe în care putem ajunge lider în următorii cinci ani, ne fac să accesăm tot mai multe pieţe şi să ne uităm şi spre alte continente.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro