Cine sunt fraţii din spatele celui mai valoros start-up din tehnologie din America, care a ajuns recent la o evaluare de 95 de miliarde de dolari

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 15 martie 2021 157 afişări

Cine sunt fraţii din spatele celui mai valoros start-up din tehnologie din America, care a ajuns recent la o evaluare de 95 de miliarde de dolari

Serviciul de plăţi online Stripe a anunţat că a încheiat o rundă de finanţări în valoare de 600 de milioane de dolari, sumă ce evaluează compania la 95 de miliarde de dolari, de aproape trei ori mai mult decât nivelul înregistrat în aprilie 2020 – 36 miliarde de dolari, conform CNBC.

Stripe intenţionează să investească noul capital în operaţiunile pe care le deţine în Europa, urmând să îşi concentreze atenţia asupra pieţei irlandeze, unde a luat naştere firma, potrivit cofondatorului John Collison.

Creat în 2010 de către fraţii Patrick şi John Collison, Stripe este în prezent cel mai valoros fintech din Statele Unite, aplicaţia de tranzacţionare Robinhood înregistrând un nivel de „doar” 11,7 miliarde de dolari.

Platforma a crescut puternic de-a lungul pandemiei de coronavirus, în contextul în care o bună parte din veniturile firmei sunt influenţate de cumpărăturile online. Acum, Stripe plănuieşte să creeze cel puţin 1.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani.

Printre clienţii serviciului se găsesc nume precum Amazon, Google, Facebook, Deliveroo, Salesforce şi Shopify. Deşi nu publică datele privind veniturile, Stripe spune că procesează anual tranzacţii de sute de miliarde de dolari pentru câteva milioane de companii. Mai mult, Mark Carney – fost guvernator al Băncii Angliei – s-a alăturat recent boardului Stripe.

Patrick şi John Collison s-au născut în 1988 şi, respectiv, 1990 în Dromineer, un sat de aproximativ 100 de locuitori din Irlanda şi deţin în prezent o avere netă de peste 22 de miliarde de dolari.

În 2007, cei doi au fondat compania de software-uri Shuppa, grup ce avea să fuzioneze cu firma Auctomatic, creată de doi absolvenţi ai Universităţii Oxford.

Un an mai târziu, startup-ul a fost cumpărat de un grup canadian de media, iar fraţii Collison au devenit milionari peste noapte.

După înfiinţarea platformei Stripe, susţinută de la început de Elon Musk şi fondul de investiţii Sequoia Capital, cei doi au devenit cei mai tineri miliardari self-made din lume.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stripe,
frati,
miliarde,
evaluare,
fintech,
startup,
sua

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.