Ciolacu: Orice capitală europeană trebuie să aibă legătură cu aeroportul cu ajutorul metroului
Orice capitală europeană modernă ar trebui să aibă o legătură directă cu principalul său aeroport realizată cu ajutorul metroului, spune Marcel Ciolacu pe şantierul M6. El avertizează că va exista un disconfort temporar în trafic, însă orice metru săpat e un pas înainte spre o Românie mai modernă.
„A fora tuneluri pentru autostrăzi şi galerii de metrou reprezintă, astăzi, una dintre cele mai impresionante şi mai convingătoare imagini pentru a demonstra determinarea noastră de a construi o infrastructură de transport de nivel european. Iar aceste maşini enorme de foraj – <cârtiţe>, cum li se spune pe şantier - au devenit extrem de populare pentru români. Abia aştept să aflu dacă aţi botezat deja şi utilajul care va lucra la acest tunel! Construcţia metroului spre Aeroportul Otopeni este mai mult decât un proiect de infrastructură, este un simbol al progresului, al ambiţiei şi al angajamentului nostru faţă de viitor. Orice capitală europeană modernă ar trebui să aibă o legătură directă cu principalul său aeroport realizată cu ajutorul metroului. Iar Bucureştiul, merită să fie un exemplu de modernitate. Un oraş fără traficul sufocant din ultimii ani, o capitală în care mobilitatea devine un drept accesibil tuturor”, spune Marcel Ciolacu, prezent la ceremonia de lansare a primului utilaj de foraj operaţional pe Secţiunea Sud (1 Mai-Tokyo) a Magistralei de Metrou M6.
El afirmă că drumul până la demararea acestor lucrări „nu a fost uşor”.
„Am negociat cu partenerii europeni, am depăşit obstacole birocratice şi ne-am luptat cu neîncrederea sau chiar cu nepăsarea unor conducători ai Capitalei.
Am demonstrat că România poate să îşi asume proiecte de anvergură. Astăzi, suntem aici datorită muncii şi dedicării echipelor de specialişti, constructori şi autorităţi care au crezut în ceea ce multă vreme a părut doar un vis. Dar să fim sinceri, nu va fi totul perfect. Va exista în continuare un disconfort temporar în trafic, iar răbdarea noastră va fi pusă la încercare. Însă, nu trebuie să uităm că fiecare metru de tunel săpat este un pas înainte spre o Românie mai modernă, mai conectată şi mai prosperă”, adaugă premierul Ciolacu.
De asemenea, el a relatat o discuţie cu un inginer român care a lucrat la proiecte de metrou prin întreaga Europă.
„Era mândru că, acum, poate face asta şi în ţara lui natală. Spunea că, indiferent de ţară unde muncea şi indiferent cât de mari au fost nemulţumirile şi frustrările oamenilor în timpul şantierelor, sentimentul din prima zi de punere în funcţiune a metroului a fost inegalabil. Bucuria din ochii călătorilor era atât de mare, încât toate eforturile şi greutăţile din trecut nu mai contau. La asta trebuie să ne gândim de acum înainte, la faptul că fiecare dintre cei implicaţi aici sunt parte dintr-un proiect care schimbă în bine viaţa a milioane de oameni. De aceea, le mulţumesc tuturor celor ce lucrează la această magistrală de metrou care face din capitala României un oraş cu adevărat modern şi european”, încheie Ciolacu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro