Ciucă, despre proteste: În Coaliţie s-a încercat să se arate aşa-zisa neimplicare a noastră - surse

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 31 ianuarie 2024 52 afişări

„Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluţionarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm”, a spus Nicolae Ciucă despre protestele fermierilor şi transportatorilor, afirmă surse pentru MEDIAFAX.

Ciucă, despre proteste: În Coaliţie s-a încercat să se arate aşa-zisa neimplicare a noastră - surse

„Pe agenda guvernamentală sunt de notoritate protestele fermierilor şi ale transportatorilor. Aş dori sa lamurim clar că modul nostru de abordare a fost profesionist ştim si empatic. Ştim foarte bine cât de mult am încercat să găsim soluţii. Noi ne-am întâlnit încă din noiembrie-decembrie cu fermierii. Au fost programe, proiecte începute din 2022, au avut o anumita continuitate cu modificările făcute pe parcurs. Plus implicarea la nivelul ministerelor pe care noi le conducem, inclusiv agentiile implicate (APIA). Şi Ministerul Finanţelor, si Ministrul Mediului, inclusiv Ministerul Energiei pe partea de combustibil şi tot ce au însemnat celelalte revendicări pe care agricultorii şi transportatorii le-au ridicat - toate aceste ministere au fost implicate. În interiorul Coaliţiei, deşi s-a încercat să se transfere responsabilitatea către noi şi să se arate aşa-zisa neimplicare, noi încă din prima zi am fost la Guvern şi am participat la identificarea de soluţii”, spune Nicolae Ciucă, potrivit unor surse din conducerea PNL.

Liderul liberal a mai spus că europarlamentarii PNL „lucrează permanent pentru a obţine din partea Comisiei un sprijin mai mare pentru fermieri şi transportatori”.

„Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluţionarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm. PNL este în continuare deschis la dialog şi lucrează cu specialiştii pentru a găsi cele mai bune soluŢii. Suntem cât se poate de participativi la găsirea Şi asumarea soluţiilor. Am avut discuţii cu premierul şi cu toţi cei care au participat la discutii punctuale - miniştrii de la PNL si PSD. Eu, în calitate de premier, am iniţiat in 2022 scheme de ajutor de stat, acordate industriei alimentare de procesare, acordându-le graturi de până la 500.000 de euro, pentru a putea procesa materia primă în România şi a reduce deficitul de balanţa comercială, este unul semnificativ şi pentru a ajunge în situaţia în care consumatorul să consume produse locale”, adaugă Ciucă.

El a spus, despre protestele din Franţa şi din Olanda, că „reverberaţia a fost una care a atins uşor toate ţările din UE”.

„Vârfurile de violenţă trebuie să dea de gândit tuturor decidenţilor politici. Cred ca e important sa ne gândim cum ne protejăm fermierii şi transportatorii români şi în afara graniţelor. Cât despre fake-news-urile de zilele trecute, eu cred ca atunci când se aruncă responsabilitatea de la unii la alţii în coaliţie, PNL trebuie să răspundă cu seriozitate, grija si empatie pentru problemele fermierilor. Nu sunt doar problemele lor. Suntem cât se poate de implicaţi în găsirea soluţiilor. Suntem alături de ei nu doar cu vorba, ci şi cu fapta. Pentru că prin schimburi de replici nu facem altceva decât să le dăm apa la moara celor care manifestau mai devreme aici pe holurile Parlamentului”, încheie Ciucă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
proteste,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.