COMENTARIU Lelia Munteanu: „Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forţe din istorie”

Autor: Lelia MUNTEANU Postat la 30 noiembrie 2019 411 afişări

Democraţia şi dictatura, astăzi - două sisteme de procesare a datelor.

Yuval Noah Harari, autorul lui „Homo Deus”, i-a acordat, în urmă cu câteva zile, un interviu lui Becky Anderson de la CNN – „Oamenii sunt acum animale vulnerabile”, a declarat. 

Cel mai la modă (oricât de frivol ar suna) gânditor a vorbit din dou despre cele trei provocări cu care se confruntă omenirea în secolul XXI: războiul nuclear, schimbările climatice şi, la pachet, dezvoltarea inteligenţei artificiale şi bio-ingineriei. Dacă primele două pot fi oprite, consecinţele inteligenţei artificiale şi ale bio-ingineriei pot fi doar folosite în interesul specie umane.

Pericolul care ne paşte ţine de falimentul filosofiei. Filosofilor, cărora le lipseşte viziunea lumii ca întreg şi care pot zăbovi secole gândind şi polemizând, le iau pe nesimţite locul inginerii, foarte grăbiţi de felul lor. Iar deasupra inginerilor se află deciziile oamenilor politici – aceştia vor avea la dispoziţie foarte curând tehnologia necesară pentru a crea pe Pământ iadul sau raiul, E motivul avertismentului lansat de Harari: „Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forţe din istorie”.

Astăzi, între democraţie şi dictatură nu e altceva decât „un conflict dintre două sisteme de procesare a datelor”.

Reporterul Al-Jazeera (CNN-ul arab) îl întrebase vara trecută pe gânditorul evreu dacă inteligenţa artificială poate conduce la pace mondială. Răspunsul lui Harari: „Nu există absolut nici un indiciu că inteligenţa artificială şi computerele sunt pe cale de a căpăta conştiinţă. Nu mă opun să se dea mai multă autoritate inteligenţei artificiale. Însă cine e stăpânul inteligenţei artificiale? Serveşte ea o elită restrânsă sau mari corporaţii? Serveşte inteligenţa artificială guverne dictatoriale? Ori îmi serveşte mie? Se poate utiliza inteligenţa artificială pentru a crea un un regim de supraveghere totală, de control total al guvernelor asupra cetăţenilor. Şi poate fi utilizată în folosul cetăţenilor, pentru supravegherea guvernelor ca să ne aisgurăm că nu există corupţie. Aceeaşi tehnologie funcţionează în ambele sensuri”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
istorie,
democratie,
dictatura,
inteligenta,
cnn

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.