Comisia Europeană le va da angajaţilor care călătoresc în SUA telefoane şi laptopuri fără acces la sistemele interne, pentru a se proteja de spionajul americanilor. „Se tem că Statele Unite ar putea infilitra sistemele Comisiei. Alianţa transatlantică s-a încheiat”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 14 aprilie 2025 17 afişări

Comisia Europeană le va da angajaţilor care călătoresc în SUA telefoane şi laptopuri fără acces la sistemele interne, pentru a se proteja de spionajul americanilor. „Se tem că Statele Unite ar putea infilitra sistemele Comisiei. Alianţa transatlantică s-a încheiat”

Comisia Europeană le va oferi angajaţilor care călătoresc în SUA, telefoane şi laptopuri fără acces la sistemele interne ale Comisiei pentru evita spionajul din partea americanilor, o măsură utilizată anterior în cazul Chinei, scrie FT. 

Oficialii care vor participa la întâlnire organizate de FMI şi Banca Mondială au fost deja informaţi cu privire la modificarea regulilor.

Comisarii şi oficialii seniori care vor participa la întâlnirile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale săptămâna viitoare au primit noile indicaţii, potrivit a patru persoane familiarizate cu situaţia.

„Se tem că Statele Unite ar putea infilitra sistemele Comisiei. Alianţa transatlantică s-a încheiat”, a spus un oficial.

Tratamentul aplicat Statelor Unite, considerat acum drept un potenţial risc de securitate subliniază deteriorarea relaţiilor de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Trump a acuzat Uniunea Europeană că a fost creată pentru a „face rău SUA” şi a anunţat tarife reciproce de 20% pentru exporturile blocului, pe care le-a redus ulterior la jumătate pentru o perioadă de 90 de zile.

Casa Albă şi Consiliul Naţional de Securitate al SUA nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Oficialii au spus că ghidul pentru toţi angajaţii care călătoresc în SUA include o recomandare de a opri telefoanele la frontieră şi de a le pune într-o carcasă specială pentru a le proteja de spionaj în caz de sunt lăsate nesupravegheate.

În Statele Unite ale Americii, personalul de la frontieră are dreptul să verifice conţinutul telefoanelor şi al laptopurilor călătorilor.

În acest timp, unor turişti europeni le-a fost refuzată intrarea în ţară din cauza unor comentarii de pe reţelele de socializare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
Comisia Europeana,
spionaj
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori