Compania aeriană natională Tarom şi-a propus pentru acest an să revină pe profit, cu un câştig estimat de 278 milioane lei, fată de pierdereade 99 milioane lei din 2023. Cheltuielile pentru investiţii sunt bugetate la 180 milioane lei

Autor: Roxana Rosu Postat la 26 iulie 2024 40 afişări

Compania aeriană natională Tarom şi-a propus pentru acest an să revină pe profit, cu un câştig estimat de 278 milioane lei, fată de pierdereade 99 milioane lei din 2023. Cheltuielile pentru investiţii sunt bugetate la 180 milioane lei

Compania aeriană natională Tarom şi-a propus pentru acest an un profit de 278 milioane lei, fată de o pierdere de 99 milioane lei în 2023, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli publicat de Ministerul Transporturilor.

Profitul estimat pentru 2024 ar urma să acopere parţial din pierderile provenite din anii precedenţi, iar plăţile restante ar urma să scadă de la 340 milioane lei în 2023 la valoarea estimată de 115 milioane lei la finalul anului 2024.

Marja EBITDA (calculată conform raportărilor IFRS) este estimată la o valoare pozitivă de 479 milioane lei, reflectând estimările referitoare la profitabilitatea operaţională a companiei generatoare de numerar. Nu include deducerea cheltuielilor cu dobânzile, impozitele şi deducerile fără numerar pentru depreciere şi amortizare.

Veniturile totale au fost estimate la 2,3 miliarde lei, cu 30,62% peste nivelul din 2023, din care veniturile din exploatare, în valoare de 1,9 miliarde lei sunt în creştere cu 38%.

Cheltuielile totale au fost estimate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pe baza programului de zbor cuprins în Planul de Restructurare 2020-2029 corelat cu parcul de aeronave previzionat în exploatarea companiei ţinând cont de necesităţile desfăşurării activităţilor, activităţilor anexe, de ieşiri de aeronave prin vânzare dar şi de intrari de aeronave achiziţionate prin leasing financiar şi leasing operaţional.

Cheltuielile totale pe anul 2024 au fost estimate în valoare de 2,05 miliarde lei, în creştere faţă de preliminatul/realizatul anului 2023 cu 8,96%.

Cheltuielile pentru investiţii sunt bugetate la 180 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget, câştigul mediu lunar pe salariat este de 12.106,80 lei, în creştere cu 11% faţă de 2023.

La finele anului 2024 compania ar urma să aibă 1.313 angajati, în scădere cu o persoană faţă de cel aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2023

Ca parte a Planului de restructurare al companiei Tarom, înaintat Comisiei Europene, în 2024 se vor încheia contractele de achiziţie a 4 aeronave Boeing 737 MAX8 (o aeronavă în leasing financiar şi trei aeronave în leasing operaţional).

De asemenea, propunerea bugetară pentru anul 2024 include vânzarea celor patru aeronave AIRBUS A318 aflate în proprietatea companiei şi vânzarea perechii de sloturi zilnice utilizate de TAROM pe aeroportul internaţional Heathhrow din Londra (LHR).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cheltuieli,
estimare,
profit,
tarom

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.