Compania românească Secom a înregistrat afaceri cu 19% mai mari în 2015, până la peste 12 milioane de euro
Compania românească specializată în importul, distribuţia şi comercializarea de produse naturale pentru sănătate şi frumuseţe Secom a înregistrat anul trecut afaceri de 54,8 milioane de lei (12,2 milioane de euro), în creştere cu 19% faţă de 46,1 milioane de lei (10,2 milioane de euro), în 2014, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Secom. Compania a continuat dezvoltarea reţelei de magazine proprii, ajungând la opt unităţi, după ce la finalul anului a lansat câte un magazin în Braşov şi Bacău. Valoarea investiţiilor demarate de Secom în 2015 a fost de 1,87 milioane de euro, resurse direcţionate în lucrările de extindere a sediului administrativ şi a depozitului, lansarea noilor magazine şi în strategia de informare şi promovare.
„Secom îşi menţine trendul de creştere peste nivelul pieţei, iar rezultatele înregistrate în 2015 sunt atât confirmarea evoluţiei organice, dar şi a eforturilor de informare şi educare a pieţei româneşti. Am câştigat încrederea consumatorilor prin produse de calitate, cu ingrediente inovatoare, prin informare etică şi corectă, iar acest lucru se poate vedea în dezvoltarea noastră. Ne propunem ca din 2016 să accelerăm ritmul de dezvoltare şi să ajungem la o cifră de afaceri de 15,5 milioane de euro. Principalii vectori care ne vor ajuta să atingem acest obiectiv sunt inovaţia, performanţa echipei şi acoperirea unor arii terapeutice noi”, declară Lucia Costea, managing partner al companiei.
Pentru 2016, Secom vizează dublarea investiţiilor în promovarea principalelor branduri şi creşterea cotei de piaţă pe principalele arii terapeutice. Compania vizează extinderea reţelei de magazine în zona de vest a ţării, cu două-trei unităţi.
Strategia pentru 2016 mai include investiţii complexe în dezvoltarea resurselor umane prin implementarea de programe de training, precum şi achiziţia de noi softuri care să faciliteze activitatea echipei şi un mai bun management al întregului business.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro