Marţi, 6 septembrie, la Brăila, am avut Conferinţa ZF România irigabilă, organizată împreună cu Banca Transilvania, unde au fost cei mai importanţi fermieri din Brăila, Galaţi, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Tulcea, adică zona de sud-est a ţării.

Tema principală a fost legată de cum se poate dezvolta sistemul de irigaţii din România astfel încât anii secetoşi, cum este cel de acum, să nu aducă pierderi atât de mari.

Pentru cei care şi-au dezvoltat sisteme de irigaţii proprii, anul agricol 2022 a fost bun, chiar foarte bun, pentru că au avut recolte iar preţurile au crescut foarte mult, astfel încât la finalul anului vor avea mai mulţi bani în conturi. Bineînţeles, au crescut şi inputurile, ceea ce înseamnă că vor avea şi o creştere de cheltuieli, dar şi aşa rezultatul este pozitiv.

Pentru cei fără irigaţii anul agricol 2022 a fost foarte prost, aproape nu au recoltat nimic, mai ales cei care au avut porumb, care a fost cea mai afectată cultură.

Estimările indică că în 2022 România va avea 23-24 de milioane de tone de cereale, sub anul 2021, care a fost cel mai bun din istoria agricolă a României, cu 33-34 milioane de tone de cereale, dar peste 2020, care a fost cel mai prost an agricol din ultimul deceniu, cu numai 19 milioane de tone de cereale.

Irigaţiile revin în atenţie atunci când este secetă, cum este în acest an. După distrugerea sistemului de irigaţii creat în comunism s-a pus prea puţin în loc, iar cine este de vină pentru acest lucru revine tot timpul în atenţie. Nici acum nu se ştie clar ale cui sunt canalele, cine trebuie să aducă apa, ce facem cu energia, cine o plăteşte, unde sunt pompele etc.

În acest moment România are sisteme de irigaţii pentru numai 500.000-600.000 de hectare de teren agricol. Într-un mod realist, se poate crea un sistem de irigaţii pentru numai 2 milioane de hectare din cele 9-10 milioane de hectare de suprafaţă arabilă pentru simplul fapt că există apă numai pentru 2 milioane de hectare.

Conferinţa ZF România Irigabilă. România poate iriga doar două din cele zece milioane de hectare din suprafaţa arabilă, însă efectiv doar 500.000 de hectare văd apa pe canalul de irigaţii

 “Visăm să irigăm 3 milioane de hectare în sezon, dar dacă fiecare fermier foloseşte minimum 200 ml/mp, nu ne ajunge debitul. N-au fost irigate niciodată 3 milioane de hectare, 2 milioane de hectare sunt fezabile la debitele din România de astăzi. Şi dacă nu facem lacuri de acumulare, nu putem iriga. Dacă vrem să irigăm 2 milioane de hectare cu 6 ml pe zi, o să ne speriem ce costuri avem”, a spus Nicuşor Şerban, de la Grup Şerban Holding, unul dintre cei mai mari fermieri din România, care exploatează peste 13.000 de hectare.

El a venit cu ideea ca ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – să devină o societate comercială de stat, să fie listată la Bursă ca să poată să atragă capital şi credite, astfel încât să dezvolte infrastructura de irigaţii din România, aşa cum face Transelectrica cu reţeaua de energie electrică sau Transgaz cu reţeaua de gaze, iar fermierii să cumpere apă de la ea, ca oricare alt produs. Ideea lui nu prea a fost împărtăşită de toată lumea. De ce să plătim pentru apă, dacă apa vine din ploaie?

Până să se facă o strategie naţională în domeniul sistemului naţional de irigaţii (irigaţiile nu sunt incluse în PNRR şi lumea întreabă de ce), fiecare fermier încearcă să-şi rezolve problemele pe cont propriu.

Inevitabil, discuţiile au ajuns şi la partea financiară, respectiv la dobânzile din piaţă, la liniile de finanţare acordate de bănci, la asigurări (companiile de asigurări nu prea vor să facă asigurări la secetă), la subvenţiile pe care statul ar trebui să le acorde fermierilor care produc mâncare (omul poate trăi fără energie, dar fără apă şi mâncare nu), la preţurile produselor agricole şi nu în ultimul rând la procesare (Noi suntem fermieri, noi nu ştim să facem procesare, aici trebuie să vină cineva care ştie acest lucru).

Având credite în spate, fermierii sunt loviţi de creşterea dobânzilor – ROBOR a crescut de la sub 3% anul trecut la 7-8% în acest an, deci suma plătită pe dobânzi este de trei ori mai mare. Spre exemplu, Banca Transilvania acordă credite cu o marjă de 3-3,5% peste ROBOR.

În ultimii 4-5 ani dobânzile nu erau o temă la aceste conferinţe pentru că erau mici, dar acum au revenit în prim-plan, iar lumea este foarte nervoasă.

Tiberiu Moisă, director general adjunct (vicepreşedinte) la Banca Transilvania a încercat să explice că ceea ce se întâmplă acum cu această creştere exponenţială a dobânzilor reprezintă un dezechilibru care vine de fapt dintr-un dezechilibru anterior, când dobânzile au fost mult prea mici faţă de cât ar fi trebuit să fie, iar ceea ce se întâmplă acum este o încercare de a se ajunge al un echilibru. Dobânzi de referinţă ca acum doi ani, de 1-2%, nu vor mai fi, iar dobânzile reale, de echilibru, ar trebui să fie între 5-6%.

Dacă răspunzi că dobânzile la ROBOR ţin cont de dobânda la care se împrumută statul, de peste 8%, imediat întrebarea este de ce statul se împrumută la o dobândă atât de mare? Pentru că are deficit bugetar şi are nevoie de bani cu care să-l acopere, si îi ia din piaţă. Dar de ce are deficit? Pentru că dă subvenţii în agricultură ca să acopere anul agricol secetos!

Mai toată lumea se gândeşte mai degrabă la o conspiraţie mondială, locală, care a dus la această creştere a dobânzilor, decât la un rezultat care vine dintr-o situaţie din piaţă.

Bineînţeles că toată lumea se întreabă unde este BNR în acest peisaj şi de ce permite creşterea atât de mult a dobânzilor, pentru că firmele nu pot să să plătească aceste creşteri de dobândă.

O parte dintre fermieri se uită către euro şi văd că acolo dobânzile sunt mult mai mici, chiar foarte mici comparativ cu ROBOR şi se întreabă de ce România nu a adoptat euro, că oricum toţi folosim şi calculăm în euro.

Aceleaşi întrebări retorice sunt şi pe partea de energie: dacă noi avem gazul nostru de ce preţurile trebuie să crească, dacă noi producem energie de ce preţurile trebuie să crească?

Inevitabil, remarca este că ne-am vândut energia şi gazele şi băncile la străini, care fac preţurile, şi noi nu mai avem nicio putere. La fel şi în agricultură, noi muncim, dar traderii, care sunt străini, fac jocurile pe piaţă.

Unde este statul român?

În ciuda anului agricol secetos, pentru mulţi fermieri nu este un dezastru, mai ales pentru cei care au sisteme de irigaţii, iar conturile lor sunt pline, la fel cum parcările sunt pline de maşini străine din import, care contribuie la creşterea deficitului comercial.

Paradoxal, în plină criză, cu cea mai mare inflaţie din ultimii 20 de ani, 2022 va fi cel mai bun an economic din istoria României, cu un PIB care va atinge 280 de miliarde de euro, de şapte ori mai mult ca în urmă cu 20 de ani, şi cu 150% mai mare faţă de momentul intrării în Uniunea Europeană.

Dar fermierii, ca de altfel toată lumea, au întrebări simple: dacă avem cel mai bun an economic din istorie, de ce cresc dobânzile, de ce ROBOR-ul este aşa mare, de ce cresc taxele şi impozitele?

Băncile, BNR, economiştii explică mult prea puţin care este situaţia actuală, de ce am ajuns aici şi ce se poate face astfel încât situaţia să se îmbunătăţească. Adică cum pot să scadă dobânzile, cum poate să scadă inflaţia, cum vom ieşi din această criză.