Concedieri şoc la una dintre cele mai mari companii din lume. Şeful instituţiei a dat afară aprope 4.000 de oameni, printre care şi unii cărora le spusese că nu trebuie să îşi facă griji în această privinţă

Postat la 18 februarie 2025 228 afişări

Concedieri şoc la una dintre cele mai mari companii din lume. Şeful instituţiei a dat afară aprope 4.000 de oameni, printre care şi unii cărora le spusese că nu trebuie să îşi facă griji în această privinţă

Meta, părintele Facebook, a lansat o amplă reorganizare a companiei pentru reducerea costurilor, ceea ce s-a tradus în concedierea a 5% din forţa sa de muncă, aproximativ 3.700 de oameni. Deşi o parte dintre aceştia primiseră feedback pozitiv în privinţa activităţii lor şi făceau parte din tabăra celor „performanţi”, compania lui Mark Zuckerberg nu a ţinut cont de acest aspect şi i-a disponibilizat, scrie Business Insider.

Deşi Meta a declarat anterior că reducerea forţei de muncă îi vizează în special pe angajaţii care nu performează, există date şi documente care indică faptul că managerii au primit mână liberă să trimită acasă şi angajaţii care „trăgeau pentru companie”, dacă nu reuşeau să atingă ţintele privind disponibilizările doar prin intermediul muncitorilor neperformanţi.

„Când am primit e-mailul, am fost surprins, mai ales pentru că am un istoric de performanţă foarte solid şi nicio problemă în privinţa acesteia în ultimele şase luni”, a declarat un angajat care a fost disponibilizat.

Meta a început procesul de evaluare a performanţelor pentru anul 2024 în decembrie, iar majoritatea angajaţilor îşi vor afla evaluările finale abia în următoarele săptămâni.

Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, a făcut presiuni pentru reducerea forţei de muncă a Meta, în timp ce compania investeşte miliarde de euro în inteligenţa artificială şi realitatea virtuală.

Reducerile ar putea deveni un eveniment anual, Meta încercând să reducă în mod regulat personalul pe care îl consideră cel mai puţin performant. În acelaşi timp, Meta intenţionează să intensifice angajarea de ingineri în domeniul de machine learning pentru a lucra la AI.

„Pur şi simplu pentru că cineva a avut un istoric bun în privinţa sarcinilor şi obiectivelor ce trebuiau atinse, nu înseamnă că acea persoană continua să facă asta în mod permanent. Angajaţii Meta au fost mereu traşi la răspundere pe baza culturii corporate care se uită întotodeauna după performanţă maximă” a declarat un purtător de cuvânt al gigantului tehnologic.

În postările de pe Workplace, platforma de comunicare internă a Meta, mai mulţi angajaţi concediaţi şi-au făcut public istoricul de performanţă. Un angajat care a declarat că a fost concediat „în mod neaşteptat” a postat documente care arată că a îndeplinit sau a depăşit în mod constant aşteptările timp de patru ani, înainte de a primi calificativul „Meets Most” la sfârşitul anului 2024.

 Un alt angajat a declarat că a fost concediat la scurt timp după ce s-a întors din concediul maternal, în ciuda faptului că a primit calificativul „La nivelul dorit sau peste aşteptări” la începutul anului 2024.

Unii angajaţi, catalogaţi drept „slabi” din punct de vedere al performanţei se tem că acest calificativ le-ar putea afecta perspectivele de angajare în viitor.

„Am fost complet luat prin surprindere de acest lucru. Managerul meu îmi spusese că mă descurc de minune şi chiar mi-a spus că voi fi bine şi că nu voi fi afectată.”a mai spus unul dintre angajaţii disponibilizaţi.

 

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.