LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Conducerea Yahoo vrea să vândă divizia de Internet

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 02 decembrie 2015 88 afişări

Board-ul Yahoo va discuta posibilitatea vânzării diviziei de Internet, în cadrul unor discuţii ample despre viitorul companiei şi al directorului general Marissa Mayer, care vor avea loc în această săptămână, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.

Wall Street Journal a relatat marţi seara despre o posibilă vânzare a diviziei de Internet a Yahoo.

Persoane apropiate situaţiei au declarat publicaţiei că board-ul va mai discuta, în timpul întâlnirilor care vor avea loc de miercuri până vineri, dacă să continue planul de separare a unei participaţii în valoare de peste 30 de miliarde de dolari la Alibaba Holding Group.

Compania ar putea pune în practică ambele opţiuni, potrivit WSJ.

Potrivit analiştilor, principala divizie a Yahoo, care include servicii populare ca Yahoo Mail şi site-urile de ştiri şi sport, ar putea atrage interesul unor fonduri de investiţii, companii de media şi telecomunicaţii sau firme precum Softbank Group.

Reprezentanţii Yahoo au refuzat să comenteze.

Mayer, care a venit la Yahoo după o lungă perioadă la conducerea Google, este supusă unor presiuni tot mai mari legate de performanţele companiei.

Venirea lui Mayer la Yahoo a alimentat aşteptările de redresare rapidă a Yahoo, care nu a reuşit să crească veniturile din publicitate pentru a concura cu liderii de piaţă Google şi Facebook.

Speranţele unei redresări rapide nu s-au concretizat, după ce un plan de atragere a publicităţii prin serviciile mobile, video şi media socială, strategie introdusă de Mayer în 2014 sub numele Mavens, nu a reuşit să crească veniturile Yahoo. În acelaşi timp, publicitatea prin serviciile de căutare pe PC-uri a continuat să scadă.

Totodată, preluarea site-ului Tumblr în 2013, pentru 1,1 miliarde de dolari, este criticată de acţionari, care susţin că Mayer a dat prea mulţi bani pentru un produs neprofitabil. Preluarea a crescut baza de utilizatori a Yahoo cu circa 1 miliard de dolari, dar nu a adus şi publicitate.

În septembrie, planurile Yahoo de separare a participaţiei la Alibaba a intrat într-un impas, după ce fiscul american (IRS) a refuzat cererea companiei ca tranzacţia să fie scutită de taxe.

Yahoo a anunţat că va continua separarea în pofida anunţului IRS, dar nu a făcut încă acest lucru.

În noiembrie, acţionarul Starboard Value a cerut Yahoo să renunţe la separarea participaţiei la Alibaba şi să vândă în schimb serviciul de căutare.

În timpul mandatului de 13 ani la Google, Mayer a condus Google Earth, Gmail şi Google News şi a contribuit la crearea paginii de căutare a companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
YAHOO,
STRATEGIE,
/actualitate/conducerea-yahoo-vrea-sa-vanda-divizia-de-internet-14906145
14906145
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.