Consiliul Judeţean Cluj investeşte peste 8,8 mil. euro în extinderea, modernizarea şi dotarea spitalelor de pneumoftiziologie şi de boli infecţioase din Cluj-Napoca
Consiliul Judeţean Cluj a demarat un proiect de investiţii de peste 8,8 mil. euro ce vizează extinderea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ’’Leon Daniello’’ Cluj-Napoca şi a Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase. Forul administrativ judeţean a aprobat în prezent indicatorii tehnico-economici şi cheltuielile legate de aceste investiţii, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Cluj
Conform studiului de fezabilitate, lucrările propuse în cazul Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ’’Leon Daniello’’ vizează extinderea acestuia într-un corp de clădire care va fi construit în partea de vest a incintei. Acest corp de clădire va fi conectat cu pavilionul 2, unde se află ambulatoriul spitalului, printr-o pasarelă sau tunel subteran, în funcţie de soluţia stabilită prin proiectul tehnic. Noua clădire va cuprinde la subsol spălătoria, vestiare pentru personal şi spaţii de depozitare, la parter şi etaj spaţii pentru investigaţii medicale, cabinete medicale, săli de tratamente pentru consultaţii în regim ambulatoriu, iar la etajul tehnic spaţii pentru echipamentele clădirii.
Proiectul referitor la Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecţioase vizează construirea unei infrastructuri care să asigure optimizarea accesului, cu şanse egale, a populaţiei eligibile la programe de screening şi consultaţii preventive, precum şi investigaşii complexe pentru un diagnostic precoce.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro