Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondenţa citită şi tradusă… (– da, Securitatea avea angajaţi care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi).

Dosarele deschise pe numele meu şi aflate în arhiva CNSAS sunt multe, copleşitoare.

Aşa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franţa, îl studiam pe Pascal.

Aşa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker şi acoliţilor săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franţa într-o excursie, după zece ani de absenţă, să-mi văd părinţii, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioţi“, expediată chiar de la Paris.

Aşa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Şi tot aşa am aflat (şi retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinţilor săi.

Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am văzut multe.

Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înţeleg şi noile tehnologii, începând cu feisbucul.

Ieri am trimis o copie după buletinul meu undeva, în eter, şi iată că s-au redeschis porţile, iar contul meu a fost deblocat.

Este marţi, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României”.