Copii care lucrează 7 zile din 7 şi se spală cu ligheanul: Imagini din fabricile unde se fac hainele pe care le purtăm zi de zi - FOTO

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 09 decembrie 2015 3593 afişări

Fotograful Claudio Montesano Casillas a publicat o serie de fotografii realizate în fabricile de textile din Keraniganj şi Dhaka, din Bangladesh. Imaginile arată o realitate brutală: copii care lucrează 7 zile pe săptămână şi, datorită volumului uriaş de muncă, trebuie să mănânce şi să se spele în fabrică.

Fotografiile mai arată clădiri fără ieşiri de urgenţă, planuri de salvare împotriva incendiilor sau extinctoare. În 2013, o fabrică aflată în apropiere a luat foc ucigând peste 1.100 de oameni.

Unităţile prezentate de Montesano Casillas produc haine atât pentru piaţa din India cât şi pentru mărci binecunoscute prin subcontractare; astfel, companiile spun că este dificil să verifice condiţiile de lucru atât timp cât producătorii nu lucrează direct pentru ei.

"Cei tineri vin din sate, sperând că vor găsi de muncă şi vor putea duce o viaţă mai bună", a spus Casillas. Un raport UNICEF arată că peste un milion de copii cu vârsta între 10 şi 14 ani lucrează la fabricile din Bangladesh; dacă îi luăm în calcul pe cei de până la 18 ani, numărul este mult mai mare.

Salariul mediu primit de un copil, pe ziua de muncă, este de 30 de cenţi.

Manufactura este o industrie-cheie în Bangladesh, aducând anual 25 de miliarde de dolari din exporturi. Industria mai produce şi 4 milioane de locuri de muncă, dintre care majoritatea femei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/copii-care-lucreaza-7-zile-din-7-si-se-spala-cu-ligheanul-imagini-din-fabricile-unde-se-fac-hainele-pe-care-le-purtam-zi-de-zi-foto-14904921
14904921
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.