Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), început în anul 2000 de trei cercetători americani, analizează efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor prin comparaţie cu copii care nu au fost instituţionalizaţi sau care au fost plasaţi în asistenţă maternală.

Cei trei profesori americani - Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University - şi Institutul pentru Dezvoltarea Copilului au prezentat marţi, la Bucureşti, rezultatele obţinute până acum din primul studiu randomizat pe copii români abandonaţi încă de la naştere şi crescuţi în instituţiile din Bucureşti.

Profesorul Charles Nelson a declarat că, în urma studiului, s-a observat în primul rând că aceşti copii au un coeficient de inteligenţă (IQ) redus.

"Cei mai mulţi oameni au 100, ei au 60-70, au creiere mai mici şi au dificultăţi în a forma relaţii cu alte persoane, dar am descoperit şi copii cu ADHD", a spus profesorul american.

Întrebat dacă instituţionalizarea cauzează şi probleme de sănătate, Nelson a precizat că deocamdată nu se ştie acest lucru, însă vor monitoriza şi acest aspect.

"Când au parte de îngrijire de calitate, am observat că le creşte IQ-ul şi pot relaţiona mai bine, dar asta este valabil pentru copiii care sunt scoşi din instituţii până la doi ani. Dacă îi ducem în familii, trebuie să facem asta până în doi ani. Ideal este să fie într-o familie permanentă, nu de plasament, lor le lipseşte sentimentul de siguranţa. Mulţi au mers dintr-o formă de protecţie în alta, unii au revenit în familia naturală şi de acolo înapoi în instituţii, iar aceştia au şi cele mai multe probleme", a spus cercetătorul de la Harvard.

Întrebat ce ar trebui să se facă pentru a evita astfel de probleme, el a explicat că soluţia este ca ei să fie scoşi din instituţii şi să meargă în familie şi, de asemenea, ar trebui dezvoltate programe de prevenire a abandonului de copii.

"Trebuie să se lucreze cu femeile însărcinate pentru prevenirea abandonului de copii. De asemenea, în rândul copiilor din instituţii sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor din aceste instituţii. Acum, situaţia este mai bună decât în urmă cu 15 ani, dar încă mai este loc de îmbunătăţiri", a spus profesorul Charles Nelson.

El a precizat că, la începutul studiului, au început să fie monitorizaţi 136 de copii instituţionalizaţi, iar acum mai sunt 120.

"O să mai fim aici încă cinci ani, pentru a finaliza studiul, însă va trebuie să vedem şi cum fac aceşti copii tranziţia către viaţa adultă, deci vorbim practic de 10 ani în total", a adăugat cercetătorul.

Întrebat dacă acest studiu dăunează imaginii României, Nelson a răspuns: "Nu este o imagine proastă pentru România, pentru că astfel de copii neglijaţi sau aflaţi în instituţii se găsesc în toată lumea, inclusiv în SUA".

În acest context, directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, a precizat că cei trei cercetători americani au început să fie contactaţi şi de alte ţări, printre care şi Japonia, care doresc ca studiul de la Bucureşti să fie replicat.

"Studiul demonstrează efectele instituţionalizării asupra copilului şi acum am ajuns cu studiul la 14 ani, şi constatăm că efectele sunt dezastruoase din toate punctele de vedere. Cea mai gravă observaţie este cea care demonstrează că un copil instituţionalizat are o reducere a masei de substanţă cenuşie din creier, responsabilă cu formarea cortexului, dar şi a substanţei albe. Asta înseamnă că orice fel de stagiu mai lung al copilului într-o instituţie va duce la dificultăţi enorme de integrare mai târziu în societate, că IQ-ul copiilor este mai mic din cauză de instituţionalizare, că emoţiile sunt mai reduse, la fel şi ataşamentul, că agresivitatea este mai mare, că memoria de scurtă şi medie durată are afectări. Deci se constată afectări în toate domeniile cerebrale majore", a explicat Bogdan Simion.

Directorul IDC a subliniat că aceşti copii se vor integra mult mai dificil în societate, problemele de acest fel fiind deja majore în adolescenţă.

"Acum sunt la adolescenţă şi adolescenţa face şi mai dificilă integrarea lor. Şi nu doar că o face mai dificilă, dar îmi relevă dezvoltări de psihopatoligie, respectiv încep să aibă probleme psihiatrice, lucru destul de grav şi care trage un semnal de alarmă statului care protejează copii în instituţii că acestea sunt nocive. (...) În cazul problemelor psihiatrice care apar, tulburările de comportament sunt cele mai frecvente, tulburările de atenţie, ADHD-ul este prezent şi e foarte grav şi, în unele cazuri, apar şi începuturi de psihoză, dar sunt câteva cazuri. Deci sunt probleme psihiatrice, nu probleme psihologice care necesită consiliere, ci afecţiuni psihiatrice care necesită tratament şi care arată că integrarea va fi mai mult decât deficitară. În momentul în care copilul ajunge într-o familie şi stagiul copilului în instituţie este mai mic, atunci afecţiunile sunt mai mici", a mai spus Bogdan Simion.

Întrebat ce anume le cauzează aceste probleme, Bogdan Simion a explicat că este vorba, în primul rând, de lipsa familiei în viaţa lor.

"Studiul arată, de exemplu, că anumite lucruri se normalizează în momentul în care copiii trec dintr-o instituţie într-o familie de asistenţi maternali, într-o familie de plasament, naturală sau adoptivă. Mai exact, substanţa albă creşte în volum. Deci există o parte reversibilă, dar substanţa cenuşie rămâne la acelaşi nivel, ceea ce înseamnă că legăturile în creier se fac mai bine şi atunci adaptabilitatea este mai mare. Dar sunt probleme care nu vor putea fi rezolvate niciodată, pentru că reversibilitatea este imposibilă", a mai spus directorul executiv de la IDC.

În cercetare au fost cuprinşi 136 de copii instituţionalizaţi, jumătate dintre ei din centre şi jumătate fiind daţi în asistenţă maternală, precum şi 72 de copii din comunitate, care nu au fost niciodată instituţionalizaţi.