Creditorii Vinarte au decis vânzarea activelor, stocurilor de vin şi mărcilor către o firmă chineză

Postat la 28 aprilie 2014 62 afişări

Creditorii Vinarte, firmă aflată în insolvenţă, au aprobat vineri vânzarea activelor producătorului de vin, a stocurilor şi mărcilor aferente către firma Red Gate din China, pentru 3,6 milioane de euro, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii RVA Insolvency, lichidatorul judiciar al Vinarte.

Creditorii Vinarte au decis vânzarea activelor, stocurilor de vin şi mărcilor către o firmă chineză

 Firma Red Gate din China intenţionează să cumpere cu 3,6 milioane de euro activele Vinarte, firmă aflată în insolvenţă, dar şi stocurile de vin şi mărcile aferente, scoase la vânzare pentru 3,5 milioane de euro, potrivit unui raport al RVA Insolvency, lichidatorul judiciar al producătorului de vin.

Creditorii Vinarte s-au întâlnit vineri şi au aprobat vânzarea activului de la Zoreşti, judeţul Buzău, unde Vinarte deţine un total de 94 de hectare.

"Creditorii au aprobat vânzarea şi am început negocierile cu firma interesată. Estimez că vom semna contractul de vânzare în luna mai", a declarat agenţiei MEDIAFAX Arin Stănescu, proprietarul RVA.

Lichidatorul a reevaluat stocurile de vin aflate în patrimoniul companiei şi mărcile aferente centrului de vinificaţie de la Zoreşti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Știu pe ce lume trăiesc

Ești de acord ca, prin lege, să se înființeze funcția publică Avocatul Copilului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Urmărește Business Magazin

/actualitate/creditorii-vinarte-au-decis-vanzarea-activelor-stocurilor-de-vin-si-marcilor-catre-o-firma-chineza-12541724
12541724
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori