♦ Doar 5% din cele aproximativ 800.000 de companii din România au o asigurare de răspundere civilă legală şi profesională ♦ În momentul achiziţionării unei astfel de poliţe este obligatoriu ca societatea să prezinte dovada avizului de securitate la incendiu ♦ De ce autorităţile statului nu colaborează cu asigurătorii dacă scopul final este acelaşi, ba chiar s-ar adăuga o nouă măsură prin care companiile ar fi nevoite să aibă un aviz ISU?

Asigurările de răspundere civilă legală şi profesională, deşi sunt obligatorii pentru anumite profesii liberale precum avocaţi, notari, medici, contabili, pentru zona companiilor care prestează servicii, mai exact hoteluri, pensiuni, restaurante, dar şi cele care vând combustibili precum staţiile GPL, nu sunt obligatorii.

Până acum au avut loc mai multe evenimente soldate atât cu daune materiale, cât şi cu victime omeneşti. O asigurare corespunzătoare, mai ales cea de răspundere, ar fi putut fi un factor care ar fi contribuit cel puţin la o evaluare mai amănunţită a businessurilor pentru a putea funcţiona fără eventuale probleme cum au fost cele întâmplate.

Cazul de la Crevedia, un eveniment în care au explodat trei cisterne ale firmei Flagas, a scos la lumină faptul că firma respectivă nu avea o asigurare de răspundere civilă. În ceea ce priveşte cazul incendiului de la Ferma Dacilor, pensiunea nu deţinea avizul pentru securitate la incendiu, dar nici o asigurare de răspundere civilă, cel puţin faţă de terţi. Acum, odată cu primele zile din noul an 2024, un hotel de lângă Hanul lui Manuc din Bucureşti a luat foc, fiind afectat acoperişul de circa 100 mp.

Întrebarea este de câte evenimente de acest gen mai este nevoie pentru a se impune obligativitatea unei asigurări de răspundere, care la rândul ei necesită evaluări mai amănunţite pentru a stabili nivelul riscului, astfel fiind sesizate eventualele pericole care s-ar putea materializa.

Cristian Fugaciu, CEO al Marsh România, companie de brokeraj în asigurări care activează pe zona corporate, a explicat în cadrul emisiunii de business ZF Live că, în general, companiile nu fac legătura între responsabilitatea pe care o au, impactul financiar negativ care poate să li se întâmple în urma unui astfel de eveniment şi asigurarea.

„Pe scurt, mulţi proprietari de afaceri nu se gândesc că se pot proteja prin asigurare. Acest tip de asigurări, dacă vorbim de asigurări de răspundere civilă, în afară de RCA şi cele de proprietate sunt asigurări facultative în România, deci nu sunt obligatorii prin lege. Pot fi anumite tipuri de asigurare care se cer de către finanţatori, parteneri de business, dar nu obligatorii prin lege“, spune Cristian Fugaciu.

El a mai adăugat că în general obligativitatea asigurărilor nu este susţinută şi dorită de autorităţi, inclusiv la nivel european pentru că ele trebuie lăsate la nivel facultativ dacă nu există riscuri majore la nivel social sau de ţară.

În general, trebuie să fie facultative, dar anumite asociaţii profesionale, organisme, entităţi pot să solicite astfel de asigurări. Obligativitatea prin lege nu înseamnă neapărat că s-ar şi întâmpla. Dacă ne uităm la unele asigurări obligatorii, nu ştiu cât de bine funcţionează. Importantă este prevenţia. Asigurarea este ultimul lucru la care apelăm atunci când s-a întâmplat evenimentul. Recomandarea ar fi în primul rând pentru companii o politică de risc, să-şi evalueze riscurile şi să le reducă, iar la nivel de populaţie fiecare trebuie să aibă grijă“, a mai detaliat Cristian Fugaciu.

În ceea ce priveşte tragediile de la Ferma Dacilor şi Crevedia, CEO-ul Marsh România a mai spus că există încă multe evenimente care se soldează şi cu victime umane, dar asigurarea nu va putea să rezolve această problemă, ci prevenţia.

„Ce pot să facă asigurările este să intervină după ce aceste evenimente nefericite se întâmplă şi să susţină companiile, persoanele, societatea să finanţeze acele pierderi. Vorbind despre asigurarea de răspundere civilă, în străinătate şi ţările dezvoltate şi la noi se întâmplă destul de des să vedem o atenţie deosebită pe acest tip de asigurare din partea companiilor care au implementat şi dezvoltat o cultură de risk management, care se uită la riscuri. În general, tindem să ne preocupăm mai mult de riscurile noastre proprii care ne afectează pe noi personal, sănătatea, bunurile, maşina, locuinţa şi mai puţin să ne gândim la alţii şi mai puţin să ne gândim că noi, conform legii, suntem responsabili şi personal şi ca şi companii pentru daunele pe care le producem.“

„Conform codului civil, orice persoană, orice companie este responsabilă pentru daunele care le provoacă terţilor şi trebuie să repare acele daune până la limita prejudiciului cauzat. Aici putem vorbi de sume foarte mari.î

Cristian Fugaciu a mai explicat că în cazul celor două exemple, având în vedere că au existat şi victime umane şi daune materiale însemnate, sumele cu care vinovaţii de aceste evenimente sunt responsabili pot ajunge la sume foarte mari.

"Putem vorbi de zeci, sute sau chiar milioane de euro, ceea ce depăşeşte în general capacitatea multor firme de a le susţine din resurse proprii, iar asigurarea este necesară. Diferenţa este că în pieţele dezvoltate există o cultură mult mai amplă legată de riscuri şi de asigurări. În principal, nici acolo asigurările obligatorii nu sunt foarte multe, dar cele voluntare, facultative sunt încheiate ca urmare a unei decizii conştiente a celor responsabili de businessuri sau persoanele fizice. Este clar că penetrarea asigurărilor în ţările dezvoltate atât la nivel de persoane fizice, cât şi companii este mult mai mare. Sunt firme care nu fac nici un pas fără să aibă o asigurare, mai ales cea de răspundere civilă. Oricine dintre noi sau orice firmă poate produce daune terţilor care pot costa foarte mult. Ei sunt conştienţi de acest lucru motiv pentru care nu fac nici un pas fără asigurare", susţine CEO-ul Marsh România.

Riscul se evaluează în funcţie de dimensiunea businessului, de cifra de afaceri, de număr de clienţi, expunerea pe care o are, dacă au şi partea de alimentaţie, dacă au şi spa, de limita de răspundere. Limitele pot varia de la sute de mii de euro până la milioane de euro. Pe domeniul hotelurilor, pensiuni, magazine, restaurante, dacă nu sunt lanţuri foarte mari, ci doar un hotel, un magazin sau un restaurant o limită de 1 mil. euro ar fi suficient. Costurile sunt de ordinul miilor de lei, a mai adăugat Cristian Fugaciu.

Din perspectiva lui Mihai Tecău, CEO al Omniasig, el a spus pentru ZF că  asigurările de răspundere civilă legală şi profesională pentru zona de servicii nu prea sunt, iar în cazul celor de răspundere civilă legală şi profesională obligatorii pentru profesiile liberale sunt puţine care sunt cumpărate pentru adevărata răspundere pe care o au.

"Beneficiarii de servicii în România nu sunt precum cei din străinătate, pregătiţi să ceară despăgubire sau în primul rând să beneficieze de serviciile companiei la maximum. De aceea, la noi, companiile nu încheie asigurări de răspundere civilă, pentru că nu se gândesc că pot veni clienţii care să îi tragă la răspundere. Firma care prestează servicii crede că nimeni nu poate să vină peste ea dacă se produce vreun eveniment care afectează prestarea serviciului şi de aici pleacă toată problema. De aceea, calitatea serviciilor este cea pe care o vedem în România, pentru că neavând o asigurare corespunzătoare şi ştiind că beneficiarul sau clientul nu este atât de riguros, unele dintre firme nu prestează serviciul la calitatea care trebuie. Asigurarea ar fi ca un tampon. Şi compania ar fi mai dezinvoltă în prestarea serviciilor pentru că are o anumită siguranţă în cazul în care ceva nu merge cum ar trebui. Pe partea de servicii suntem cu o oarecare întârziere în România", explică Mihai Tecău.

CEO-ul Omniasig a mai adăugat că în situaţii precum Ferma Dacilor, dacă ar fi avut asigurare, aceasta ar fi trecut printr-o serie profundă de evaluări de risc.

"Poţi să faci o asigurare de răspundere civilă generală sau profesională pentru orice activitate pe care o prestezi. În situaţii precum Ferma Dacilor, dacă ar fi avut asigurare, aceasta ar fi trecut printr-o serie profundă de evaluări de risc. Se fac chestionare în care trebuie să răspundă dacă a mai avut daune, ce valoare au contractele, capacitatea maximă de persoane, dacă au toate lucrurile puse la punct din punct de vedere al reţelei de electricitate. De exemplu, în momentul în care Ferma Dacilor şi-ar fi dorit asigurări ar fi avut cu siguranţă din partea noastră anumite recomandări."

În ceea ce priveşte hotelurile sau restaurantele mari din Bucureşti, Mihai Tecău este de părere că nu toate au asigurări de răspundere civilă generală sau mai multe tipuri de asigurări, poate doar cele care fac parte din lanţurile mai mari internaţionale, au astfel de asigurări.

"Eu nu cred în asigurările obligatorii. Orice asigurare obligatorie se transformă într-un lucru pe care îl faci de dragul de a-l face fără să înţelegi necesitatea ei. De exemplu, în cazul asigurării de malpraxis se vede acest lucru. Aceste asigurări sunt obligatorii la medici şi se caută doar ca prima plătită să fie cât mai mică. În plus, dacă te duci spre asigurări obligatorii trebuie să fie cineva care să facă verificări şi de aici încep o altă serie de dezbateri. Revenind la piaţa Horeca şi făcând o comparaţie cu cele menţionate anterior, în restaurantele din America au la intrare capacitatea maximă de persoane, avizul de incendiu şi poliţa de asigurare. Cred că este un lucru destul de evoluat. La noi ar trebui ca Guvernul să gândească anumite lucruri pentru zona turistică în primul rând, fără a constrânge excesiv piaţa", a mai detaliat Mihai Tecău.

La rândul lui, Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare Reasigurare (UNSAR) a explicat pentru ZF că anul trecut, societăţile de asigurare membre UNSAR au acordat despăgubiri în peste 900 de cazuri de răspundere civilă legală şi profesională, ceea ce reflectă faptul că şi companiile sunt expuse la diverse riscuri care pot genera pagube importante vecinătăţilor, clienţilor sau partenerilor de business.

"Spre exemplu, cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie membră UNSAR în baza unei asigurări de răspundere civilă legală dedicată companiilor a fost de circa 7 milioane lei, conform unei analize la nivelul asociaţiei. Practic, acest sprijin financiar a fost acordat unor terţe persoane pentru acoperirea prejudiciilor de care compania asigurată era răspunzătoare, având în vedere şi limita menţionată în poliţa de asigurare. Dacă ne raportăm la topul primelor 10 despăgubiri achitate în baza acestor tipuri de asigurări, valoarea lor a depăşit 9 milioane lei - din care 86% au fost destinate acoperirii daunelor materiale cauzate terţilor. Diferenţa a fost achitată pentru acoperirea pierderilor financiare înregistrate de aceştia (7%), pentru vătămări corporale (4%) şi pentru daunele morale solicitate (3%). Toate acestea în contextul în care puţin peste 5% (43.000) dintre companiile care aveau bilanţul financiar depus anul trecut (800.000) deţineau o asigurare de răspundere civilă legală / profesională", susţine Alexandru Ciuncan.

Alexandru Ciuncan, Preşedinte şi Director General UNSAR

► Anul trecut, societăţile de asigurare Membre UNSAR au acordat despăgubiri în peste 900 de cazuri de răspundere civilă legală şi profesională, ceea ce reflectă încă o dată faptul că şi companiile sunt expuse la diverse riscuri care pot genera pagube importante vecinătăţilor, clienţilor şi/sau partenerilor de business.

► Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de către o companie Membră UNSAR în baza unei asigurări de răspundere civilă legală dedicată companiilor a fost de cca. 7 milioane lei, conform unei analize la nivelul asociaţiei. Practic, acest sprijin financiar a fost acordat unor terţe persoane pentru acoperirea prejudiciilor de care compania asigurată era răspunzătoare, având în vedere şi limita menţionată în poliţa de asigurare.

► Dacă ne raportăm la topul primelor 10 despăgubiri achitate în baza acestor tipuri de asigurări, valoarea lor a depăşit 9 milioane lei - din care 86% au fost destinate acoperirii daunelor materiale cauzate terţilor. Diferenţa a fost achitată pentru acoperirea pierderilor financiare înregistrate de aceştia (7%), pentru vătămări corporale (4%) şi pentru daunele morale solicitate (3%). Toate acestea în contextul în care puţin peste 5% (43.000) dintre companiile care aveau bilanţul financiar depus anul trecut (800.000) deţineau o asigurare de răspundere civilă legală / profesională. 

Mihai Tecău, CEO Omniasig:

► Asigurările de răspundere civilă legală şi profesională sunt obligatorii pentru anumite profesii liberale precum avocaţi, medici, instituţiile medicale, notari, contabili.

► Pentru zona de servicii, ele nu sunt obligatorii în toate cazurile. Pe de altă parte, chiar şi în cazul celor obligatorii pentru profesiile liberale, sunt puţini care cumpără pentru adevărata răspundere pe care o au.

► Beneficiarii de servicii în România nu sunt precum cei din străinătate, pregătiţi să ceară despăgubire sau în primul rând să beneficieze de serviciile companiei la maximum. De aceea,  la noi, companiile nu încheie asigurări de răspundere civilă, pentru că nu se gândesc că pot veni clienţii care să îi tragă la răspundere.

► Firma care prestează servicii crede că nimeni nu poate să vină peste ea dacă se produce vreun eveniment care afectează prestarea serviciului şi de aici pleacă toată problema. De aceea calitatea serviciilor este cea pe care o vedem în România, pentru că neavând o asigurare corespunzătoare şi ştiind că beneficiarul sau clientul nu este atât de riguros, unele dintre firme nu prestează serviciul la clitatea care trebuie.

► Asigurarea ar fi ca un tampon. Şi compania ar fi mai dezinvoltă în prestarea serviciilor pentru că are o anumită siguranţă în cazul în care ceva nu merge cum ar trebui. Pe partea de servicii suntem cu o oarecare întârziere în România.

► În situaţii precum Ferma Dacilor, dacă ar fi avut asigurare, aceasta ar fi trecut printr-o serie profundă de evaluări de risc. Se fac chestionare în care trebuie să răspundă dacă a mai avut daune, ce valoare au contractele, capacitatea maximă de persoane, dacă au toate lucrurile puse la punct din punct de vedere al reţelei de electricitate. De exemplu, în momentul în care Ferma Dacilor şi-ar fi dorit asigurări ar fi avut cu siguranţă din partea noastră anumite recomandări.

► Nu cred că toate hotelurile sau restaurantele mari din Bucureşti au asigurări de răspundere civilă generală sau mai multe tipuri de asigurări, poate cele care fac parte din lanţurile mai mari, internaţionale, au astfel de asigurări.

► Eu nu cred în asigurările obligatorii. Orice asigurare obligatorie se transformă într-un lucru pe care îl faci de dragul de a-l face fără să înţelegi necesitatea ei. De exemplu, în cazul asigurării de malpraxis se vede acest lucru. Aceste asigurări sunt obligatorii la medici şi se caută doar ca prima plătită să fie cât mai mică. În plus, dacă te duci spre asigurări obligatorii trebuie să fie cineva care să facă verificări şi de aici încep o altă serie de dezbateri.

Cristian Fugaciu, CEO Marsh România:

► Asigurarea de răspundere se poate face, ea se referă la daune provocate terţilor din culpa asiguratului. Pentru această asigurare nu este nevoie de autorizaţie de la ISU, dare le sunt cerute prin lege. Este o condiţie obţinerea acelei autorizaţii şi de construcţie şi de la ISU pentru incendii pentru asigurarea proprietăţii. Asigurare property este mai palpabilă, mai concretă, dar tot o penetrare foarte mică. Lanţurile şi companiile internaţionale se asigură, companiile din România într-o mai mică măsură. În general penetrarea este mică şi pe asigurarea de property la IMM-uri.

► La o explozie a interesului faţă de asigurări nu mă aştept prea curând, dar sunt progrese de la an la an. Piaţa creşte, gradul de înţelegere a domeniului creşte, populaţia este din ce în ce mai educată. Asigurarea obligatorie a locuinţelor este un exemplu unde vedem creştere de la an la an şi aici autorităţile şi PAID sunt interesate să promoveze.

► În general companiile nu fac legătura între responsabilitate pe care o au, impactul financiar negativ care poate să li se întâmple în urma unui astfel de eveniment şi asigurare. Pe scurt, mulţi proprietari de afaceri nu se gândesc că se pot proteja prin asigurare.

► Diferenţa este că în pieţele dezvoltate există o cultură mult mai amplă legată de riscuri şi de asigurări. În principal, nici acolo asigurările obligatorii nu sunt foarte multe, dar cele voluntare, facultative sunt încheiate ca urmare a unei decizii conştiente a celor responsabili de businessuri sau persoanele fizice. Este clar că penetrarea asigurărilor în ţările dezvoltate atât la nivel de persoane fizice, cât şi companii este mult mai mare. Sunt firme care nu fac nici un pas fără să aibă o asigurare, mai ales cea de răspundere civilă. Oricine dintre noi sau orice firmă poate produce daune terţilor care pot costa foarte mult. Ei sunt conştienţi de acest lucru motiv pentru care nu fac nici un pas fără asigurare.

► Hotelurile care fac parte din lanţurile internaţionale au programe globale de asigurare care includ toate operaţiunile pe care le au indiferent de ţară. Pot fi hoteluri care doar operează anumite hoteluri deţinute de către antreprenori locali sau chiar le deţin. În ambele cazuri vorbim, cel puţin de asigurarea de răspundere, care este a lanţului hotelier, ea este obligatorie contractual pentru toţi partenerii lor. Dacă ne referim la hotelurile operate de către antreprenori din România, aici gradul de penetrare al asigurărilor este redus. Cred că doar o mică parte dintre ele au asigurări sau unele au asigurări dacă existe cerinţe de la finanţatori. Dacă se apelează la credite bancare, banca solicită asigurarea proprietăţii. Pe scurt, antreprenorii români, în special IMM-urile, hoteluri, pensiuni, restaurante nu prea îşi fac asigurări decât dacă le cere cineva.

► Riscul se evaluează în funcţie de dimensiunea businessului, de cifra de afaceri, de număr de clienţi, expunerea pe care o are, dacă au şi partea de alimentaţie, dacă au şi spa, de limita de răspundere. Limitele pot varia de la sute de mii de euro până la milioane de euro. Pe domeniul hotelurilor, pensiuni, magazine, restaurante, dacă nu sunt lanţuri foarte mari, ci doar un hotel, un magazin sau un restaurant o limită de 1 mil. euro ar fi suficient. Costurile sunt de ordinul miilor de lei. Sunt mai multe criterii care se iau în calcul, dar cam acesta este ordinul de mărime.