Guvernul şi autorităţile locale ger­mane le cer cetăţenilor să facă economie la energie în timp ce Rusia reduce livrările de gaze către Germania. Fluxul prin controversatul gazoduct Nord Stream 1 s-a diminuat la 40% din capacitate. Dar acesta nu este sin­gurul mod în care populaţia celei mai mari eco­nomii europene simte cumulul de crize şi probleme cu care se confruntă Europa. Pentru că inflaţia a atins niveluri record şi nu se domoleşte, tot mai mulţi germani, în spe­cial bătrânii, apelează la băncile de alimente, unde pot găsi mâncare ieftină. Dar şi băncile de alimente trebuie să crească preţurile, ce-i drept, marginal, pentru a-şi putea reface stocurile. Inflaţia nu iartă pe nimeni.

În Franţa, pandemia i-a gonit pe vestiţii bucătari ai Parisului în satele şi comunele în­verzite din jurul metropolei, după cum scrie BBC. Acum, localnicii se plâng că acest exod amplifică inflaţia. Lângă aşa vecini vestiţi nu se pot stabili decât oameni bogaţi. Preţurile locu­in­ţelor se duc rapid în sus. Se scumpesc exage­rat până şi legumele din pieţele săteşti. Dar preţurile cresc peste tot şi se amplifică mobili­zarea pentru majorări salariale. Cum vor e­vo­lua vânzările de veste galbene? Aprilie şi iunie au fost luni electorale. Stânga politică este pu­ternică şi are un lider carismatic, pe Jean-Luc Mélenchon. Acesta îl acuză pe pre­şe­din­tele Emmanuel Macron că vrea să crească taxele.

În Italia, securitatea proviziilor de ali­men­te şi energie face acelaşi lucru pe care-l face fluviul Po: seacă. Inflaţia este la cel mai ridicat nivel de la introducerea euro, în 1999. Pentru ca nesiguranţa să fie şi mai mare, costurile de finanţare ale guvernului italian au început să crească după ce banca centrală a zonei euro a indicat că începe „normali­za­rea“ politicii monetare, adică stoparea achiziţiilor de active şi creşterea dobânzilor. Într-un deja-vu al vremurilor tul­buri de acum 10 ani, când o criză a da­toriilor ame­nin­ţa să arunce afară din zona euro Italia, Grecia şi alte e­conomii vulnera­bile, BCE a sărit acum imediat cu un mecanism nou de achiziţii de active pentru a ţine sub control fuga de dato­riile italiene. Dar cei care vor să vadă partea plină a paharului privesc prin chiar prisma inflaţiei: inflaţia face ca povara datoriei de stat să fie mai mică, arată Financial Times. De asemenea, în vremuri de inflaţie, guvernele pot colecta mai multe venituri din taxe pentru că preţurile cresc. Apoi, datoria raportată la PIB scade. Tot ce trebuie este ca populaţia să fie convinsă ca aceste lucruri sunt de bine. Ecourile crizei datoriilor de acum un deceniu se aud şi în Spania. Acolo, proprie­tarii de locuinţe se grăbesc să se pună la adă­post de posibile noi vremuri tulburi asaltând băncile cu cereri pentru credite cu rată fixă, scrie Reuters. Când dobânzile erau la minime record, şi impulsionaţi de războiul ­ofertelor declanşat de bănci, spa­niolii se înghesuiau pentru con­tracte imobiliare cu dobândă variabilă.

„Aleg securitatea fi­nanciară“, spune Ignasi Viladesau, ofiţer de inves­tiţii la neobanca MyInvestor. „Iar schimbări similare se întâmplă şi în Italia şi, într-o măsură mai mică, în Germania.“ Interesul pentru dobânzi fixe creşte şi în Portugalia, spune o sursă de pe piaţa de profil. Dar acolo mulţi aleg să rămână cu dobânzile variabile, mai ieftine.

Portugalia este una din cele mai sărace economii din zona euro.

Pentru Rafael Miralles Ponce, asociat la grupul spaniol pentru protecţia consumatorului Adicae, „acestea nu sunt vremuri în care clientul să-şi lase viitorul pe mâinile băncilor“. Dar Spania s-ar putea îndrepta către o criză nouă. În Sahara de vest, o fostă colonie spaniolă vrea independenţă faţă de Algeria. Până de curând, Madridul a fost neutru în această dispută. Dar recent a sugerat că sprijină o autonomie limitată pentru teritoriul care i-a aparţinut, înfuriind Algeria. Acesta, după toate aparenţele, a răspuns deschizând robinetul cu refugiaţi, iar relaţiile comerciale dintre cele două ţări au fost îngheţate. Să urmeze şi stoparea exporturilor de gaze către Spania? Algeria este al doilea furnizor de gaze ca mărime al Spaniei, acoperind un sfert din consumul acesteia. De asemenea, ţara nord-africană furnizează 11% din gazele consumate de UE, potrivit Deutsche Welle. Între timp, în Germania, ţara care s-a încăpăţânat să-şi crească dependenţa de gazele ruse când alţii avertizau ca acest combustibil este o armă geopolitică, pensionara Gabriele Washah îşi petrece o parte din timp la coadă la banca de alimente pentru a-şi umple coşul cu morcovi la 50 de eurocenţi, iaurturi apropiate de data de expirare şi cu flori veştejite, scrie AP. Pensia unei casiere nu este mare în Germania. Washah are 65 de ani. Ca dânsa sunt mulţi. „Uneori plec de la magazin aproape plângând pentru nu-mi mai permit multe de acolo“, spune ea. Dar pe o alee din spatele supermarketului a găsit o bancă de alimente. Preţurile sunt mult mai mici, iar produsele sunt donate de magazinele mari. Găseşte acolo şi mâncare gătită, tot ieftină. Un căruţ plin costă cam 30 de euro. Pentru Washah, acest lucru înseamnă pâine, unt şi umplutura ei preferată pentru sandvici, cârnaţii, care acum costă dublu, adică peste doi euro. Mâncarea în Germania nu are reputaţia de a fi scumpă. Această ţară este cel mai mare producător de mezeluri din Europa. Dar inflaţia a ajuns la 8%. Cererea la băncile de alimente a crescut semnificativ şi chiar s-a dublat în unele locuri, de la începutul anului. În Germania există circa 1.000 de astfel de instituţii, administrate de voluntari şi adresate clienţilor verificaţi. Dar şi ele se lovesc de inflaţie. „A trebuit să creştem unele preţuri cu 20-50 de cenţi deoarece avem nevoie să refacem stocurile“, explică Malina Jankow, managerul băncii de alimente Bernau. În Marea Britanie, scrie BBC, criza costului vieţii este atât de acută încât unele bănci de alimente rămân fără donaţii: donatorii au devenit clienţi!