Criza Covid. Valul 4 face ravagii în Bucureşti: nu mai sunt locuri la morgă

Autor: Daniel Contescu Postat la 24 septembrie 2021 490 afişări

Criza Covid. Valul 4 face ravagii în Bucureşti: nu mai sunt locuri la morgă

Valul 4 al pandemiei pare să fie tot mai agresiv, după cum arată cifrele şi situaţia din teren. Numărul de cazuri noi zilnice a depăşit 7.000, iar estimările făcute de specialişti arată că România va avea până la finalul lunii octombrie 15.000 de îmbolnăviri în fiecare zi.

În ultimele 24 de ore, peste 100 de oameni au murit, la nivel naţional, de Covid-19.

„Am avut foarte multe decese, iar morga este dimensionată pentru un număr mai mic de decese. A fost o situaţie extrem de neplăcută. Încercăm în acest moment să găsim soluţii pentru containere frigorifice pe care să le închiriem pentru o perioadă de timp, astfel încât să oferim totuşi posibilitatea managementului pentru aceste situaţii cât mai adecvat”, a declarat, pentru Reuters, Beatrice Mahler, managerul Institutul de Pneumoftziologie „Marius Nasta” din Capitală.

Secţiile ATI sunt pline.

Peste 1000 de pacienţi cu Covid-19 se află internaţi în stare gravă în secţiile de terapie intensivă, în România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid,
morga,
cazuri,
cifre,
estimari,
pandemie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.