Criza softistilor complica socotelile companiilor din IT

Postat la 25 aprilie 2006 2 afişări

Primii romani care vor castiga la fel de bine ca vest-europenii vor fi IT-istii. "Gulerele albastre" mai au de asteptat vreo zece ani pana atunci, estimeaza specialistii, dar managerii incep de pe acum sa se bucure de salarii foarte apropiate cu cele din Vest. Ce ii va aduce pe IT-isti pe pozitia de primi salariati ai tarii?

Primii romani care vor castiga la fel de bine ca vest-europenii vor fi IT-istii. "Gulerele albastre" mai au de asteptat vreo zece ani pana atunci, estimeaza specialistii, dar managerii incep de pe acum sa se bucure de salarii foarte apropiate cu cele din Vest. Ce ii va aduce pe IT-isti pe pozitia de primi salariati ai tarii?

 

Sase luni pentru a angaja 10 programatori. Atat ii va lua producatorului de software Axigen din grupul GeCAD  sa atraga, de la concurenti, oamenii de care are nevoie, estimeaza Oana Bornaz, CEO al companiei. "Nu stiu despre altii, dar noi ne chinuim destul de mult."

 

Daca in urma cu cativa ani Romania era vazuta ca o tara a excedentului de competente tehnice ("Aveam atat de multe incat ne permiteam sa dam si la altii", isi aminteste Adrian Lupulescu, directorul de resurse umane al Softwin - detinatorul brandului BitDefender), azi tara se confrunta cu lipsa specialistilor IT.

 

Specialistii cu expertiza tehnica de top si programatorii cu abilitati manageriale sunt din ce in ce mai greu de gasit, spun angajatorii. "Oferta de programatori nu tine pasul cu cererea", spune Calin Fusu, general manager al Neogen. "Cel mai greu gasim personal care sa combine cunostintele tehnice cu capabilitati de management." Iar anul trecut a existat un adevarat blocaj al pietei la nivelul programatorilor de Java, spune Mihai Moghior, manager al companiei de recrutare in domeniul IT - Brainspotting. "Nu mai puteai muta pe nimeni dintr-o parte in alta", povesteste managerul. "A fost o infuzie foarte mare de job-uri atat pe piata interna, cat si pe alte piete. Care mai de care - Nokia si altii - luau oameni de aici."

 

E greu de stabilit care motiv poarta mai multa vina pentru lipsa specialistilor: faptul ca universitatile nu "produc" mai multi absolventi, desi cererea este in crestere, sau faptul ca universitatile livreaza tot mai putin invatamant de calitate. Cert este ca piata de softisti a fost zguduita in ultimii doi ani atat de intrarea multinationalelor in Romania (Infineon, Oracle, Amazon), cat si de cresterea masiva a companiilor deja existente pe piata.

 

In prima categorie va intra si Nokia, care va dezvolta un departament de dezvoltare si cercetare in Romania. Conform unei stiri publicate de Mediafax, Microsoft ar putea face curand acelasi lucru. In a doua categorie intra mai toate firmele, incepand cu Softwin, care are in plan sporirea numarului angajatilor in 2006 cu un sfert din numarul actual, respectiv cu 200 de persoane, mare parte fiind "competente tehnice de top" (resursa cea mai rara). In piata de soft pentru telefoane mobile, Gameloft - companie din grupul Ubisoft - a crescut de anul trecut de la 350 de angajati la 480 in acest an, conform lui Paul Friciu, Studio Manager al Gameloft. Iar lista companiilor care au crescut si mai cresc e lunga.

 

Piata de software a crescut in 2004 cu 22%, dar reprezentantii companiilor din piata spun ca la nivelul companiilor de top cresterea a fost de chiar 50%. Si tocmai aceste companii, care au crescut mai mult, au atras cei mai buni oameni din piata. Iar previziunile pentru urmatorii ani arata ca problema lipsei de specialisti in IT ar putea creste. Conform European IT Observatory, Romania are cea mai dinamica piata a tehnologiei din Europa. Aceasta va creste in 2006 cu peste 13%, comparativ cu cresterea de doar circa 4%, estimata pentru acest an in Uniunea Europeana. Aceasta crestere va duce si la o nevoie tot mai mare de specialisti. Astfel, daca in 2004 erau in Romania 30.600 de IT-isti - potrivit IDC IT Economic Impact Study din 2005 -, pana in 2009 vor aparea peste 7.000 de noi locuri de munca in industrie, iar in Europa de Sud-Est se vor crea peste 20.000.

 

In ce priveste strict softistii, in 2004 numarul lor era de 16.000, urmand ca pana in 2009 numarul locurilor de munca sa creasca la 24.000. Vor avea companiile de unde sa acopere aceste joburi? Ce face piata pentru a se proteja de o adevarata criza? Incet, piata de IT se schimba complet: fie ca vorbim de nivelul salarial, de modul de recrutare sau de motivare a angajatilor.

 

In ce priveste salariile, companiile care nu le-au marit la timp au pierdut deja oameni. Teodor Blidarus, system architect in cadrul producatorului de software TotalSoft, povesteste cum compania pe care o reprezinta a pierdut oameni in favoarea Oracle. "De cand s-a deschis celebrul call-center Oracle, a fost o plecare masiva, inclusiv la Siveco, care dezvolta in mod special cu Oracle." Cativa angajati ai Softwin - au fost "rapiti" deja de firme de peste ocean, precum Symantech (numarul unu mondial in domeniul solutiilor de securitate date). Alti specialisti au parasit Softwin pentru Microsoft Romania.

 

Desigur, salariul ramane un element important in atragerea angajatilor. Astfel, daca vrei sa atragi un angajat care e multumit de compania in care se afla in momentul respectiv, nu-l poti convinge fara o crestere de cel putin 30-40%, spune Butnaru. "Asta a facut ca un senior programmer, care castiga 600 de euro acum doi ani, sa castige acum minimum 1.000 de euro, ca sa nu spun de cei care sunt specializati pe diverse unelte mai rare, care ajung sa castige 1.500-2.000 de euro net pe luna, fara a avea vreo responsabilitate manageriala."

 

Fara indoiala, salariile in IT evolueaza la fel de tumultuos ca si piata. In special cele din palierul ierarhic superior. Conform informatiilor detinute de Adrian Lupulescu, directorul de resurse umane al Softwin, salariile de la baza piramidei ierarhice intr-o companie de IT din Romania sunt de circa 3-5 ori mai mici in comparatie cu cele din tarile vestice, chiar daca sunt mai mari decat cele din Bulgaria sau Ucraina. Insa discrepanta intre salariile romanesti si cele vestice de la baza piramidei scade. Astfel, daca in 2004 salariile germanilor erau de circa 5 ori mai mari fata de salariile romanilor, in 2005 raportul a scazut aproape de 3-4.

In tarile care au aderat in ultimul val, precum Polonia si Ungaria, salariile de la baza piramidei sunt de circa doua ori mai mari decat cele din Romania (mai putin in tarile baltice, unde salariile sunt doar cu circa 40% mai mari).

 

In ce priveste salariile de la nivelul mediu al piramidei, Romania ocupa locul 3-4 in centrul si estul Europei. Adica e in urma Poloniei si a Ungariei, dar a intrecut Cehia, tarile baltice si Slovacia. Iar daca salariile din Germania de pe acest nivel erau in 2004 de 4,5 ori mai mari decat cele romanesti, in 2005 raportul a scazut la 3,5. Pe pozitiile manageriale, discrepanta intre salariile IT-istilor romani si cele ale vesticilor este cea mai mica, nu doar comparativ cu restul industriei, ci raportat la toate industriile.

 

"IT-ul ne apropie cel mai mult de Vest fata de orice alta industrie din Romania, atat ca salarii, cat si ca valoare a competentelor", spune managerul de la Softwin. Iata cum: Germania plateste doar cu circa 40% mai bine managerii din IT decat o fac companiile din Romania, in conditiile in care cu un an in urma romanii erau platiti de doua ori mai slab. Dar lupta pentru angajati nu se duce doar prin mariri de salarii. Determinante pentru deplasarea unui programator de la o companie la alta sunt si apartenenta la un brand puternic, sansele de promovare si de dezvoltare, gradul de creativitate al jobului, atmosfera si flexibilitatea din companie.

 

"Multi angajati de pe pozitii foarte bune in multinationale din Romania sunt atrasi de Softwin pe o pozitie salariala echivalenta, prin simplul fapt ca acolo au ajuns sa dea cu capul de tavan: au deasupra un expat care nu poate fi mutat de acolo, o structura mai rigida, care nu face posibila promovarea", explica Adrian Lupulescu de la Softwin. Si Oana Bornaz de la Axigen spune ca a reusit sa atraga angajati din multinationale, pe baza acelorasi criterii. O a doua consecinta a bataliei pentru angajati este modificarea strategiilor de recrutare.

 

"Daca acum doi ani dadeai un anunt pe Internet sa cauti un programator, aplicau cam 100-200 de candidati. Anul acesta aplica 10 sau mai putini", spune Lucian Butnaru de la TechTeam Akela. Ca atare, companiile au fost nevoite sa inceapa campaniile de imagine si recrutarile directe in centrele universitare, dar si sa recurga la head-hunting si networking pentru a recruta specialisti. "Cand am inceput sa recrutez, erau multi candidati pe piata si noi vanam companiile care sa ne devina clienti", povesteste Mihai Moghior, managerul companiei de recrutare in domeniul IT, Brainspotting. "Acum este invers, companiile vin la noi, sunt extrem de multe cereri, si totul consta in arta de a gasi angajati. Practic, se apeleaza mult mai mult la firmele de recrutare.

 

Cautarea angajatorului este mult mai activa decat inainte." Unii angajatori au inceput sa recruteze inclusiv din Bulgaria si Ucraina (Ubisoft) sau chiar din state mult mai dezvoltate. Astfel, Adrian Lupulescu spune ca la Softwin, in Romania, lucreaza deja un japonez, un latino-american si un polonez. La TechTeam Akela, lucreaza un sef de proiect american, "ale carui pretentii salariale au fost chiar modeste comparativ cu cererile unui roman", spune Lucian Butnaru, chief executive officer in cadrul companiei. "Acum am angajat si un cetatean francez in firma. Mie imi convine sa angajez astfel de oameni pentru ca, din anumite puncte de vedere, nu sunt atat de straluciti programatori, dar sunt mult mai buni sefi de proiect, au mult mai multe capabilitati de management si comunicare."

 

O alta consecinta a penuriei de angajati sunt fluctuatiile tot mai mari de personal, spun reprezentantii companiilor din industrie. "Cred ca in Romania ne apropiem de o fluctuatie de personal ("employee turnover" - n.r.) de 20% cu pasi rapizi, daca nu cumva s-a depasit deja 20%", spune Lucian Butnaru de la TechTeam Akela . "Acum un an-doi, noi am avut o fluctuatie de 3-4%", spune managerul, care are in subordine 130 de angajati, dintre care 95% programatori. "Anul acesta noi targetam undeva la 15%, dar nu e usor, si cred ca va fi peste 15%."

 

Rata fluctuatiei depinde mult de tipul companiei. O companie care concepe un produs se va confrunta cu o fluctuatie mai mica de personal, pentru ca aici oamenii sunt pasionati de ceea ce fac. Daca domeniul de activitate al firmei e mai general si oamenii se pot plimba de la o companie la alta vanand salarii, rata e mult mai mare.

 

Paradoxal, ponderea softistilor la milionul de locuitori este o cifra care aduce Romania pe un loc fruntas in lume. Din informatiile colectate de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologia Informatiei, densitatea de absolventi de IT in Romania era, in 2003, de circa 270 de IT-isti la un milion de locuitori, fata de sub 250 in SUA, 170 in Rusia, 150 in Ungaria, 40 in China sau circa 20 in India.

 

Dar reprezentantii companiilor de pe piata spun ca principala cauza pentru o eventuala ingrijorare nu este faptul ca numarul absolventilor de computer science este acelasi de la an la an (4.800), cu toate ca cererea din partea angajatorilor creste, ci faptul ca nivelul calitativ al acestora este in scadere. Explicatia pe care Adrian Lupulescu de la Softwin o gaseste pentru scaderea calitatii absolventilor este "legata de calitatea actului academic", in scadere. (Un sfert dintre pro-gramatorii angajati de Softwin in 2006 vor proveni din mediul universitar, spune managerul de resurse umane.)

 

Alte doua explicatii sunt date de Mihai Moghior de la Brainspotting: pe de o parte, in ce priveste angajatii de la baza piramidei ("blue collars"), sistemul de valori al generatiei noi este complet diferit de cel al programatorilor de 28-30 de ani, responsabilitatea si loialitatea fata de locul de munca fiind in scadere. Pe de alta parte, daca vorbim de specialisti, programatorii romani nu au beneficiat inca de experienta in companii foarte mari, or, aceasta este una dintre cerintele noilor angajatori intrati pe piata.

 

"Daca cineva iti cere un om care sa fi avut expunere la o baza de date de minimum 10 terra bytes, nici nu exista in Romania", spune Moghior. Angajatorilor le ramane o singura consolare: romanii nu mai prea pleaca din tara, iar cei care s-au dus incep sa se intoarca. Cei din urma, chiar daca in numar mic, aduc cu ei know-how-ul necesar. La pachet cu pretentiile salariale, desigur.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/criza-softistilor-complica-socotelile-companiilor-din-it-1005728
1005728
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.