Perioada destul de lungă dintre sezoanele 2 şi 3 (aproape doi ani) a ridicat aşteptările fanilor, care au început încă din primele luni ale anului să emită tot felul de teorii legate de întâmplările bizare din Hawkins.

Iar fraţii Duffer nu au dezamăgit, venind cu episoade cât se poate de diferite de cele anterioare, dar suficient de bune încât fanii să ceară un al patrulea sezon – de preferat, fără alţi doi ani de aşteptare.

A trecut aproape un an de când Eleven a închis poarta către lumea răsturnată, iar protagoniştii par să fi ajuns la etapa adolescenţei. O surpriză a fost apariţia lui Hopper, cel care, din punctul meu de vedere, a legat povestea din primele două sezoane. Personajul e trasat diferit, punându-se mai mult accent pe partea comică decât pe influenţa pe care el o are asupra celor mici. Nu e o nuanţă care mi-a plăcut în mod deosebit, dar ea dispare în ultimele episoade ale sezonului, atunci când lucrurile devin ceva mai serioase. Întâmplător sau nu, secvenţele regizate de fraţii Duffer sunt şi cele în care personalitatea lui Hopper e mult mai bine pusă în evidenţă.

Mike, Will, Dustin şi Lucas îşi pierd, parcă, din aura de inocenţă care i-a făcut atât de îndrăgiţi la început. Apariţia unor noi personaje îi pune şi mai mult în umbră, o altă alegere discutabilă a producătorilor.

Fără a insista prea mult pe părţile negative, pentru că sentimentul general pe care mi l-a lăsat Stranger Things a fost (şi de această dată) unul pozitiv, nu pot să nu remarc asemănarea evidentă cu unele filme din anii '70 şi '80. Fraţii Duffer au recunoscut că se inspiră deseori din cinematografia acelor ani, dar sunt secvenţe care par trase la indigo după filme precum Invasion of the Body Snatchers.

În fine, toate aceste asemănări au şi un element pozitiv: dau un sentiment de nostalgie pe care cu greu îl poţi regăsi în alte părţi. Este poate şi unul dintre motivele pentru care Stranger Things rămâne unul dintre bestsellerele celor de la Netflix.

Ultimele episoade ale sezonului sunt printre cele mai bune de până acum – finalul, în special, e realizat aproape de perfecţiune. Prima parte a poveştii e însă una cam lentă şi, pe alocuri, lipsită complet de acţiune. Nu ştiu dacă cei de la Netflix au inclus pe caietul de sarcini un număr minim de episoade sau fraţii Duffer au vrut pur şi simplu să prezinte pe îndelete povestea fiecărui personaj; ar fi fost poate mai indicat ca Stranger Things 3 să aibă doar 5 sau 6 episoade.

Închei cu speranţa că Stranger Things va mai avea cel puţin unul-două sezoane; dincolo de micile greşeli sau probleme ale serialului, rămâne una dintre cele mai bune producţii disponibile astăzi.

Nota: 8,5/10

​Stranger Things

Sezoane: 3

Număr episoade: 25

Creatori: Fraţii Duffer

Distribuţie: Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Winona Ryder, David Harbour

Disponibil pe Netflix