CSR 2022. Acordă pantofilor tăi o nouă viaţă - CCC România

Postat la 10 ianuarie 2023 249 afişări

CSR 2022. Acordă pantofilor tăi o nouă viaţă - CCC România

Motivaţie:

„La CCC, grija faţă de mediu se numără printre preocupările noastre majore. Ambiţia evidenţiată în strategia noastră de dezvoltare durabilă este de a plasa în centrul atenţiei atât nevoile clienţilor, cât şi provocările de mediu pe fiecare piaţă pe care ne desfăşurăm activitatea. În martie, am lansat programul pilot «Acordă pantofilor tăi o nouă viaţă» şi am donat încălţămintea colectată pentru a sprijini oamenii din Ucraina. Deoarece iniţiativa noastră a fost primită cu entuziasm de clienţi, acum am decis să o extindem”, a declarat Agnieszka Kępińska-Sadowska, CCC Group’s ESG Director. La rândul său, Bianca Grama, CEO, CCC România, consideră că un program eficient de CSR nu înseamnă doar a avea un impact pozitiv asupra societăţii, ci şi asupra mediului. „Datorită acestui program, nu numai că putem ajuta persoanele aflate în nevoie, dar şi să creştem gradul de conştientizare în societate cu privire la avantajele economiei circulare.”

Descrierea proiectului:

Proiectul a fost iniţiat de grupul CCC la nivelul mai multor ţări în care retailerul este prezent, printre care şi România, şi se adresează clienţilor CCC şi nu numai. Pentru a se alătura proiectului, lansat pe 11 iulie 2022, clienţii CCC îşi pot aduce pantofii uzaţi la unul dintre magazinele offline desemnate ale lanţului, cu containere dedicate de predare care poartă sigla  „Acordă pantofilor tăi o nouă viaţă”. În schimb, toţi cei care aleg să doneze perechile de încălţăminte vor primi o reducere de 10% la următoarea achiziţie în valoare de minimum 100 de lei. Orice persoană poate aduce în magazine încălţăminte uzată de la orice brand, de orice mărime şi design. De asemenea, CCC se asigură că toţi pantofii colectaţi sunt gestionaţi în mod responsabil. Încălţămintea, după dezinfectare şi reparaţii, va fi reciclată sau stocată în siguranţă, parţial pentru combustibil alternativ. Prin acest program, CCC îşi reiterează angajamentul faţă de mediu şi promovează un comportament conştient al consumatorilor. Iniţiat în această vară, proiectul s-a dovedit de succes şi va fi continuat, cu posibilitatea extinderii la nivelul şi mai multor magazine din ţară, până la finalul anului 2022.

Rezultate:

În cele cinci magazine CCC din ţară: Braşov Coresi Mall, Bucureşti Sun Plaza, Galaţi Shopping City, Cluj VIVO! şi Iaşi Palas Mall, au fost colectate până în prezent sute de perechi de încălţăminte uzată care vor fi reutilizate într-un mod responsabil, fiind analizate pentru reciclare sau depozitate în siguranţă. O altă campanie în care compania s-a implicat anul acesta este proiectul din cadrul campaniei Back-to-School „Ajutăm împreună! Donează rucsacul vechi!”, desfăşurat între 16 august – 11 septembrie 2022.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.