CSR 2022. Ambasador CSR - Groupama
Motivaţie:
Toate proiectele de CSR derulate de Groupama se concentrează pe două direcţii principale – prevenirea, înţeleasă prin informarea şi educarea publicului cu privire la metode de diminuare a riscurilor, cât şi prin promovarea sportului şi a unui stil de viaţă sănătos, combaterea inegalităţilor şi protejarea mediului înconjurător şi susţinerea industriei cinematografice. Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul Ambasador CSR a început în 2020, cu scopul de a creşte implicarea companiei în comunităţile locale, de a încuraja voluntariatul şi de a construi astfel parteneriate de lungă durată, cu beneficii tangibile pentru un număr cât mai mare de persoane. „Obiectivul pe termen lung este acela de a avea o contribuţie mai relevantă la nivelul comunităţilor, prin proiecte de CSR care să adreseze nevoi reale, aşa cum sunt ele percepute de către membrii comunităţii respective”, spun ei. Ne-am propus ca implementarea proiectelor să se facă, acolo unde este posibil, cu ajutorul comunităţii şi cu ajutorul angajaţilor companiei, pentru a încuraja voluntariatul şi pentru a determina comunitatea să se implice pe termen lung.
Descrierea proiectului:
Ambasador CSR este un proiect care adresează probleme şi nevoi de bază din comunităţi, fie că e vorba despre înlesnirea accesului la educaţie sau cultură, încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, combaterea inegalităţilor sau protejarea mediului înconjurător. Angajaţi Groupama implicaţi în proiect au posibilitatea de a alege şi a propune comunităţile unde întâlnesc nevoia, dar şi modul prin care aceasta să fie adresată, pentru ca împreună să ne putem implica. Acţiunile sunt adaptate în funcţie de nevoile specifice ale fiecărei comunităţi: „Încercăm, astfel, să acoperim necesarul oamenilor, în funcţie de zonele în care îi regăsim. Printre proiectele derulate până acum se numără acţiuni de distribuire de alimente în cătune izolate din Munţii Apuseni, acţiuni de reîmpădurire în zona Harghita, acţiuni de distribuire de rechizite către copii din medii defavorizate, acţiuni de ecologizare a Pădurii Snagov, dotarea unor şcoli cu echipamente IT, dotarea unor săli de sport cu obiecte sportive, achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice pentru familii aflate în nevoie, dotarea unor centre de terapie pentru copii cu tulburari din spectrul autist, etc.”
Rezultate:
Până în prezent, proiectul a adunat peste 30 de Ambasadori CSR şi peste 400 de voluntari din cadrul companiei s-au implicat în diverse proiecte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro