CSR 2022. Refresh Văcăreşti - Clean Recycle

Postat la 10 ianuarie 2023 59 afişări

CSR 2022. Refresh Văcăreşti - Clean Recycle

Motivaţie:

„Fiecare deşeu aruncat într-un spaţiu public înseamnă un pariu cu viitorul şi cu sănătatea noastră. La Clean Recycle ne propunem ca prin acţiuni de conştientizare, campanii de informare publică, dar şi prin implicarea fiecărui membru al echipei noastre în acţiuni precum cea de la Parcul Văcăreşti, să schimbăm mentalităţi şi comportamente - pentru o Românie care reciclează mai mult şi poluează mai puţin,” declară Cosmin Monda, fondator şi CEO al Clean Recycle. Parcul Natural Văcăreşti este singurul parc natural urban din România, iar impactul deşeurilor asupra florei şi faunei este extrem de dăunător, microplasticul putând fi ingerat de către animale. Mai mult, deşeurile provenite din construcţii otrăvesc apa şi solul. Parcul Natural Văcăreşti este şi cel mai mare spaţiu verde al Capitalei, acoperind o suprafaţă de 183 hectare. Pe teritoriul parcului există specii de plante danubiene şi antropice, iar între speciile arborescente predomină salcia, plopul şi specii exotice: cenuşarul, frasinul american, ulmul siberian sau specii fructifere precum corcoduşul, dudul alb şi nucul. Fauna este reprezentată de mai multe grupe, de la insecte noi pentru fauna României, la peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Deşi parcul este administrat de un serviciu public dedicat, există o nevoie continuă de acţiuni de igienizare în interiorul parcului şi de conştientizare a bucureştenilor, autorităţilor şi tuturor celor ce se bucură de acest parc, cred reprezentanţii Clean Recycle.

Descrierea proiectului:

Refresh Văcăreşti este o amplă acţiune de ecologizare în parcul Văcăreşti, la iniţiativa Asociaţiei Pastel. Acţiunea de ecologizare în parcul Văcăreşti „Refresh Văcăreşti” a avut loc pe data de 28 mai 2022 în parcul natural urban, pentru a reîmprospăta aspectul acestuia şi a conserva mediul din zonă. Înainte de această dată, echipa Asociaţiei pastel a realizat mai multe vizite în parc, alături de Administraţia Parcului Natural Văcăreşti, pentru a stabili aria de acţiune a voluntarilor şi necesarul de materiale (saci de gunoi, instrumente de colectat deşeuri etc).

Rezultate:

Campanie de ecologizare în parcul Văcăreşti a adus împreună 60 de voluntari, care au colectat împreună, în mod organizat, 6 tone de deşeuri: plastic, cartoane şi alte astfel de deşeuri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.