CSR 2022. Tabăra JYSK la Casa Bună - JYSK România

Postat la 03 noiembrie 2022 72 afişări

CSR 2022. Tabăra JYSK la Casa Bună - JYSK România

Motivaţie:

JYSK România sponsorizează de mai mulţi ani următoarele ONG-uri şi asociaţii: UNICEF România, Hope and Homes for Children România, Plantăm fapte bune în România, Comitetul Naţional Paralimpic Român, WWF-România, Asociaţia Magic, Asociaţia Casa Bună, Code for Romania, Asociaţia Anais şi Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ”. Proiectul „Tabăra JYSK la Casa Bună” este conceput şi implementat de Asociaţia Casa Bună şi s-a născut în urma experienţei din anii de lucru alături de copiii din Ferentari şi comuna Jilava, care vin săptămânal la Casa Bună şi fac meditaţii alături de voluntarii asociaţiei. Taberele educaţionale au apărut ca un răspuns la nevoia de a oferi copiilor rutine sănătoase care să îi ajute să crească frumos, spun reprezentanţii companiei. Copiii provin din familii foarte sărace care trăiesc în ghetou, cu părinţi dependenţi sau aflaţi în închisoare, care nu au un program structurat acasă, nu au parte de atenţie şi pentru care şcoala nu este o prioritate.

Descrierea proiectului:

Până acum au avut loc două ediţii ale proiectului Tabăra JYSK, în 2021 şi 2022. În 2022, taberele s-au desfăşurat de-a lungul a 5 luni, timp în care au fost organizate 6 tabere a câte o săptămână. În total, au participat la tabere 59 de copii. În săptămâna petrecută la Casa Bună, copiii au învăţat deprinderi sănătoase în ceea ce priveşte alimentaţia şi igiena şi au participat la meditaţii alături de voluntari. Taberele au fost organizate în perioada vacanţelor. Două dintre cele şase tabere s-au adresat elevilor de clasa a VIII-a, care se pregăteau de evaluarea naţională şi care, în perioada petrecută în tabără, au avut un program intensiv de meditaţii la română şi matematică. Taberele au fost realizate cu ajutorul a 71 de voluntari ai asociaţiei, 41 de meditatori şi 15 coordonatori de tabără, care s-au asigurat că fiecare tabără merge conform planului. Valoarea financiară a investiţiei în acest proiect a ajuns la 100.000 de lei.

Rezultate:

Dintre cei 59 de copii care au participat în 2022, 39 au fost copii care au participat şi la ediţia precedentă. Toţi copiii rămân în programele de meditaţii de la Casa Bună şi după încheierea taberei şi continuă să lucreze alături de meditatori pentru a avea rezultate bune la şcoală. Pentru cei aflaţi la a doua tabără, voluntarii au observat că şi-au păstrat obiceiurile bune dobândite anul trecut. Sunt conştiincioşi, şi-au amintit rutinele din prima tabără şi le-au aplicat zilnic (făcut patul, spălat pe dinţi). „Sunt săritori, au dat o mână de ajutor la treburile casei (gătit, aranjat şi strâns masa, aspirat). Sunt exemplari, au fost un exemplu pentru copiii noi, sprijinindu-i cu încurajări şi explicaţii despre cum face lucrurile în tabără. Sunt curajoşi. S-au acomodat mult mai repede. S-au simţit în siguranţă. Sunt studioşi. Nu au protestat înaintea lecţiilor zilnice. Au respectat ritualul de culcare. Comportamentul însuşit la Casa Bună a rămas obişnuinţă şi la întoarcerea acasă.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Tabăra JYSK,
Casa Bună,
JYSK România

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.