CSR 2023. Împreună protejăm planeta – Auchan instalează aparate de tip RVM pentru reciclarea ambalajelor PET/ALU/Sticlă

Postat la 18 octombrie 2023 172 afişări

Motivaţie:

În continuarea acţiunilor de sustenabilitate şi pentru a încuraja un comportament responsabil în rândul consumatorilor, Auchan a amenajat în parcările magazinelor sale sau în incinta acestora puncte de colectare în care clienţii pot recicla trei tipuri de ambalaje: PET-uri, doze de aluminiu şi sticle din sticlă. Clienţii sunt încurajaţi să aducă ambalajele la Auchan, iar pentru contribuţia lor activă la reducerea poluării cu ambalaje, aceştia sunt răsplăţi cu vouchere de fidelitate. Pe de altă parte, proiectul a fost lansat ca şi o oportunitate de informare, educare şi pregătire a populaţiei, pentru uşurarea implementării Sistemului de Garanţie Returnare, la nivel naţional. Practic, Auchan a contribuit în mod activ la schimbarea comportamentului de consum a zeci de mii de clienţi, contribuind la o transformare profundă în România. Acţiunea retailerului are drept obiectiv încurajarea unui comportament responsabil faţă de natură, respectiv familiarizarea clienţilor posesori de card de fidelitate MyCLUB Auchan sau nu, cu utilizarea aparatelor de colectare automată de tip RVM, în anticiparea viitorului Sistem de Garanţie Returnare.

Descrierea proiectului:

Proiectul a fost lansat în cadrul companiei în decursul anului 2022, împreună cu echipele interne, ceea ce a dus la realizarea proiectului şi lansarea acestuia pentru clienţi. Pentru pregătirea lansării acestui proiect peste 100 de angajaţi au lucrat efectiv în partea de implementare. Lansarea pentru consumatori a debutat pe 18 aprilie 2023 în 37 de magazine Auchan şi se desfăşoară şi în prezent, în colaborare cu partenerii furnizori, care au fost extrem de deschişi în a colabora, înţelegând imediat beneficiile unui astfel de proiect şi importanţa acestuia pentru România şi pentru creşterea capacităţii de economie circulară în ţara noastră. În prima etapă, clienţii au fost recompensaţi pentru gestul lor responsabil cu câte un voucher în valoare de 0,5 lei / ambalaj reciclat, acordat exclusiv în baza cardului de fidelitate MyCLUB Auchan. Ulterior, avantajele au fost diversificate şi extinse, fiind acordate împreună cu partenerii Auchan sub forma unor vouchere de fidelitate ce pot fi folosite la achiziţia a diverse produse, de la variate mărci.  Astfel, Auchan a creat ocazia pentru ca un număr cât mai mare de oameni să testeze şi să se obişnuiască cu un astfel de sistem pentru reciclarea sistematică a ambalajelor băuturilor. De altfel, colectarea prin acest mod nu este o noutate, Auchan fiind primul retailer care a introdus, în 2011, în câteva dintre magazinele sale, automate de tip RVM pentru recuperarea PET-urilor, în baza unui parteneriat. 

Rezultate:

De la debutul proiectului şi până în prezent (septembrie 2023) au fost colectate peste 20 de milioane de ambalaje colectate (peste 1.200 tone de ambalaje), care practic vor reintra în economia circulară şi nu vor ajunge un deşeu pe râuri, lacuri, sau în alte zone naturale, iar peste 82.000 de clienţi au fost implicaţi în acest demers. „Aceste rezultate denotă nevoia clienţilor de a avea o soluţie concretă şi simplă de reciclare. Aceştia au înţeles rapid mecanismul reciclării şi au urmat cu uşurinţă paşii necesari, adoptând un comportament de consum responsabil.” Obiectivul principal este ca aparatele de reciclare să fie implementate în toate magazinele Auchan.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.