CSR 2024. Allianz-Ţiriac Asigurări: Susţinere pentru începerea construcţiei Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia

Autor: Ioana Matei Postat la 21 martie 2025 22 afişări

Motivaţie:

Grija faţă de comunitate şi implicarea în proiecte din domenii relevante pentru români, precum cele de sănătate publică, educaţie sau sport, sunt parte din ADN-ul Allianz-Ţiriac Asigurări. 

„Trăim într-o lume în care atenţia faţă de sănătatea mintală a copiilor trebuie să devină o normalitate şi în care trebuie să ne asumăm o responsabilitate comună, în care noi toţi putem fi alături de părinţii şi copiii care au nevoie de susţinere şi acces la tratamente. Copiii de astăzi pot fi liderii, inovatorii şi colegii noştri de mâine. Să ne asigurăm că le oferim cele mai bune şanse de a creşte sănătoşi, echilibraţi şi pregătiţi să îşi urmeze drumul spre viitorul la care visează”, declară Daniela Covăcescu, director operaţiuni, Allianz-Ţiriac Asigurări.

 

Descrierea proiectului:

Anul acesta, compania a oferit susţinerea necesară începerii construcţiei Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia, o iniţiativă care îmbină intervenţia pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate şi impactul social în rândul comunităţilor.

Allianz-Ţiriac pune umărul la construirea unui viitor mai bun prin implicarea în comunităţile din care face parte. Compania sprijină, în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale puternice, creşterea incluziunii sociale şi promovarea sănătăţii fizice şi emoţionale. Doar în ultimul an şi jumătate Allianz-Ţiriac a investit peste 12 milioane de lei în iniţiative relevante social şi a ajuns la aproape 30.000 de copii prin intermediul programelor derulate. Parteneriatul cu Fundaţia Metropolis pentru Clinica de Psihiatrie Pediatrică este încă un pas care confirmă acest angajament solid.


„Copiii de astăzi pot fi liderii, inovatorii şi colegii noştri de mâine. Să ne asigurăm că le oferim cele mai bune şanse de a creşte sănătoşi, echilibraţi şi pregătiţi să îşi urmeze drumul spre viitorul la care visează.”

Daniela Covăcescu, director operaţiuni, Allianz-Ţiriac Asigurări


Pe lângă iniţiativele în domeniul sănătăţii, compania contribuie activ la un viitor sustenabil prin implicarea în activităţi de împădurire - 55.000 de puieţi forestieri plantaţi, pe o suprafaţă de 11 hectare, cu ajutorul angajaţilor voluntari. Din 2021, Allianz-Ţiriac este partenerul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Comitetului Paralimpic Român şi asigurătorul sportivilor români, oferind produse şi servicii de asigurare pentru participarea sportivilor de performanţă la competiţiile locale şi internaţionale. În calitate de asigurător oficial, Allianz-Ţiriac a susţinut echipa olimpică #TeamRomania la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 cu poliţe de călătorie şi de viaţă, valabile pe toată durata competiţiei, pentru peste 200 de sportivi, antrenori, preparatori şi oficiali, parte a delegaţie române. În plus, a contribuit, prin asigurări dedicate, la recunoaşterea performanţelor sportive obţinute la Jocurile Olimpice, alături de Fundaţia Ţiriac.

 

Rezultate:

Aflată în etapa de proiectare, noua clădire va avea o suprafaţă de peste 4.000 metri pătraţi, subsol, parter şi 4 etaje amenajate pentru a oferi un circuit complet de tratament, de la supraveghere, la vindecare. Construcţia celei mai mari clinici de psihiatrie pediatrică din ţară va începe la finalul anului 2024.

Compania a venit în sprijinul Fundaţiei Metropolis cu o sponsorizare de un milion de euro – sprijin care a susţinut startul de care fundaţia avea nevoie pentru construcţia clinicii de care peste 5.000 de copii cu boli mintale severe vor beneficia, în fiecare an.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.