Cu 38% mai multe cererei de joburi în iulie. Ce locuri de muncă îşi caută românii
Românii au aplicat tot mai mult pentru joburi noi în iulie, numărul CV-urilor depuse crescând cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu peste 20% faţă de luna iunie a acestui an.
Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piaţa muncii, interesul angajaţilor în ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta, inclusiv în rândul specialiştilor care au fost până acum mai puţin activi în căutarea unui nou loc de muncă. Astfel, în luna iulie, angajaţii din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu faţă de media lunilor anterioare. Contabilii şi inginerii au fost şi ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări.
Ofertele pentru joburi la distanţă au continuat să fie la mare căutare şi după ieşirea din starea de urgenţă, pe fondul interesului mare al angajaţilor de a lucra în continuare de acasă. Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistat o scădere de până la 25% a interesului candidaţilor pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.
Retailul atrage cei mai mulţi candidaţi în luna iulie. Takko Fashion, Enel, Adidas România şi H&M au atras cei mai mulţi candidaţi, cu peste 12.000 de aplicanţi
Printre companiile care au atras cei mai mulţi candidaţi luna trecută se numără: Takko Fashion (3.576 candidaţi), Enel (3.335 candidaţi), Adidas Romania (3.315 candidaţi), H&M (2.634 candidaţi), Deichmann (2.611 candidaţi), First Bank (2.243 candidaţi), Elefant.ro (2.055 candidaţi), Regina Maria (1.976 candidaţi), Vodafone (1.942 candidaţi) şi BSB Fashion (1.906 candidaţi).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro