Cu cât au fost plătiţi concurenţii de la Exatlon? Diferenţe uriaşe dintre Faimoşi şi Războinici

Postat la 06 iulie 2018 4846 afişări

Câştigătorul Exatlon România 2018 este Vladimir Drăghia. El a câştigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro, prin votul telespectatorilor.

Cu cât au fost plătiţi concurenţii de la Exatlon? Diferenţe uriaşe dintre Faimoşi şi Războinici

 “Exatlon” a fost o mină de aur pentru vedete. “Faimoşii” au negociat la sânge, sume mari, în timp ce unii “Războinicii” s-au chinuit, la început, pe doar 700 de lei săptămânal.

 

Solista Cream ar fi încasat 7.000 de euro pe săptămână, adică în jur de 28.000 de euro pentru cele patru săptămâni din Republica Dominicană. Potrivit surselor, Giani Kiriţă ar fi fost cel mai bine plătit concurent de la “Exatlon”, el rezistând 4 luni în concurs.

 

Spre deosebire de “Faimoşi”, care au venit acasă cu zeci de mii de euro, cei din echipa „Războinicilor” au tras pe bani puţini. La început, fiecare dintre ei ar fi primit 700 de lei pe săptâmână, însă sumele s-au mărit la 1.500 de lei, iar spre final, când show-ul a avut audienţe enorme, fiecare Războinic ar fi primit câte 2.000 de lei săptămânal.

 

Cititi mai multe pe www.apropotv.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.