Cu ce oameni face Umbrărescu autostrada Moldovei: compania Tehnostrade a raportat peste 3.400 de angajaţi în 2022

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 04 iunie 2023 390 afişări

Tehnostrade, una dintre cele trei mari companii de construcţii deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a raportat la Ministerul de Finanţe un număr mediu de 3.423 de angajaţi pentru 2022, ceea ce în­seamnă un plus de aproape 2.000 de oameni faţă de anul precedent.

♦ Tehnostrade a angajat astfel aproape 2.000 de oameni în 2022, în contextul proiectelor majore de infrastructură contractate de Dorin Umbrărescu

♦ În ceea ce priveşte cifra de afaceri, Tehnostrade a încheiat anul 2022 cu un rezultat de 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 39% faţă de anul precedent.

Tehnostrade, una dintre cele trei mari companii de construcţii deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a raportat la Ministerul de Finanţe un număr mediu de 3.423 de angajaţi pentru 2022, ceea ce în­seamnă un plus de aproape 2.000 de oameni faţă de anul precedent.

Astfel se explică resursele de for­ţă de muncă implicate în realizarea proiectelor majore de infrastructură contractate de Dorin Umbrărescu, în condiţiile în care celelalte două firme – alături de care participă de fiecare dată în consorţiu la licitaţii – nu ra­portează decât câţiva angajaţi. Spe­dition UMB, de pildă, a avut în 2022 un număr mediu de 46 de angajaţi, iar Sa&Pe Construct – doar trei, conform Ministerului de Finanţe.

În ceea ce priveşte cifra de afa­ceri, Tehnostrade a încheiat anul 2022 cu un rezultat de 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 39% faţă de anul prece­dent. Profitul a crescut şi el – cu 3%.

La rândul său, compania Sa&Pe Construct a făcut anul trecut afaceri de 1,6 miliarde de lei, după un avans de 59%, în vreme ce profitul a crescut cu 65%, până la 12,9 milioane de lei, conform datelor publice.

Spedition UMB, deţinută tot de familia Umbrărescu, este cea mai mare companie de construcţii din România după rezultatele din 2021. Această firmă şi-a majorat spectaculos cifra de afaceri în 2022, ajungând la 2,1 miliarde de lei, după o creştere de 61% faţă de anul precedent. Profitul a crescut de peste patru ori, până la 137,8 milioane de lei, însă numărul de angajaţi este în continuare redus, sub 50.

Cel mai mare proiect la care lucrează firmele lui Umbrărescu în această perioadă este autostrada Moldovei, unde activitatea se derulează la foc continuu. De la Buzău la Paşcani, nimeni nu îi stă în cale lui Dorinel Umbrărescu în construcţia autostrăzii Moldovei (A7), firmele sale Spedition UMB, Sa&Pe Construct şi Tehnostrade câştigând contractele aferente tuturor loturilor dintre aceste localităţi.

Conexiunea dintre Bucureşti şi Iaşi pe Autostrada 7 Ploieşti – Paşcani va permite dezvoltarea accelerată a Moldovei, spune toată lumea la unison, în condiţiile în care în acest moment singura poartă de acces este Drumul Naţional 2, cel mai periculos din ţară din cauza formatului de o bandă pe sens plus acostament lăţit. Deoarece finanţarea este făcută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), proiectul trebuie să fie gata până în 2026, altfel banii alocaţi nu vor mai fi decontaţi, ci vor fi plătiţi de la bugetul de stat.

PNRR are prevăzute 7,6 mld. euro pentru proiecte de infrastructură, iar din această sumă, 4,7 mld. euro ar trebui să meargă pentru autostrada din zona Moldovei.

Cele trei companii ale lui Dorinel Umbrărescu au deja experienţă în domeniul infrastructurii. Cel mai important proiect din portofoliul firmelor lui Umbrărescu până acum este autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea, unde Spedition UMB este responsabilă de câteva tronsoane.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.