Cladirea administrativa a rafinariei Rafo Onesti e cunoscuta nu numai pentru ca acolo au avut birouri cei care au fost de-a lungul vremii, directori ai companiei. Un alt element atrage atentia: chiar in holul (renovat recent) de la intrarea in cladire, vizitatorul este intampinat de cateva acvarii cu pesti exotici. "Sunt luati pe inventar", ne explica un salariat al rafinariei. "Daca moare vreunul, trebuie scazut din contabilitate". Or fi scumpi? "Pai costa 100-200 de euro bucata", ii evalueaza muncitorul.

Dupa ce traversezi holul cu acvarii, dai de biroul directorului general al Rafo, acum Paul Ivascu, fost manager in cadrul Tofan Grup. Biroul se asorteaza cu holul: are mobilier nou si aparate scumpe. De cum ne vede, Ivascu incepe sa isi verse oful. Inainte sa i se puna vreo intrebare, ne prezinta "datele problemei" de la rafinarie, asa cum le vede el, incepand de la planul de reorganizare a activitatii rafinariei, propus de Balkan Petroleum, actionarul majoritar, si terminand cu suspendarea punerii in practica a acestui plan de catre noul guvern.

"Situatia de la Rafo este efectul unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei", sustine Ivascu. "In momentul de fata, pe piata petroliera romaneasca de rafinare activeaza un monopol format din OMV-Petrom si din Rompetrol, sustinut de organisme financiare. Acesta se lupta sa fie singur pe piata."

Echilibrul pe piata ar fi pastrat, sustine Ivascu, tocmai de Rafo. Cat timp va mai reusi, nu stie, pentru ca "pe langa factorul economic, mai intervine si factorul politic, atat intern, cat si extern". Directorul general reproseaza fostilor si actualilor guvernanti faptul ca nu au analizat situatia Rafo din momentul preluarii companiei de catre Balkan Petroleum (BKP), in urma cu un an si jumatate. Mai precis, Paul Ivascu si-ar fi dorit ca guvernantii sa cunoasca planul de reorganizare a rafinariei.

De ce era nevoie de un plan de reorganizare, la aproape patru ani de la privatizarea societatii? BKP sustine ca era singura solutie pentru ca societatea sa isi poata plati datoriile istorice care depasesc 15.000 de miliarde de lei. Mai precis, BKP propunea preluarea creantelor societatii de catre AVAS si transformarea lor in actiuni. Ulterior, AVAS urma sa le vanda, iar BKP sa aiba drept de preemptiune asupra lor. Marian Anton, consilier la BKP, declara ca societatea este pregatita sa cumpere actiunile Rafo de la AVAS.

Punctul forte care ar veni sa sustina planul de reorganizare este faptul ca societatea a reusit sa plateasca, din octombrie 2003, toate datoriile curente, in suma de peste 11.000 de miliarde de lei. Ivascu explica, mai departe, ca planul de reorganizare a fost aprobat de Tribunalul Bacau, iar guvernul Nastase a dat o ordonanta care consfintea transferarea datoriilor rafinariei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Dupa schimbarea guvernului, noua echipa a dat o alta ordonanta de suspendare a reorganizarii, timp de 90 de zile, pana cand AVAS va face un audit la societate pentru a vedea viabilitatea acestui plan.

"Vor veni sa spuna: «Nu v-am inchis noi, va inchideti singuri»", mai spune Ivascu. El sustine ca suspendarea reorganizarii a panicat furnizorii si clientii societatii. "Clientii nostri isi pun intrebarea: «Ce faceti, oamenilor? Mai merg cu voi, nu mai merg cu voi? Mai functionati?». Ei au nevoie de contracte." Acestea sunt problemele pentru desfacerea produselor petroliere ale Rafo. Directorul rafinariei spune ca situatia este similara si la capitolul aprovizionare.

"De un an si jumatate am functionat cu banul jos, fata de celelalte rafinarii, care au un organism financiar in spate si care a putut sa garanteze pentru ei. Asa si-au putut permite sa aduca titeiul acum si sa il plateasca peste 30-60 de zile", afirma Ivascu.

Dupa un an si jumatate, furnizorii isi pun aceleasi intrebari ca si clientii. In afara de asigurari ca lucrurile vor merge bine, directorul Rafo nu poate oferi nimic altceva clientilor si furnizorilor. Iar asigurarile vin, din nou, sa se bazeze si pe platile facute la bugete in ultimul an. Aceleasi sume (11.000 de miliarde de lei) sunt aduse in discutie si de liderii de sindicat. Toti, aproape la unison, spun ca platile in cauza sunt dovada clara de viabilitate. Cand vine vorba despre datoriile istorice, Paul Ivascu nu vrea sa dea nici o explicatie.

"Sarcina noastra nu era trecutul, ci ce vom face. Din ce am analizat, nu mi-am putut face o parere despre cauzele care au dus la aceste datorii." De partea cealalta, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, are unele explicatii pentru acumularea datoriilor. Oprirea rafinariei timp de trei ierni, incepand cu 1997, echipamente care au cedat si reoprirea din 2002 pentru revizie. Dar trecand peste aceste chestiuni, Marian vine cu o explicatie simpla: "Nu venea nimeni sa ne cumpere. Tot ce a fost, a fost un aranjament, sa vina cineva. Ce a fost prezentat in caietul de sarcini la APAPS nu concorda cu ce era in teritoriu", spune Marian.

Asa s-ar fi ajuns la cheltuieli mai mari decat era prevazut initial (pentru ca rafinaria sa mearga). Cum a mers, chiar si cu investitiile? Atat de bine, incat in iulie 2003 utilajele au fost oprite de trei ori. Una peste alta, a mai redeschis si Lukoil rafinaria Petrotel, Rafo pierzand grupul rus de pe lista clientilor care achizitionau carburanti.

Dar poate cea mai simpla si buna explicatie a fost aceea a unuia dintre muncitorii de la Rafo, om cu experienta in rafinare, care a fost la Onesti inca de la constructia societatii. "Problema noastra este ca nu am avut un investitor strategic. Toti care au venit au vrut sa vada ce pot castiga ei, nu ce sa faca pentru noi", spune rafinorul. El nu uita sa spuna, aproape ca o poezie, ca actuala conducere a demonstrat ca poate face ceva... platind 11.000 de miliarde de lei la furnizori si la stat. Vorbind cu oamenii de la Rafo, te izbeste faptul ca aproape toti cunosc neobisnuit de bine datele contabile ale societatii. Ce muncitor, de la o alta societate, mai poate spune in orice moment cat a platit seful sau la stat?

Trecand peste "istoricul" rafinariei, acum una dintre preocuparile sindicatului este corespondenta cu premierul Tariceanu. Scrisorile adresate primului-ministru au acelasi ton cu declaratiile conducerii rafinariei. Amintesc de "imixtiunea politicului in actul de justitie", facand referire la declaratiile lui Graeme Justice, reprezentantul Fondului Monetar International (FMI) in Romania. Apoi anunta ca suspendarea ordonantei date de guvernul Nastase va bloca importurile de titei ale societatii si prezinta si o istorie a activitatii societatii din punct de vedere financiar.

La momentul de fata, toate celelalte preocupari sindicale (salarii, contractul colectiv de munca etc.) au trecut in plan secund. Principala preocupare a liderilor de la Rafinorul o constituie incercarea de a determina Executivul sa deblocheze planul de reorganizare. Ei iau in calcul si solutii extreme de protest. Grevele sau marsurile organizate la Bucuresti ar putea functiona intr-o prima faza. La Rafo mocneste insa un protest si mai "serios".

Mai in gluma, mai in serios, sindicalistii au o varianta de rezerva. "Daca ei (n.r. - guvernantii) nu accepta planul de reorganizare, inseamna ca nu ne vor. Atunci o sa ne cerem si noi autonomia teritoriala si vom bloca toata regiunea, sa nu mai treaca nimeni", spune unul dintre ei.

In cazul falimentului rafinariei, ei mai au o varianta de rezerva, pastrata tot la nivel de gluma. "Cand am auzit ca sunt 4.000 de locuri de munca la capsuni, in Spania, am zis ca numai bine ajung pentru muncitorii de la Rafo", spune, zambind, Ion Marian.

Apoi redevine serios si subliniaza ca, la falimentul rafinariei, nu vor ramane pe drumuri doar cei 2.600 de angajati de la Rafo, ci si muncitorii de la Carom si de la alte unitati din zona, adica circa 6.000 de salariati. Daca muncitorii incearca, pe toate caile, sa sensibilizeze autoritatile, sefii lor fac declaratii incendiare la Bucuresti. Acum, nemultumirea lor s-a canalizat inspre Graeme Justice, reprezentantul FMI in Romania si inamicul numarul unu al reorganizarii Rafo.

Acesta ar fi cauzat societatii din Onesti, acuza reprezentantii companiei, pagube de 7.000 miliarde lei prin declaratiile facute. Apar, din nou, formularile folosite si de sindicat. Afirmatiile lui Justice ar fi "imixtiuni distructive in economia tarii" si in functionarea unei firme private, sustine Teodor Cuzino, avocatul Rafo.

Justice ar fi spus ca planul de reorganizare a Rafo este o renationalizare si guvernul ar trebui sa grabeasca falimentul societatii, mai spun reprezentantii rafinariei. Dincolo de nuanta ilara a acuzatiilor, lucrurile se complica atunci cand vine vorba despre modalitatile prin care ar fi aparut paguba de 7.000 de miliarde de lei. Dupa o serie de explicatii destul de subrede ale lui Marian Anton, consilier la BKP, Paul Ivascu reuseste sa prezinte o varianta de calcul: unii furnizori, precum Glencore, ar fi renuntat sa mai lucreze cu Rafo, iar altii ar fi scumpit titeiul livrat rafinariei.

Asa se face ca o parte dintre creditori, precum Faber Invest, au semnat un protest prin care se cere reprezentantului FMI sa isi retraga imediat, in mod public, afirmatiile formulate impotriva Rafo. Acestia il ameninta pe Justice cu tragerea la raspundere, in "conformitate cu normele si uzantele aplicabile statutului sau". Care vor fi modalitatile de tragere la raspundere? Din nou, avocatul Cuzino nu da nici o masura concreta.

Lucrurile par a fi destul de confuze: declaratii politice care ar fi fost atintite, inutil, impotriva Rafo, pagube cuantificate, dar greu de explicat, si un actionar majoritar care declara ca a preluat Rafo pentru ca... nu a avut incotro. "Fostii proprietari aveau datorii la Balkan Petroleum de cateva milioane de dolari", afirma Marian Anton. "Am preluat societatea pentru ca nu aveam incotro".

La vremea respectiva insa, BKP nu avea nici un plan pentru a face Rafo viabila. Doar cateva luni mai tarziu a venit cu propunerea de reorganizare. Cum este posibil insa ca o firma sa isi permita sa preia "in orb" si fara proteste o societate in pragul falimentului? Explicatia ca nu avea alta solutie nu pare sa se sustina. Solutia era recuperarea datoriilor in instanta, prin cererea reorganizarii sau a falimentului. Nu s-a ales aceasta varianta. De ce?

Structura actionariatului BKP ar putea fi o explicatie. Compania cu sediul la Londra este detinuta (50%) de societatea romaneasca VGB Oil, a omului de afaceri Marian Alexandru Iancu. El nu era strain de activitatea Rafo dinaintea preluarii de catre BKP. Numele acestuia si al fratilor sai au aparut de multe ori in mass-media, legate de afacerile cu titei pe care le faceau, s-ar parea, prin intermediul Rafo.

Daca ar fi sa se dea crezare unor asemenea informatii, cel care se ocupa de afacerile Rafo a venit, cu o alta firma, sa preia rafinaria si sa o curete de datorii. Acestea sunt doar speculatii insa. Autoritatile investigheaza cazul si pe o parte din reprezentantii VGB si urmeaza sa stabileasca care sunt vinovatii.

Asta in cazul in care nu se va ajunge la concluzia ca totul s-a intamplat "din cauza unei economii de piata care se manifesta in toata duritatea ei".