Cu un pas mai aproape de viitor: Celebrul miliardar Elon Musk a anunţat că Neuralink a dus la bun sfârşit prima operaţie de implant pe creier din istoria companiei

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 30 ianuarie 2024 45 afişări

Cu un pas mai aproape de viitor: Celebrul miliardar Elon Musk a anunţat că Neuralink a dus la bun sfârşit prima operaţie de implant pe creier din istoria companiei

Elon Musk a declarat că start-up-ul său Neuralink Corp a dus la bun sfârşit prima operaţie de implant pe creier uman, un pas important pentru compania care îşi propune ca într-o zi oamenii să poată controla computerele cu propria minte, raportează Bloomberg.

Într-o postare pe X, fostul Twitter, Musk a spus că pacientul se recuperează bine şi că rezultatele iniţiale ale procedurii au fost promiţătoare.

Implantul cerebral al Neuralink urmăreşte să ajute persoanele cu leziuni traumatice să opereze computere folosindu-se de propriile gânduri. În luna mai, compania a declarat că a primit aprobarea din partea US Food and Drug Administration pentru a efectua primele sale teste pe oameni. La sfârşitul anului trecut, Neuralink a declarat că recrutează pacienţi cu tetraplegie cauzată de leziuni ale măduvei spinării cervicale sau scleroză laterală amiotrofică (ALS) pentru acest studiu.

Pe X, Musk a scris că primul produs al Neuralink se va numi Telepathy. Acesta va permite „controlul telefonului sau al computerului şi, prin intermediul lor, al aproape oricărui dispozitiv, doar prin gândire", a declarat el luni. Musk a adăugat că utilizatorii iniţiali ai produsului vor fi persoane care şi-au pierdut folosirea membrelor. „Imaginaţi-vă dacă Stephen Hawking ar putea comunica mai repede decât un dactilograf rapid sau un licitator", a scris el. „Acesta este obiectivul".

Musk a spus că Neuralink a avut rezultate bune în ceea ce priveşte detectarea vârfurilor de neuroni - ceea ce înseamnă că firma obţine înregistrări din creierul pacientului, a declarat Kip Ludwig, co-director al Institutului Wisconsin pentru Neuroinginerie Translaţională de la Universitatea din Wisconsin. Acum, Neuralink trebuie să demonstreze că poate face mai mult decât alte companii de top din acest domeniu, precum Blackrock Neurotech şi Synchron, a declarat Ludwig.

Neuralink a efectuat deja teste extinse pe animale. În cadrul acestor teste, maimuţele au reuşit să joace jocuri pe calculator folosindu-şi doar creierul. Experimentele au stârnit alarma în rândul unor grupuri pentru drepturile animalelor, cum ar fi Physicians Committee for Responsible Medicine (Comitetul Medicilor pentru Medicină Responsabilă), pentru testele pe care compania le face pe primate.

Timp de mai mulţi ani, Musk a declarat că implantarea pe oameni a dispozitivelor neurologice este iminentă. În iulie 2019, el a prezis o intervenţie chirurgicală de acest tip până la sfârşitul anului. Între timp, alte companii, cum ar fi Synchron, au avansat implantându-şi propriile dispozitive în creierele umane, sugerând un impas în care Neuralink s-ar fi putut afla în ultima perioadă. Veştile de luni vor atenua probabil aceste critici.

În ciuda progreselor înregistrate de Neuralink, un implant cerebral comercial nu este iminent. „Cred că există pericolul de a exagera, pe viitor, în acest domeniu", a declarat consilierul Neuralink, Jaimie Henderson, profesor de neurochirurgie la Universitatea Stanford, într-un interviu care a avut loc săptămâna trecută, înainte de anunţarea veştii de luni. Alţi reprezentaţi ai companiei s-au declarat entuziasmaţi de această tehnologie, adăugând totuşi că un dispozitiv aprobat este încă la câţiva ani distanţă de a fi folosit pentru publicul larg.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.