Azerbaidjan, o ţară mică din agitatul Caucaz, este curtată de Ungaria şi Turcia, a învrăjbit fără să vrea ţări din UE, a tranformat harta energiei din zona Mării Caspice şi sudul Europei şi este pe cale să devină o putere regională. Ce o face atât de influentă: are resurse bogate de petrol şi mai ales de gaze naturale.

Ungaria, ţară săracă în surse de energie precum petrolul, gazele naturale şi râurile mari, aşteaptă de mulţi ani să primească gaze azere şi şi-a pregătit intens terenul în acest sens.

Spre exemplu, gigantul maghiar de petrol şi gaze MOL are o participaţie de 1,5 miliarde de dolari, sau 9,5% din afacere, la cel mai mare câmp petrolifer al Azerbaidjanului, Azeri-Chirag-Gunashli, şi una de 9% la principalul oeloduct care deserveşte câmpul, Baku - Tbilisi - Ceyhan. Astfel, Mol este cel mai mare investitor central şi est-european în economia azeră. Azerbaidjanul îşi valorifică potenţialul energetic prin Trans Adriatic Pipeline, pe scurt TAP, care aduce gaze naturale direct în Uniunea Europeană şi în Balcani şi o face din 2020, dar nu în cantităţile pe care şi le-ar dori autorităţile de la Baku. Sau cele de la Budapesta.

Deşi lucrările de construcţie la conducta de aproape 900 de kilometri au început în 2016, Ungaria şi România nu pot primi gaze azere deoarece Bulgaria nu a terminat de construit un important interconector cu reţeaua de conducte a Greciei (IGB). Bulgaria poate importa gaze azere, şi o face, printr-un alt interconector cu Grecia, dar a amânat de mai multe ori finalizarea IGB (182 de kilometri).

Cea mai recentă estimare a guvernului bulgar pentru punerea în funcţiune a punctului de conectare menţionează anul 2023. Întârzierile din Bulgaria vin în contextul în care guvernul de la Sofia a aratăt exces de zel în a construi secţiunea bulgară a unui alt gazoduct, unul care aduce în regiune gaze ruseşti. Unii analişti spun că această situaţie arată care sunt priorităţile Bulgariei. La nivel de discurs, guvernul bulgar vrea să-şi reducă dependenţa de gazele naturale ale Rusiei.

Practic, amână acest pas şi împiedică şi alte state să se îndepărteze de influenţa pe care Rusia o obţine exportând energie în regiune. Guvernul maghiar, care a declarat aprovizionarea cu gaze ca fiind o chestiune de securitate naţională, a cerut finalizarea IGB. Lucrările de conectare a Ungariei la TAP ar trebui să fie gata în octombrie.

Partea sârbă a proiectului este deja realizată. În prezent, Ungaria este dependentă de gazele ruseşti. În schimb, Bulgargaz din Bulgaria are un acord de import de gaze azere pe 25 de ani pentru 1 miliard de metri cubi pe an, cantitate suficientă pentru a acoperi o treime din consumul ţării.

Azerbaidjan este astfel în competiţie directă cu Rusia pentru piaţa europeană, iar Rusia a reacţionat, printre altele, prin accelerarea unui proiect, Nord Stream 2, de a aduce gaze direct în Germania prin nordul continentului, ocolind rebela Ucraină.  Azerbaidjan şi Rusia se bat şi pentru piaţa turcă a energiei.

Exporturile azere de gaze către Turcia au crescut cu 16% în primul trimestru al acestui an, Azerbaidjan devenind astfel al doilea exportator de energie pentru Turcia, după Rusia, care exportă pe acea piaţă de două ori mai multe gaze.

În 2020, livrările azere au sărit cu 20%, o parte din ele venind prin TAP. Azerbaidjan nu este nici de departe ţara cea mai bogată în resurse energetice din Caucaz. Însă spre deosebire de Kazahstan şi Turkmenistan, care se concentrează pe exporturile către China şi Rusia, azerii şi-au îndreptat atenţia spre Europa şi spre spaţiul transatlantic, scrie revista Modern Diplomacy.

Pentru că Marea Caspică, de unde extrage petrol şi gaze, este o mare interioară fără legătură cu Mediterana sau Marea Neagră, iar sursele de gaze şi petrol sunt departe de marii consumatori, Azerbaidjanul a făcut eforturi financiare şi diplomatice enorme pentru a-şi putea construi infrastructura necesară pentru a exporta în Turcia, Balcani şi Europa. Livrările azere de petrol ajung până în Italia, care primeşte 26% din total. În eforturile de a deveni un jucător puternic pe piaţa globală a energiei, Azerbaidjanul şi-a încălzit relaţiile cu Turkmenistan, iar cele două state exploatează acum împreună un câmp gazeifer offshore comun numit Dostluq, sau „Prietenie“ în traducere. 

Aceste este primul proiect de cooperare energetică între două state caspice. Pentru viitor se prevede ca şi gazele şi petrolul turkmene să fie transportate prin infrastructura azeră. Astfel, Azerbaidjanul devine un jucător important pe piaţa energiei din regiune. Iar al doilea război pentru enclava Nagorno-Karabah, recent încheiat, a arătat că această ţară devine şi un jucător pe scena geopolitică.

Ungaria a susţinut încă de la început, declarativ, Azerbaidjanul în conflictul cu Armenia, iar Turcia a ajutat nu doar prin greutatea sa în politica regională, ci, probabil, şi cu tehnică şi strategie militară. Turcia are experienţa de război a NATO.

De asemenea, Azerbaidjanul este în relaţii bune cu un alt jucător de categorie grea de pe scena geopolitică regională, Israelul, care îşi asigură 40% din consumul de petrol prin importuri azere, potrivit ziarului turc Hurriyet. Nu mai trebuie spus că cu banii primiţi pe gaze şi petrol Azerbaidjanul îşi echipează armata cu tehnică turcă şi israeliană de ultimă generaţie.