Cum a ajuns golanul Volodea unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei
Vladimir Vladimirovici, taciturnul lider absolut al rusnacilor, cu centură neagră, care se luptă corp la corp cu tigrii siberieni, s-Vladimir Vladimirovicia născut pe 7 octombrie. A fost botezat în secret de mamuşka lui şi a trăit viaţă de bebeluş sărac, într-un bloc plin de şobolani.
Iată istoria omului Vladimir Putin:
Volodea a fost botezat în secret pentru că tătâne-său era membru de partid, scrie Mediafax.
Nu existau cadă, bucătărie şi calorifer în apartamentul sărăcăcios unde Volodea gângurea. Totuşi, un vecin turnător care mergea la umilele mese pregătite de mama sugarului Vladimir, dezvăluie presei că rusoaica pregătea plăcinte cu carne şi piftii care se învârtoşeau frumos în organism cu o duşcă de vodkă rusească de 80 de grade. Ruşi amărâţi au fost cei din familia lui Volodea. Doar tata-mare era mai vedetă, a fost bucătarul lui Lenin şi Stalin.
Când era puştan, Vladimir umbla brambura pe stradă. Era băiat de cartier şi a declarat cu sinceritate că nu-i plăcea algebra, ci prefera să ciupească corzile chitarei şi să piardă vremea. Nici măcar nu i-au dat cravată de pionier. Era golan. Citea de la vârste fragede cărţi cu spioni şi era captivat de filmele de spionaj.
Avea sămânţă de iscoadă.
La 16 ani, se duce la KGB şi cere loc de muncă. Dar KGBiştii îl refuză. N-avea patalama. Aşa că Volodea face facultatea de drept. Într-o bună zi, primeşte telefon de la KGB şi uite-aşa, Putin, după facultate, cu chipul său de Smeagol inteligent, zâmbeşte malefic şi dispare vreme de cinci ani.
În KGB un singur foc are la inimioară: că misiunile nu-l trimiteau în afara Leningradului. Se consolează, însă, la Moscova, la şcoala de spionaj a neînduplecatului Iuri Andropov, unde trage cu arcul la ţintă şi îmbracă veşmintele de judoka.
La întâlnirile KGB, unde marii mahări cu minte strălucit de malignă se strângeau să işte strategii diabolice, Putin venea la costum cu vestă, încheiat la toţi năstureii, riguros şi rece, chiar dacă erau 30 de grade afară.
Liudmila, însă, viitoarea consoartă stewardesă de meserie, spune că, dimpotrivă, în lume ieşea îmbrăcat ca vai de steaua sa. La prima întâlnire era îmbrăcat modest. Însă bărbat curat, spune nevasta, înconjurat de o tăcere mormântală, suprainteligent. Se zice că are IQ-ul ditamai.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro