Cum a ajuns Taylor Swift un adevărat magnet de bani şi cum profită marile companii de pe urma vestitului „efect Taylor Swift” şi fac şi ei profituri uriaşe
În oraşele în care celebra cântăreaţă Taylor Swift urmează să concerteze, oamenii sunt mult mai dispuşi să cheltuie mai mulţi bani decât deobicei. Apetitul crescut pentru consum corelat cu apariţia starului în diferite oraşe a fost denumit „the Taylor Swift effect”, iar printre principalii câştigători ai acestui fenomen se numără gigantul Uber, care se pregăteşte din timp să satisfacă cererea care explodează pe fondul concertelor, scrie Business Insider.
„Uber caută să se adapteze şi este gata să treacă la nivelul următor, atunci când Taylor Swift ajunge în oraş”, a declarat Dara Khosrowshahi, CEO Uber.
O analiză realizată de Bank of America a indicat că în Pitsburgh, cheltuielile unei gospodării au crescut cu 77 de dolari în luna în care artista urma să performeze. Aceeaşi analiză subliniază că veniturile hotelurilor au ajuns la nivelul de dinaintea pandemiei în Philadelphia, după trei concerte ale artistei.
De asemenea, Mastercard a publicat un raport, care a popularizat expresia "The Swift Lift". Aceasta descrie creşterea vânzărilor în afacerile locale pe care Swift a adus-o odată cu spectacolele din „Eras Tour”.
Studiul a indicat că pe o rază de patru km în jurul stadioanelor din oraşele pe care Swift le-a vizitat, oamenii au cheltuit cu 68% mai mulţi bani pe zi la un restaurant, iar în privinţa cheltuielilor de cazare într-o unitate hotelieră, acestea au crescut cu 47%.
NFL a beneficiat, de asemenea, în mare măsură de succesul lui Swift, Travis Kelce de la Kansas City Chiefs câştigând 2,5 milioane de urmăritori de când relaţia sa cu artista a devenit publică. După ce Swift a participat la un meci al lui Chief în septembrie, echipa a înregistrat o creştere de aproape 400% a vânzărilor de produse Kelce pe site-urile online Fanatics.
Totuşi, nu toate companiile sunt mulţumite de vâlva din jurul lui Taylor Swift, directorul general al Best Buy, Corie Barry, a declarat în octombrie că cheltuielile consumatorilor pentru concertele lui Swift ar putea scădea profiturile companiei sale. Barry a spus că oamenii par să fie mai interesaţi să îşi cheltuiască banii pe bilete şi pe distracţie decât să investească în produse şi servicii mai valoroase.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro