În urmă cu şapte secole, oraşul toscan Siena era o forţă bancară şi protoindustrială cu peste 50.000 de locuitori - o populaţie mai mare având doar „megaoraşe” medievale precum Paris, Londra şi Milano. Însă în 1348, când înfloritorul oraş era în plină epocă de aur, prosperitatea Sienei a fost curmată brusc de Moartea Neagră, scrie Politico. Chiar dacă pandemia de COVID-19 nu este la fel de mortală precum bolile medievale, perturbările sociale şi economice lasă urme adânci asupra oraşelor moderne din Europa. 

În doar câţiva ani, oraşul Siena a pierdut 60% din populaţie şi a intrat într-un declin abrupt, căzând în obscuritate. Abia în secolul XX şi-a revenit la dimensiunea de dinainte de pandemie. COVID-19 nu este la fel de mortal cum a fost ciuma bubonică medievală, însă perturbările sociale şi economice pe care le-a provocat lasă deja urme fizice asupra oraşelor moderne din Europa: cartierele de afaceri aglomerate se golesc pe măsură ce oamenii aleg să lucreze de acasă. 

Magazine şi restaurante s-au închis. Transportul public a încetinit. City-ul londonez este acum tăcut. Există, de asemenea, motive să credem că această pandemie ar putea avea un impact de durată mai mare decât cele anterioare. Pentru prima dată de când au apărut primele oraşe în Semiluna fertilă din Orientul Apropiat acum aproximativ 6.000 de ani, centrele urbane concentrate nu mai au un monopol asupra conexiunilor economice şi culturale care fac civilizaţiile să înainteze.

Pentru mulţi angajaţi îngrijoraţi de coronavirus - şi pentru angajatorii care doresc să reducă costurile în timpul crizei economice care a urmat - tehnologii precum videoconferinţa, documente partajate şi mesagerie instant oferă alternative viabile la clădirile-turn de birouri. Între timp, servicii precum streamingul video şi social media şi site-urile web ca Reddit şi Twitter oferă aroma efervescenţei culturale şi  comunităţii care i-a atras pe atât de mulţi în oraşe mari de-a lungul secolelor. Nu mai este nevoie de un bar sau club pentru a găsi dragostea vieţii: aplicaţii precum Tinder, Bumble sau Grindr pot face legătura între posibilii parteneri.

„Această pandemie are potenţialul de a afecta cu adevărat oraşele”, spune Peter Clark, profesor de istorie urbană europeană la Universitatea din Helsinki. „Dacă nu va fi un al doilea val, schimbările pot fi mult mai puţine decât speculează oamenii. Dar dacă există, am putea vedea modelul european al «oraşului cultural» sever afectat.”

„Din cauza dezindustrializării, începând cu anii 1980 am avut o schimbare către sectorul serviciilor pentru a menţine prosperitatea urbană”, a adăugat el. „Pandemia reprezintă o ameninţare directă pentru acest model”. Nu există nicio îndoială că pandemia a transformat viaţa profesională. La începutul primăverii, pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit prin Europa, restricţiile guvernamentale i-au obligat pe toţi angajaţii în afară de cei esenţiali, cum ar fi lucrătorii din sănătate şi din supermarketuri, să muncească de de acasă pentru a aduce sub control pandemia. Cererea industrială a încetinit sau s-a oprit complet pe măsură ce achiziţiile de maşini şi alte produse s-au prăbuşit. Înainte de blocare, munca de la distanţă nu era frecventă în majoritatea ţărilor europene. Conform datelor culese de Eurofound, doar 11% dintre germani şi 8% dintre italieni lucrau ocazional de la distanţă în 2015.

Însă, pe măsură ce criza a progresat, muncitorii şi companiile s-au adaptat rapid la noua realitate. Întâlnirile guvernamentale, corporative şi de altă natură s-au mutat online; orele de şcoală au fost predate virtual; e-medicina şi terapia virtuală şi-au luat zborul spre înălţimi. Întrebarea este dacă aceste noi comportamente se vor fi de durată sau dacă majoritatea oamenilor se vor întoarce la birourile lor cât de curând posibil. Nicholas Bloom, economist la Universitatea Stanford şi expert în telemuncă, spune că, deşi nu este realist să se aştepte ca toată lumea să lucreze de la domiciliu la nesfârşit, între 50% şi 60% din populaţie ar putea să rămână cu munca de acasă. „O treime din populaţia care lucrează - angajaţi la birou, conducere superioară - poate lucra de la distanţă 100% din timp.

O altă treime - designeri de îmbrăcăminte, agenţi imobiliari, cercetători ştiinţifici - o pot face de cele mai multe ori, dar va trebui uneori să fie prezenţi la faţa locului. Şi o altă treime nu o poate face deloc: majoritatea acestor oameni sunt muncitori din sectorul serviciilor cu salarii mai mici, dar şi profesionişti precum medicii stomatologi, chirurgii, piloţii.”

Bloom crede că este încă prea devreme pentru a spune cât de dur va fi impactul pandemiei, dar este puţin probabil ca angajaţii de birou să dorească să se întoarcă la serviciu, chiar dacă se va dezvolta un remediu sau un vaccin pentru COVID-19.

„Zgârie-norii şi clădirile de birouri din centrele oraşului care erau cele mai appreciate active imobiliare ale noastre au devenit locuri pe care oamenii le evită din cauza fricii de infecţie”, a spus Bloom. „Nu văd ca oamenii să se simtă confortabil în trenurile de metrou şi în ascensoarele aglomerate, iar firmele nu vor vrea să se deschidă şi să se închidă de fiecare dată când apare un val.“

„Este teama de virus care îi ţine pe oameni acasă”, a spus Sven Smit, partener principal la McKinsey & Company şi copreşedinte al McKinsey Global Institute. El a adăugat că, deşi este prea devreme pentru a fi sigur că schimbările vor rămâne, „există o tendinţă de schimbare pe termen mai lung.” Companiile au observat deja oportunităţile de reducere a costurilor. O analiză a Credit Suisse indică faptul că pierderea veniturilor din închirierea spaţiilor de birouri a fost „până în prezent limitată”. În acelaşi timp, „consiliile de conducere - inclusiv cele ale marilor corporaţii globale - au identificat potenţialul latent de a face economii şi caută deja să reducă spaţiul pe care îl folosesc”. Investiţiile în proprietăţi comerciale au scăzut cu 44% în medie în Europa între mijlocul lunii martie şi sfârşitul lunii mai, conform cifrelor publicate de BNP Paribas Real Estate. Declinul a fost semnificativ mai ales în Irlanda, unde Irish Times a raportat că tranzacţiile pentru proprietăţile comerciale au scăzut cu 79% în acea perioadă.

Într-un semn că tendinţa este probabil să continue, companii de tehnologie precum Twitter şi Google şi-au anunţat planurile pentru ca angajaţii lor să continue să lucreze de la distanţă, iar un nou sondaj realizat de Institutul Ifo din Germania arată că 54% dintre companiile de acolo doresc să utilizeze de acum inainte mai mult birourile de acasă.

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat că se aşteaptă ca jumătate din forţa de muncă a companiei să lucreze de acasă în următorul deceniu - şi că angajaţii care s-au mutat în zone mai ieftine îşi vor vedea salariile reduse pentru a reflecta costul traiului.

Michel Serafinelli, lector de economie la Universitatea din Essex, spune că este de aşteptat ca valoarea spaţiului de birouri să scadă. „De ce să închiriaţi un birou mare pe care doar câţiva salariaţi vor putea să-l folosească la un moment dat şi doar în anumite zile pe săptămână?“

Sfârşitul muncii la birou, dacă se va întâmpla, ar transforma peisajul urban. Muncitorii, scutiţi de naveta matinală, vor fi liberi să graviteze către suburbii şi spre mediul rural. Europa are o lungă tradiţie cu locuitori bogaţi ai oraşelor care fug de ciumă în mediul rural lăsând în urmă săracii şi clasa muncitoare. În „Decameronul”, reper literar al secolului al XIV-lea scris de  Giovanni Boccaccio, florentinii înstăriţi s-au ascuns de Moartea Neagră în mediul rural toscan.

În timpul crizei coronavirusului, elitele urbane din ţări puternic afectate ca Spania şi Franţa au părăsit oraşul pentru pajişti mai curate şi mai sigure. Fostul premier spaniol José María Aznar s-a dus la vila sa de vacanţă din Marbella pentru a nu rămâne închis în Madrid. Dacă vor exista noi valuri de COVID sau dacă  munca la domiciliu continuă să prolifereze, această tendinţă poate deveni de durată cu uşurinţă. De ce cineva ar plăti chirie într-un oraş mare pentru un apartament subdimensionat dacă poate urma o carieră la fel de atractivă dintr-o casă de pe deal? Iar din punctul de vedere al angajatorului, de ce ar plăti salariile oraşelor mari dacă poate beneficia de acelaşi talent pentru mai puţin?

Dar chiar dacă telemunca devine omniprezentă, nu toată lumea va putea - sau va dori - să fugă în suburbii şi la ţară. Iar cei care rămân în urmă ar putea găsi că oraşul pe care îl numesc acasă adevenit un loc foarte diferit. „Oraşele vor deveni mai mult ca sigur mai ieftine, deoarece mai multe spaţii vor deveni disponibile”, a spus Bloom. „Acest lucru ar putea ajuta la rezolvarea crizei de accesibilitate pe care o vedem în centrele urbane, dar acest lucru va lăsa un gol.“ Artiştii, a adăugat el, „s-ar putea muta în spaţiile libere, dar ei nu cheltuie prea mulţi bani, iar aceasta este o problemă pentru oraşele care se bazează pe venituri pentru a oferi servicii”.

Afacerile suferă deja de efectele perturbatoare ale golirii zonelor de afaceri şi centrelor oraşului. Magazinele, restaurantele şi alte servicii care depind de corporatişti şi de altă clientelă se clatină sub impactul economic al pandemiei.

„Restaurantele în care directorii ies să ia prânzul, cafenelele unde secretarele  beau cappuccino, magazinele unde salariaţii îşi fac cumpărăturile de zi cu zi... Dacă birourile dispar, ne putem aştepta la scăderea cu o treime a cheltuielilor urbane”, a spus Bloom. „Aceasta este o lovitură pe care majoritatea spaţiilor comerciale nu o pot încasa şi rezista.”

În Cartierul European din Bruxelles, dispariţia eurocraţilor şi a angajaţilor de birou care obişnuiau să inunde Rue de la Loi şi sensul giratoriu Schuman a dus deja la închiderea uneia dintre cele mai populare cafenele din zonă.

În timp ce relaxarea restricţiilor de circulaţie a ajutat într-o anumită măsură barurile şi puburile locale, cerinţele de distanţare socială au răsturnat scaunul de sub modelul lor de afaceri; mulţi îşi fac griji că nu vor rezista până la sfârşitul anului. Odată cu plecarea lucrătorilor de birou şi cu pierderea multor locuri de muncă din servicii, demografia oraşelor s-ar schimba şi ea. Impactul inegal al trecerii la telemuncă este evident în analiza recentă a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care arată că în timp ce 30% din angajaţii din toată regiunea OCDE se pot adapta complet la munca de la distanţă, probabilitatea scade pentru cei care nu au studii mai sus de liceu şi pentru cei „cu niveluri mai scăzute ale abilităţilor de alfabetizare”.

Cu mai puţini plătitori de taxe din comerţ şi cu o proporţie mai mare de rezidenţi mai săraci, eventual şomeri, administraţiile oraşelor ar putea vedea o scădere a veniturilor fiscale care ar putea afecta în cele din urmă serviciile publice. „Deşi există un nivel ridicat al călătoriilor cu transportul public, guvernele tind să investească foarte mult în el”, explică economistul Serafinelli de la Universitatea Essex. „Dar atunci când nivelul scade, municipalităţile au mai puţine resurse sau stimulente pentru a face acest lucru, şi cu mai puţine investiţii există adesea un interes public mai mic în utilizarea acestuia. Se creează astfel o spirală”.

Acelaşi lucru se întâmplă atunci când angajaţii părăsesc o zonă: restaurantele şi magazinele se închid pentru că nu există clienţi, iar lipsa atracţiilor înseamnă că puţini au motive să meargă acolo mai târziu, a adăugat el. „Combaterea acestei situaţii necesită un calcul atent şi investiţii.” Cu siguranţă, mutarea în mediul rural este mai uşor de spus decât făcut - mai ales pentru orăşenii obişnuiţi cu divertismentul şi traiul convenabil. Instagram, Facebook şi TikTok ar putea fi surse populare de clipuleţe şi meme - dar nu pot surprinde magia unui spectacol live şi nu pot aduce un cappuccino perfect.

Zonele rurale nu au infrastructura cu care sunt obişnuiţi locuitori oraşului modern, spune Apostolos Tzitzikostas, preşedintele grec al Consiliului Regiunilor.

„Cum poţi lucra într-o zonă rurală, chiar dacă lucrezi de acasă, fără să ai bandă largă de internet? Cum vă puteţi creşte copiii dacă nu aveţi şcoli corespunzătoare? Cum puteţi face faţă coronavirusului dacă nu aveţi servicii spitaliceşti adecvate?” atrage el atenţia. Soarta oraşelor va depinde în mare măsură de deciziile luate de către decidenţii politici. Deoarece liderii UE promit un fond de recuperare în valoare de 750 de miliarde de euro, alături de următorul buget de şapte ani al blocului, autorităţile regionale sunt dornice să se asigure că programele de stimulare ale Uniunii nu ajută doar oraşele importante, ci şi regiunile de pe planul second ale Europei. Conform datelor Eurostat din 2018, 44,8% din populaţia UE locuieşte în oraş, 36% în aşa-numitele zone intermediare, cum ar fi localităţile şi suburbiile, şi 19,2% în zonele rurale.

Tzitzikostas a spus că finanţarea UE ar trebui să se îndrepte către investiţii cheie, cum ar fi construirea de infrastructuri de transport şi digitală atât de necesare în zonele rurale. Criza actuală a ajutat la demonstrarea faptului că, datorită tehnologiilor digitale, există alternative la oraş, a explicat Birgit Honé, ministru regional al afacerilor federale şi europene şi de dezvoltare regională din Saxonia Inferioară, land din nord-vestul Germaniei. Aceasta deschide „oportunităţi de îmbunătăţire a zonelor rurale”, a spus ea, venind cu stimulente pentru start-up-uri şi alte afaceri să se mute în zonele rurale, de exemplu. „Vedem acum că se poate trăi altfel”, a adăugat ea.

O redistribuire a populaţiei Europei către oraşele provinciale şi zonele rurale ar putea transforma multe regiuni mai puţin înstărite, spune Serafinelli. „Dacă există o conexiune de bandă largă şi o legătură de tren suficient de bună pentru a ajunge în capitală de câteva ori pe lună, s-ar putea vedea multe mutări în oraşe secundare şi un efect de multiplicare a locurilor de muncă”, a spus el. „Aceşti foşti muncitori de oraş ar sprijini localurile locale atunci când îşi beau băutura de după muncă, pot apela la un arhitect să-şi refacă locuinţă din provincie, pot porni o afacere mică. Acest şoc ar putea crea o mulţime de locuri de muncă.“

Nu toată lumea este convinsă că pandemia înseamnă sfârşitul centrelor de oraş vibrante. Giuseppe Sala, primarul din Milano, unul dintre oraşele cele mai afectate de coronavirus, a declarat pentru Politico că, deşi „uneori visează să rămână în casa din Liguria”, nu crede că oraşele vor fi grav ameninţate de pandemie din termen lung. „Şi acum 30 de ani vorbeam de oamenii că s-au săturat de oraşe, iar realitatea a demonstrat că nu a fost cazul”, a spus el. Primarul a acceptat, totuşi, că criza din sănătate obligă oraşele - aflate deja sub presiunea schimbărilor climatice, ale poluării aerului şi ale altor pericole pentru mediu - să îşi regândească ofertele. „Oraşele va trebui să se schimbe”, a spus Sala.

Pe măsură ce autorităţile regionale îşi pregătesc campania de revigorare a comunităţilor rurale, oraşele nu stau degeaba: lansează iniţiative care vizează, în parte, să amortizeze impactul coronavirusului şi păstrea rezidenţii mai bogaţi. Milano a construit noi piste pentru biciclete şi a pus la dispoziţia magazinelor mii de metri pătraţi pentru a instala spaţii în aer liber astfel încât oamenii să poată menţine distanţarea socială şi a pus la dispoziţie noi măsuri de eficienţă energetică - mişcări orientate spre a face mai atractiv oraşul. În cadrul campaniei sale de realegere reuşită, primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, a elaborat planuri ambiţioase de a face viaţa oraşului mai locală şi mai lentă. Parisul, la fel ca Milano, a lansat noi scheme de încurajare a ciclismului şi a făcut din mai multe străzi spaţii pietonale pentru a permite oamenilor să se deplaseze evitând aglomeraţia.

„Oraşele trebuie să fie mai bune şi trebuie să ofere o calitate mai bună a vieţii, a aerului şi a securităţii rutiere, dar criza coronavirusului va pune mai multă presiune în sensul accelerării acestor politici de creare a unui oraş în care să trăiască mai bine”, a declarat Bart Dhondt, membru al consiliului municipal al Bruxelles. „Viaţa la oraş înseamnă mult mai mult decât doar jobul tău: este reţeaua culturală socială există”, a adăugat el. „Trebuie să facem eforturi pentru ca oamenii să rămână, pentru ca oamenii să se întoarcă.” Serafinelli consideră că oraşele vor evolua pe măsură ce angajaţii talentaţi încep să meargă la birou doar de două ori pe săptămână sau câteva zile (consecutive) pe lună. „În măsura în care va fi mai puţin trafic şi poluare, oraşele pot deveni mai atractive. Noile start-up-uri pot fi atrase de chiria mai mică pentru spaţiul de birou.” El a prezis că combinaţia dintre birou şi munca la domiciliu va permite ca majoritatea oraşelor mari să continue să atragă angajaţi bogaţi: serviciile de înaltă tehnologie şi cu consum intens de informaţii vor rămâne probabil pentru a menţine cel puţin parţial contact faţa în faţă care stimulează creativitatea. Vorbind din experienţa personală, Serafinelli a spus că universitatea este unul dintre multele domenii în care Zoom poate fi folosit pentru a implementa un proiect, „dar ideile creative provin cel mai adesea din conversaţii aleatorii cu colegii în sala de relaxare”.

Chiar dacă oraşele nu dispar, pandemiile precum cea de COVID-19 au potenţialul de a schimba norocul. Siena a pierdut în faţa Florenţei. Zonele urbane din Europa care au rezistat mai bine la criză decât altele pot deveni mai atractive, în timp ce acelea care n-au reuşit să-şi protejeze populaţia îşi pot pierde din atractivitate. „Stockholm este un oraş care poate pierde în această criză“, a spus Serafinelli. „Este un cluster de înaltă tehnologie care a fost foarte atractiv în ultimul deceniu, dar modelele de mobilitate ale angajaţilor talentaţi ar putea fi influenţate de percepţia că abordarea suedeză a COVID a fost prea riscantă. Oamenii ar putea începe să opteze pentru securitatea unor locuri precum Zürich, München şi Berlin.

„Londra, Munchen, Amsterdam, Berlin au fost clusterele de înaltă tehnologie înainte de COVID şi motoarele inovaţiei europene”, a adăugat el. „În mare măsură, vor rămâne aşa”. Potrivit unui raport al McKinsey privind viitorul muncii, 48 de oraşe dinamice, inclusiv Amsterdam, Copenhaga, Londra, Madrid, München şi Paris, găzduiesc doar 20% din populaţia Europei, dar au reprezentat 43% din creşterea PIB şi 35% din creşterea locurilor de muncă în ultimii 20 de ani. „Întotdeauna există o concurenţă enormă între oraşe”, a spus Clark, istoricul. „Va fi interesant să vedem ce oraşe şi regiuni urbane ies mai puternice din pandemie.”

Foto / alberto bianchini / unsplash

Foto / kai pilger / unsplash

Foto / taylor smith / unsplash